Actualitate

Nuntași din mai multe țări, la Sărata. Mirele, român, s-a căsătorit cu o englezoaică

Nuntași din mai multe țări au participat astăzi, la Bisericuţa de lemn din Sărata, la cununia religioasă a unui tânăr din părțile noastre cu Juliette, originară din Marea Britanie. Slujba a fost oficiată în patru limbi.

”Sâmbăta aceasta, 27 iulie 2024, Bisericuţa de lemn din Sărata a fost gazda unei cununii internaţionale.

Mirele, Andrei, român şi mireasa, Juliette, englezoaică, au ales ca la umbra bătrânei biserici din 1735 să-şi declare iubire veşnică.

Martori au fost zeci de oaspeţi din multe ţări din Europa. Astfel, cununia religioasă ortodoxă a fost oficiată în română, engleză, franceză şi italiană pentru ca toată lumea să se simtă acasă. În plus, au fost interpretate de către Formaţia Bisericească a elevilor de la Liceul de Muzică cântece religioase precum: Nozze a Cana; Bless the Lord, my soul; Jésus le Christ; dar şi pricesne transilvănene: O, Măicuţă Sfântă; Sub steagul tău, Marie etc.

Părintele prof. Lazăr Cozman le-a predicat tinerilor miri şi nuntaşilor străini despre puterea iubirii care depăşeşte înţelegerea prin cuvinte folosind o pildă despre predici.

Mirii au primit cadou din partea părintelui o icoană a Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe, iar din partea mea, în calitate de traducător şi editor cartea „Predici din Evanghelii” a Părintelui Agusti Boadas din Barcelona.

Chiar ieri, a ieşit de sub lumina tiparului această carte care este prima cazanie a unui catolic spaniol făcută după rânduiala Bisericii Ortodoxe Române. Mai mult, scurtele omilii la duminicile şi sărbătorile de peste an sunt ilustrate cu desenele elevilor de la Liceul de Arte din Bistriţa. În octombrie, sperăm să avem onoarea de a vă invita la prezentarea cărţii, iar tinerilor miri le urăm fericire în Domnul nostru Iisus Hristos!”, a transmis prof. dr. Florin I. Bojor

Etichete

10 comentarii

    • Tu ști ce înseamnă cuvântul taranca tu ii fi Orășanu ieși din tina pe pisoc ca te murdărești pe pioare sint taranca și nu mi rușine

      17
      14
    • Țărancă aia ratata, parvenita, nu aia harnică, realizată simțită care se vede și se simte de la o poștă … Stai liniștită feliuță. Emma-nuela este reper la prima variantă🤓

      13
      6
  • Englezoaica asta e durere cum arată. Are stofa aia reușită care evident ca da în simplitate. Emmma este țărancoaie borata.impopotonata. Vai spurcată e.

    14
    8
  • Unele comentarii rele merita șterse.(…)
    Sau unele articole tematice (nunți, botez, reușite în viața) merită să aibă Blocată secțiunea „comments”.
    🧐pt că
    Fericirea unora le „stă în gât altora!!”

    18
    3
    • Da de unde.. ce fericire? Fericirea înseamnă altceva decât minciuna

      6
      5
    • Imaginea din articol da, e reușită în viață. E fericire… în gâtul tău nefericit.

      4
      3
  • Mă doare sufletu când văd ce vorbe urate puteți arunca unii.
    „Secretul elegantei sta în simplitate” zicea Christian Dior, dar unii sunteți prea prosti sa înțelegeți

    5
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.