În Munții Rodnei, în apropierea lacului Iezer, un monument aparte atrage atenția turiștilor și montaniarzilor: o carte cu paginile larg deschise, ridicată în memoria celor 15 schiori maghiari care și-au pierdut viața în tragica avalanșă din 13 ianuarie 1944.
Monumentul, inaugurat în 2019 la inițiativa autorităților din Salgótarján (Ungaria), nu este doar un simplu omagiu funerar, ci o expresie profund simbolică. Forma de carte deschisă sugerează ideea unei povești rămase neterminate – viețile curmate brusc ale celor care au visat să atingă cel mai înalt vârf din Carpații Orientali. În același timp, ”cartea” devine un spațiu al memoriei colective, unde trecutul este ”citit” și transmis mai departe generațiilor viitoare.
Amplasat chiar lângă traseul turistic spre vârf, monumentul invită drumeții la reflecție. Fiecare trecător devine, simbolic, un cititor al unei istorii marcate de curaj, dar și de fragilitatea omului în fața naturii. Mesajul său depășește granițele naționale, vorbind despre solidaritate, respect și comemorare, indiferent de contextul politic sau istoric.
”Într-o dimineață geroasă de ianuarie a anului 1944, mai exact pe 13 ianuarie, o mare avalanșă de zăpadă răvășea fața nordică a Pietrosul Rodnei, măturând totul în calea ei. În calea ei se aflau 16 montaniarzi maghiari, membri ai echipei de schi din orașul Salgótarján, care își doreau cu ardoare să pună piciorul pe cel mai înalt vârf din Carpații Orientali.
La acea vreme, Pietrosul Rodnei se numea Horthy, după numele regentului Ungariei, Miklós Horthy, și constituia cota cea mai înaltă a Ungariei, care, așa cum bine se știe, obținuse Ardealul de Nord în 1940, în urma Dictatul de la Viena.
În momentul declanșării avalanșei, cei 16 participanți la ascensiune se aflau la câteva sute de metri sub vârf, urcând organizați în trei grupuri. Valul uriaș de zăpadă a venit peste ei ca o sentință irevocabilă, curmând în câteva clipe viețile a 15 dintre ei. Doar o singură persoană a supraviețuit dezastrului, cea care se afla în coada grupului. Aceasta a reușit să se dezgroape singură din zăpadă și, cu ultimele puteri, s-a îndreptat spre barăcile militare din vale, unde a dat alarma. Imediat a fost organizată o acțiune de căutare și salvare, însă totul a fost în zadar.
Înhumările celor decedați au avut loc în trei rânduri, în ordinea în care trupurile au fost găsite și repatriate: cinci pe 22 ianuarie, alte nouă pe 30 ianuarie și unul mult mai târziu, pe 30 iulie.
Vreme de 50 de ani, ecourile acestei tragedii au fost înăbușite într-o muțenie totală, din cauza noii configurații politice de după cel de-al Doilea Război Mondial. Abia în 1994 a avut loc, la Salgótarján, prima comemorare oficială a celor dispăruți în urmă cu jumătate de secol, iar nouă ani mai târziu, în data de 13 iulie 2003, a fost instalată prima placă comemorativă chiar în zona unde avusese loc tragedia, în apropiere de lacul Iezer.
Ulterior, în 2019, cu ocazia comemorării victimelor la 75 de ani de la cumplita tragedie, tot în același loc a mai fost ridicat un frumos monument alegoric, la inițiativa administrației orașului Salgótarján. Chiar lângă poteca ce urcă spre vârf, o carte cu coperțile larg deschise amintește drumeților teribila poveste. Cele 15 suflete plecate prematur trăiesc în amintirile unora și în gândurile altora”, a scris pe Facebook biologul Claudiu Iușan de la Administrația Parcului Național Munții Rodnei.
Adaugă comentariu