Social

O familie cu un copil de 9 luni a ajuns la spital în urma unui incendiu la Coldău

Pompierii militari de la Beclean au intervenit duminică seară în localitatea Coldău la un incendiu izbucnit la o gospodărie.

Incendiul a fost lichidat după mai bine de doua ore. Flăcările se manifestau violent la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, respectiv într-un hol și în încăperea de unde a izbucnit.

Echipajul de paramedici a preluat succesiv o femeie în vârstă de 32 de ani, care prezenta intoxicație cu fum la nivelul căilor respiratorii superioare, stabilă și conștientă, și a transportat-o la CPU Beclean. Mai departe, a fost dusă la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

Tot la UPU SMURD Bistrița a fost transportat bebelușul femeii (9 luni) pentru investigații medicale amănunțite. Acesta nu prezenta leziuni sau traumatisme vizibile.

Tatăl copilului a ajuns la UPU SMURD Bistrița cu o plagă la nivelul membrului superior stâng.

În urma cercetărilor preliminare efectuate la fața locului după finalizarea intervenției, s-a stabilit faptul ca incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la un televizor, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.