Actualitate

O femeie a dat 800 de lei crezând că sunt pentru sănătate. Ce a plătit de fapt

O femeie de 70 de ani din Bistrița a căzut pradă unor escroci. Polițiștii au aflat că reprezentanții unei societăți comerciale cu punct de lucru în Bistrița ar fi convins-o să semneze un contract în urma căruia ar beneficia de servicii medicale însă, în fapt, femeia beneficia de servicii fotografice.

”Femeia ar fi achitat astfel suma de 800 lei”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud .

”Polițiștii de la investigarea criminalității economice s-au autosesizat în legătură cu un caz de înșelăciune comis în Bistrița și vă sfătuiesc să aveți mare grijă atunci când vă sunt solicitate datele personale sau sume de bani.

Citiți contractele pe care vi le asumați și solicitați timp suplimentar pentru a le studia cu atenție.

În urma controalelor și verificărilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru înșelăciune.

În cadrul cercetărilor efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, la data de 7 octombrie a.c., reprezentanții unei societăți comerciale cu punct de lucru în Bistrița ar fi fost indusă în eroare o femeie de 70 de ani din Bistrița, în sensul că ar fi convins-o să semneze un contract în urma căruia ar beneficia de servicii medicale însă, în fapt, femeia beneficia de servicii fotografice. Femeia ar fi achitat astfel suma de 800 lei. Cercetările continuă pentru recuperarea prejudiciului și documentarea întregii activități infracționale, fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

Pentru a nu deveni victime ale infracțiunii de înșelăciune, polițiștii recomandă ca, atunci când sunteți abordați de persoane necunoscute să nu le dați curs solicitărilor și să aveți mare grijă atunci când vă sunt solicitate datele personale sau sume de bani. Citiți cu atenție contractele pe care vi le asumați și solicitați timp suplimentar pentru a le studia cu atenție. În cazul în care ați fost victima unei astfel de infracţiuni, nu ezitaţi să sesizați Poliţia”, se arată într-un comunicat al IPJ.

1 comentariu

  • Banditii aia racolează oameni deja de 1 luna la intrarea pe pietonal și sub pretextul ca o sa câștige bani din modeling percep anumite sume de bani în funcție de cât de prostuțe sunt femeile pe care le abordează. De la unele 100 lei de la altele 200, la saraca bătrânică chiar 800. Au cerut la cineva 400€ după ce le-a plătit 100 lei înscriere vezi doamne. Au făcut o grămadă de bani pe naivitatea oamenilor chiar în mijlocul orașului și politia nu a făcut nimic sa ii oprească.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.