Reamintim că proprietarul complexului turistic Poiana Zânelor din comuna Şanţ, omul de afaceri Emil Nistor, a fost trimis în judecată, alături de alte şapte persoane, cei opt fiind acuzaţi de prejudicierea cu un milion de lei a CEC Bank.
Potrivit rechizitorilului întocmit de DIICOT, în cursul anului 2006, Emil Nistor şi celelalte persoane trimise în judecată au determinat mai mulţi oameni care lucrau la firmele omului de afaceri să ia credite pentru nevoi personale fără garanţii, întocmindu-le adeverinţe false de salarii, menţiuni în fals în cărţi de muncă şi oferindu-le chiar bani pentru a fi titularii creditelor luate, însă fără ca ei să ştie ce sume au fost împrumutate şi fără a intra vreodată în posesia banilor care au ajuns la Emil Nistor, omul de afaceri având nevoie de bani pentru continuarea investiţiilor începute la firmele sale, inclusiv la Complexul turistic Poiana Zânelor din comuna Şanţ.
Potrivit surselor citate, CEC Bank nu a fost singura bancă de la care au fost luate credite în felul acesta. Alte două bănci, BCR Năsăud şi Unicredit Ţiriac Bistriţa, au fost prejudiciate în total cu 1,2 milioane de euro prin 58 de credite luate în perioada 2005-2008, dar toate aceste fapte fac obiectului altui dosar instrumentat iniţial de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud care, din cauza prejudiciului mare, şi-a declinat competenţa în favoarea DNA Cluj. O parte din firmele lui Emil Nistor sunt în insolvenţă, iar mulţi dintre titularii de credite sunt şomeri.
Însă Emil Nistor nu s-a dat bătut. A înfiinţat, în 2008, o altă firmă SC Shalom Ecohouse SRL Valea Mare, companie care, ce să vezi, ajunge să fie chiar premiată de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, ocupând locul al doilea în Topul firmelor 2011, după Stern&Co, la secţiunea „Lucrări de construcţii a clădirilor” – întreprinderi mici. Şi nici nu e de mirare că s-a întâmplat aşa dacă ţinem cont de indicatori financiari aferenţi anului 2010. Firma despre care vorbim a avut o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei şi un profit de peste 600.000 de lei.
Aşadar, trăim în ţara în care contează mai mult ce pălărie ai şi mai puţin ce acoperi cu ea.
Foto: Poiana Zânelor, o afacere care lui Emil Nistor i-a adus mai puţine premii şi mai multe bătăi de cap.
Atentie la titlu
O firmă a lui Emil Nistor, acuzat că a prejudiciat
cred ca corect este acuzata, pt ca firma este acuzata
vedeti ce usor se cade in greseli gramaticale, fiti atenta d-na Cristiana, mai ales ca dvs sunteti fililog
Emil Nistor e acuzat, nu firma. Asa ca nu este nicio greseala gramaticala.