Actualitate

O lună plină de blocaje pentru sistemul informatic al CNAS. Camelia Ilișuan explică de ce s-a ajuns aici

Sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate le dă mari bătăi de cap medicilor, dar și farmaciștilor fiindcă se blochează zilnic și nu le permite acestora să acceseze baza de date. Doctorii au trimis numeroase sesizări la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar problema nu este ușor de rezolvat fiindcă necesită investiții mari.

”E o perioadă grea. S-au întâmplat mai multe lucruri care au dus la aceste sincope. În primul rând, au fost niște modificări la normele de contractare care au intrat în vigoare cu 1 iulie 2019. Asta înseamnă că imediat după această dată s-au operat modificări în tot sistemul și nu vorbim despre apăsat două taste. Aici sunt de făcut modificări în toate modulele. În același timpă, tot în primele 10 zile ale lunii se fac raportările, deci a fost suprasolicitat și de raportări și de traficul zilnic obișnuit și a dat multe rateuri. Au fost mari probleme cu validarea serviciilor medicale, dar s-a ridicata cest filtru. Va fi emis un ordin al președintelui CNAS prin care până la sfârșitul lunii fiecare poate valida când vrea, deci nu mai există timpul acela de 72 de ore obligatoriu și lucrurile se vor așeza încet, încet și sper că o să intrăm în normal. Medicii au fost foarte tracasați în perioada aceasta, dar acum am înțeles că nu mai este chiar așa”, a spus Camelia Ilișuan, președintele-director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud.

În ce privește sistemul informatic cu care lucrează CNAS, Camelia Ilișuan a spus că softul este în regulă. ”Oferă foarte multe informații și a închis foarte multe portițe prin care se scurgeau banii. Problema este că suportul tehnic nu mai face față. La momentul în care a fost proiectat a fost făcut cam pentru o treime din datele și informațiile stocate acum pe el, cam pentru o treime din traficul care este acum pe el și sigur că lucrurile acestea se simt acum acut în unele perioade. Eu am înțeles că sunt prevăzute fonduri la Casa națională pentru a îmbunătăți suportul tehnic și, de asemenea, CNAS intenționează să constituie un compartiment, o direcție mai largă de specialiști IT care să fie plătiți mai bine decât bugetarii, noi, cei de rând, tocmai pentru a asigura o mentenanță la toate aceste module fiindcă și aceasta este o problemă: mentenanța nu este asigurată la toate modulele și orice modificare legislativă nu poate fi făcută pe toate modulele decât de cei care pot face acest lucru”.

Sistemul Informatic Unic Integrat pentru Sănătate din România (SIUI) a fost realizat de un consorțiu format din Hewlett-Packard care asigură infrastructură hardware la nivel naţional şi internaţional pentru 42 de locaţii, SIVECO Romania – care s-a ocupat de proiectarea, dezvoltarea şi implementarea celor 28 de aplicaţii SIUI, Serviciul de Transmisiuni Speciale, furnizor al serviciilor de telecomunicaţii la nivel naţional, și Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Întregul proiect de informatizare a costat 112 mil. euro.

10 comentarii

  • Care aveti bani stransi si cunoasteti lb engleza, luati va bilet si mergeti intr o tara unde nu se cere viza. gasiti voi pe cineva pe care sa l stergeti la fund, daca nu sunteti multumiti de sistemul de aici:) o sa fiti mai fericiti decat sa i spalati pe cur pe hoti si pe corupti.

  • Implementarea acestui sistem nu a fost dorita de la început,de catre medici,pe motivul ca trebuie sa-și achiziționeze singuri dispozitivele;ca nu au acces la internet;ca trebuie sa-și instruiască asitentele;ca sistemul este gândit prost etc. Nu este posibil asa ceva,în condițiile în care România,acest Silicon Valley al Europei de Est,sunt adevărate pepiniere de IT-ISTI în orașele mari ale României și o viteza de internet peste media europeană! Acest sistem informatic, ca principiu, funcționează în Italia cel puțin din anul 2004! Era rețetelor ,scrise de mână,a apus tocmai pentru a stopa fraudele făcute cu rețete medicale pe pacienți închipuiți ori decedați! Înainte cantitatea de medicamente eliberate se nota cu cifre romane,adică XX-reprezentând 20 buc și dacă mai lipeai un X roman devenea 30 buc;pentru asta nu se nota cu cifre Arabe, pentru ca dacă se nota 20 buc nu mai puteai alipi nici măcar un 1 ,ca devenea ori 201 buc,ori 120 buc de medicamente eliberate și era bătător la ochi!!! Singurul minus al acestui sistem este piesa din spatele calculatorului! Trebuie doar acceptat ,acest sistem, și ca nu mai merge asa!

    • Gica,
      NU cunosti scrierea romana.
      In scrierea romana la XX daca adaugi I devine exact 21. XXI=21
      120 se scrie CXX.
      Iar 201 se scrie CCI.

  • Majoritatea programelor sunt facute de mafiotul ciumei rosii, Sebastian Ghita.Aici te aduce prostia ,hotia si incompetenta ciumei!!

  • Rețele era scrise în limba latină, așa se explică cifrele romane. Doar că în mod normal se trecea în paranteză și în litere cantitatea, astfel totul fiind clar.

  • D-na Director? Pe noi,cetatenii,care platim sume exagerat de mari,raportat la ceea ce faceti pt noi,(analize medicale care se dau cu „taraita” si la care se fac cozi imense ca un biet pensionar sau noi toti ,pana la urma sa primeasca o „pomana” de la voi!,etc….),si in conditiile in care ,cred ca aveti personal mult,mult peste ceea ce ar trebui sa fie in organigrama,si care iau „SALARII NESIMTITE” si care desconsidera si umilesc….!),AS VREA SA VA SPUN CA NU ESTE O „PERIOADA GREA „! Nu va plangeti,faceti-va doar treaba,puneti-i pe toti subalternii la munca,mai reduceti din personal,motivatii si o sa vedeti ca o sa va „redresati” in fata noastra!D-NE AJUTA!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.