Actualitate

O masă caldă, sănătoasă şi gratuită pentru familiile cu mulţi copii. Cine sunt doamnele care o pregătesc

O masă caldă. E ceea ce primesc în fiecare seară de marţi, în caserole, aproape o sută de copii săraci din Bistriţa şi împrejurimi, mâncare gătită de voluntari coordonaţi de Gela Neamţu, muzeograf la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. Ea a avut iniţiativa încă din primăvara anului 2015, ca împreună cu Nicoleta Butuză, Mariana Ispravă şi Amalia Dâmbu, să deschidă la Bistriţa a cincea cantină din ţară a Asociaţiei „O Masă Caldă”. Aici, în fiecare zi de marți, se gătesc între 70 și 94 de porții pentru un grup format cu precădere din familii numeroase.

„Programul funcţionează de trei ani la Cluj la iniţiativa Cosminei Paul, prietena mea (cea care m-a susţinut să Gela Neamtudeschid acest program şi la Bistriţa). Ea a făcut mâncare, a pus-o în caserole, a mers în piaţa muzeului din Cluj şi a distribuit-o săracilor. Lucra atunci la Ştiinţe Politice. Alţi doctoranzi şi asistenţi de la Ştiinţe Politice au susţinut-o şi aşa s-a ajuns la o asociaţie. S-au încheiat protocoale cu serviciile sociale de la Cluj şi Bucureşti. Acum sunt nouă cantine în ţară – la Bucureşti, Cluj, Satu Mare şi Bistriţa – care funcţionează pe acelaşi principiu. Eu am început la Bistriţa luând legătura cu domnul Radu Dreptate – şeful Direcţiei de Servicii Sociale a Primăriei Bistriţa – care m-a susţinut. Dânsul a reuşit să discute cu preotul Marius Pintican de la Asociaţia Filantropia. Am încheiat un protocol cu Cantina Sfânta Filofteia şi, din mai anul trecut, am început să gătim o dată pe săptămână”, a spus Gela Neamţu.

În timp, s-a creat un nucleu de voluntari care vine în mod constant sau doar ocazional să gătească: „Sunt grupuri organizate. De exemplu, în prima săptămână din lună vine grupul de fete cu care am gătit chiar de la început. Apoi s-au format echipe pentru fiecare săptămână. Voluntarii care vor să se implice, de regulă mă sună, iar eu, în funcţie de data la care ei pot veni, le ofer posibilitatea să vină să facă voluntariat alături de echipele deja formate. La Bistriţa a fost o situaţie destul de interesantă. Oamenii au venit să facă voluntariat după ce tinerii au venit în cantină. Una dintre fetele cu care am început o cunoştea pe Iulia Cihărean care se ocupă de un ONG pentru tineri. După ce s-au implicat elevii de liceu, după câteva săptămâni au început să vină şi alţi oameni. A fost atunci un punct culminant”.

Potrivit Gelei Neamţu, acţiunile Asociaţiei „O Masă Caldă” se bazează pe donaţii şi voluntariat.

„Toată lumea care e asociaţie face voluntariat, iar alimentele se achiziţionează din donaţii. Noi suntem încă susţinutţi de Cluj unde e sediul asociaţiei în ideea în care, dacă eu nu am donaţii într-o anumită săptămână, primesc bani de la Cluj şi achiziţionez alimentele. De obicei, achiziţionez alimentele în ziua în care gătim. Venim aici, la cantină, gătim timp de 2 ore şi jumătate şi terminăm porţiile de mâncare, la Bistriţa în jur de 90 săptămânal. Astăzi, de exemplu, pregătim orez cu legume şi cârnaţi la cuptor. Terminăm în două ore şi jumătate. Avem deja experienţă. Prima oară am fost copleşite de volumul de alimente şi mărimea oalelor, dar acum ne-am obişnuit. Încercăm ca, printr-o porţie de mâncare, să oferim mâncare sănătoasă şi hrănitoare în valoare de doi lei. De obicei, reuşim, şi oferim garnitură pe lângă o bucată de carne. Punem mâncarea în caserole, iar unul-doi reprezentanţi ai familiilor vin şi iau caserolele pe care le duc acasă. De obicei, noi oferim mâncarea pentru copii. Sunt 8-10 copii într-o familie şi cam atâtea porţii de mâncare le oferim săptămânal. Avem şi familii care nu sunt din Bistriţa, iar acestora le lăsăm mâncarea în frigider şi ei vin a doua zi şi ridică aceste caserole de mâncare”, a spus Gela Neamţu.

Am întrebat-o care este motivaţia ei interioară pentru care se implică în acest proiect: „Iniţial, am gătit pentru beneficiarii cantinei şi nu am fost foarte încântată de cum au reacţionat. Apoi, am început să gătim pentru familiile cu mulţi copii şi atunci mi-am dat seama că în asta cred, asta e pe sufletul meu. În şcoala generală, aveam colegi de la casa de copii şi am rămas impresionată de felul cum ei trăiau. Cred că de aici am rămas cu această sensibilitate. Mi se potriveşte să ajut familiile cu mulţi copii. Cred în asta!”, a mărturisit ea.

Marţi seara, la Cantina Sfânta Filofteia, Gela a gătit împreună cu alte trei doamne, două aflate la prima experienţă.

Ana Maria Tofan – consilier şcolar la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistriţa: „Este pentru primaAnamaria Tofan dată când am venit aici. De ceva vreme spun că sunt interesată să mă implic, am fost sunată şi am acceptat cu mare plăcere să vin şi să dau o mână de ajutor. Pur şi simplu mă face să mă simt bine ajutând pe cineva, indiferent cum. Dacă pot ajuta gătind, atunci gătesc. Atât!”

Alina Pop – bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”: „Proiectul acesta Alina Popîmi place foarte mult, ideea de a putea ajuta pe cineva, ideea de voluntariat sper să prindă şi în Bistriţa, iar lumea să înţeleagă ce e voluntariatul, să ne sprijinim unii pe alţii şi să creştem ca şi comunitate. Vin aici pur şi simplu ca să dau o mână de ajutor pentru că îmi place foarte mult de Gela, ştiu la ce s-a înhămat şi că are nevoie de sprijin. Vreau să văd copii care mănâncă sănătos măcar din când în când, iar dacă putem contribui măcar cu atât, venind să gătim două ore pe săptămână, eu cred că tot este ceva”.

Anca Lazaric – profesor la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistriţa: „Mărturisesc că e prima oară Anca Lazariccând mă implic într-o acţiune de voluntariat. Abia aseară am fost anunţată de prietena mea, dar, în limita timpului disponibil, mă voi mai implica şi de acum încolo, nu doar eu, ci toată familia. E prima dată când fac aşa ceva. Gătitul nu e chiar punctul meu forte, dar ajut cu plăcere, de câte ori îmi va permite timpul, voi reveni cu mare plăcere”.

Mai multe despre Asociaţia „O Masă Caldă” găsiţi AICI. La Bistriţa, în fiecare zi de marți, la ora 19.00, se distribuie 94 de mese calde familiilor cu mulți copii.

Pentru donaţii  contactaţi Asociaţia „O Masă Caldă” Cluj-Napoca, CIF: 34407182.

Lei: RO78BTRLRONCRT0292723301, Euro: RO28BTRLEURCRT0292723301 (SWIFT: BTRLRO22), Paypal: omasacaldacluj@gmail.co

Ca să luaţi legătura cu Gela Neamţu scrieţi la omasacaldabistrita@gmail.com

O masa calda 2 o masa calda 4 o masa calda 3 o masa calda 5

11 comentarii

  • Pe oamenii ăștia nu-i invită nimeni la serate, sindrofii, conferințe de presă. Nu primesc titluri de cetățeni de onoare, burse, nu sunt premiați, nu au la piept cruci transilvane. Dar reprezintă coloana vertebrală a societății noastre. Bravo, Cristiana.

    • Bravo, Cristiana, ca ai ochi pentru asa ceva. E plin de oameni de calitate in jurul nostru, pe care nu-i observa nimeni. Si asta induce o atmosfera deprimanta in societate.
      Sugestie. Cauta sa o cunosti pe tiza ta din Primarie. arhitecta Bungardean. Un om de mare calitate.

  • Bravo lor. dar am o intrebare : ptr cine fac aceasta mancare. vrem sa vedem. ptr familii cu multi copii??? care sint alea ? ar fi interesant de vazut. si pe urma mai comentam si dam calificative. ca nu vreau sa spun inainte …………ceea ce cred.

    • Pentru familii aflate în evidenţa Primăriei Bistriţa pentru care s-au făcut anchete sociale, pentru beneficiari ai programelor Fundaţiei Inocenţi. Nu vă faceţi griji. Nu ajunge la oamenii care mănâncă zilnic la restaurant.

  • Guvernul continuă politica de susţinere a „statului gras”: Cei mai mulţi bani de la rectificarea bugetară se duc pe salarii şi ajutoare sociale, iar cei mai puţini la investiţii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS