Cu ocazia campaniei de inventariere a populațiilor de chiroptere aflate în hibernare în Peștera de la Izvorul Tăușoarelor s-a constatat o nouă prăbușire a tavanului peșterii, în zona vestibulară. Prăbușirile constau în blocuri de calcar cu latura de peste un metru și cu un total estimat la 15 tone. Au fost afectate și deteriorate grav echipările de acces în peșteră din zona vestibulară (scară de inox de 12 metri). Circumferința galeriei de acces a fost redusă de la 6 metri pătrați la mai puțin de 1 metru pătrat, existând riscul ca o viitoare prăbușire să ducă la închiderea completă a peșterii și la izolarea în interior a speologilor.
Acest fenomen, care se repetă după o primă prăbușire în mai 2013, când au fost incazionate peste 100 de tone de mase calcaroase, se datorează următoarelor cauze:
1. Peștera de la Izvorul Tăușoarelor este o peșteră cu două căi de legătură cu exteriorul: actuala intrare în peșteră, de forma unui portal cu suprafața de cinci metri pătrați, și un rând de fisuri foarte înguste, aflate pe un plan altimetric superior intrării și inaccesibile omului și liliecilor. Datorită acestei morfologii, aerul rece pătrunde în timpul iernii pe intrarea inferioară altimetric, se încălzește în interiorul peșterii și este evacuat prin partea superioară, prin fisuri. Acest fenomen duce la înghețarea și dezghețarea apei infiltrate natural în spațiile intercalcaroase și la apariția fenomenului de gelivație, ceea ce duce la prăbușirea tavanului din zona de intrare.
2. La momentul descoperirii peșterii, intrarea avea mai puțin de un metru pătrat. În ultima jumătate de secol au fost instalate mai multe porți, iar în timpul acestor construcții intrarea în peșteră a fost lărgită artificial. Curentul de aer care lovește tavanul peșterii a devenit mult mai puternic, ceea ce a dus în timp la accentuarea fenomenului de incaziune (prăbușire).
Pentru că există riscul unor grave accidente, custodele a luat decizia întruperii pe perioada iernii a activităților științifice permise de Planul de management al ariei protejate și de regulamentul acesteia. Dacă prăbușirile se vor opri, în luna martie va fi permisă o singură vizită pentru recenzarea populațiilor de chiroptere aflate în hibernare, care să completeze datele științifice obținute cu ocazia inventarierii recente. Se anulează până în luna iunie toate vizitele științifice, didactice și speoturistice prevăzute pentru această perioadă.
Pentru salvarea acestui habitat de hibernare al liliecilor este necesară reabilitarea porții de acces și reducerea cu aproximativ o treime a secțiunii acesteia, măsură care reapropie situația la cea care a existat în momentul descoperirii peșterii și al debutului intervențiilor antropice. Această măsură este cuprinsă în Planul de management al sitului de importanță comunitară ROSCI0193 Peștera Tăușoare. În același timp vor fi luate măsuri pentru asigurarea legăturii cu Corpul Român Salvaspeo și structurile de salvare în caz de accident speologic pe perioada unor eventuale vizite în peșteră, precum și asigurarea unor rezerve alimentare și a unor mijloace de subzistență termică în cazul producerii unui accident speologic.
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, custodele celor două arii protejate de la Peștera Tăușoarelor, avertizează eventualii turiști să nu încerce sub nici o formă forțarea porții de acces în interiorul peșterii. Dincolo de încălcarea gravă a legislației privind managementul ariilor protejate din România, există pericolul evident al unor viitoare prăbușiri, cu efect mortal. De asemenea este interzisă apropierea de faleza de calcare în care se află portalul de acces, deoarece în perioada de iarnă fenomenul de gelivație duce la apariția prăbușirilor și pe partea exterioară a peșterii, se arată într-un comunicat al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.
PSD și Radu Moldovan sunt de vină! Vin cei se la PNL în frunte cu Sigartau și cu Doris Moldovan și vor rezolva problema prin investiții serioase făcute de guvernul super cinstit Ciolos!
Ce treaba are Popa Crin cu politica?
În urmă cu 15 – 20 de ani, în zona peșterii s-au exploatat necontrolat (la nivel de ras) pădurile, sub semnătura conducerii Ocolului Silvic Someș – Țibleș, care gestionează pădurile din zona rezervației speologice Tăușoare. Acuma culegem ceea ce am semănat: superficialitate – propriul interes – dezinteres – corupție – exploatare necontrolata – infiltrația apei – eroziune – prăbușirea tavanului peșterii. Păcat este o peșteră unică în lume, puteam ieșii în evidență cu ceva. Acuma putem ieși în evidență doar cu mașinile scumpe ale șefilor și pădurarilor Ocolului Silvic Someș Țibleș. Cât despre părintele Crin, toate cele bune, este o persoană cu adevărat interesată. Însă la exploatările necontrolate nu este părtaș.
Parţial, vă dau dreptate. Pădurea e foarte importantă pentru carsfificarea peşterii, reducând viteza de infiltrare în calcare şi permiţând apei să se acidifieze, să dizolve carbonaţi şi să repună prin precipitare. Acum 20 de ani, când am „descălecat” în zonă, nu existau informaţii ştiinţifice sistematice despre carstul de la Tăuşoare. Hidrologia peşterii era construită pe baza unor observaţii de teren sumare şi intuitive, cartografia peşterii era supradimensionată şi avea o eroare de un grad, iar harta geologică a zonei pur şi simplu hazlie. În timp am implementat mai multe cercetări şi am adăugat informaţii peste informaţii, lucru care ne-a schimbat optica de abordare. Am aflat astfel că stratele de calcare ecocene şi marne din versantul drept al peşterii sunt determinante pentru hidrologia subterană, nu doar sorburile din literatura de până atunci. Am aflat, după recartarea peşterii, că avem o galerie care se întinde până sub o carieră de gresie, lucru care era necunoscut şi care a ridicat probleme legate de siguranţa celor care „recoltau” cu entuziasm rocă, nu doar de problemele de management al peşterii.
În ceea ce priveşte impactul defrişărilor (mai mult sau mai puţin legale) din zona Başca-Bârlea, eu am altă opinie. Pădurile au fost tăiate acum 20 de ani, iar asta a lăsat o amprentă vizibilă în carstologia peşterii. Se numeşte fenomenul de egutaţie. În absenţa pădurii, apele pluviale au intrat în viteză pe leptoclaze (fisuri subţiri în calcare), gata acidifiate de organicul din sol, dar nu au mai avut timp să dizolve carbonaţii. Aşa se face că la zona de percolaţie (picurare), apele nu au mai precipitat dicarbonatul de calciu, ci l-au dizolvat, având de a face, de fapt, cu acid carbonic agresiv. Aceste urme de corodare arată că pădurea de la suprafaţă şi-a pierdut rolul de domolire pe care l-a avut. Şi totuşi, în ciuda egutaţiei, intrarea în peşteră nu s-a prăbuşit. Prima prăbuşire de proporţii a avut loc în 2013, pădurea de pe suprateran are deja 20 de ani, se reface rapid, nu aceasta e cauza primară a incaziunii. Opinia mea e că lărgirea de către om a portalului de acces este cauza, coroborată cu specificul climatic al peşterii. Când peştera a fost descoperită, intrarea avea mai puţin de un metru pătrat şi peştera era doldora de lilieci. În timp, intrarea a fost lărgită uşor-uşor şi a ajuns să aibă peste cinci metri pătraţi. Curenţii de aer reci, iarna, au dus la îngheţarea apei infiltrate şi a apei din talvegurile subterane pe distanţe tot mai mari, direct proporţionale cu lărgimea portalului de acces. În anii 60 peştera îngheţa până la cinci metri de intrare, acum îngheaţă apa până la 150 de metri de la intrare, formând cascade şi cruste nivalice care complică mult accesul.
Peştera nu va dispărea. Pădurea se reface, fenomenele de egutaţie au dispărut total în interior, avem valori crescute pe toate domeniile monitorizate. Dacă actuala intrare va fi incazionată, voi deschide o alta, sunt pregătit cu planul B, chiar unul C. Important, la ora actuală, e să încercăm să reducem cauza prăbuşirii, pentru a salva habitatul de hibernare din interior. Anul acesta, în premieră pentru Tăuşoare, am descoperit o colonie de creştere a puilor, ceea ce nu s-a mai întâmplat aici de mai bine de 300 de ani (-analiză guano fosilizat). Sunt semne foarte bune pentru această peşteră, cum foarte bine spuneaţi, unică pe planetă. Am descoperit un nou mineral, pe care mă pregătesc să îl public, şi pe care îl voi populariza după publicarea lui ştiinţifică. Sunt lucruri acolo fantastice, se întâmplă fenomene complexe, peştera asta este un rezervor ştiinţific unic, şi trebuie privită ca atare.
V-am vorbit aşa preţios pentru că bănuiesc că sunteţi geograf de profesie, sper să nu fi părut snob.
Vă mulţumesc pentru încredere şi aprecieri, aveţi dreptate, nu sunt implicat în tăierile de păduri, din contră. Totuşi, vă atrag atenţia că atunci când s-au defrişat pădurile din zonă Ocolul Silvic Someş-Ţibleş nu exista, alţii erau „la butoane”. Cu Ocolul Silvic Someş-Ţibleş am avut o colaborare bună, cu primăria din Rebrişoara de asemenea, şi vă asigur că dacă nu ar fi aşa, sunt primul care aş trage semnalul de alarmă. Din nefericire, tăierile de acum 20 de ani au dus la dispariţia unor mari suprafeţe forestiere din Rodnei, iar în ceea ce priveşte zona de la Tăuşoare, cel puţin 20 de ani de aici încolo nu vor mai fi interese economice. O zi bună!
@CTTh -„Sunt lucruri acolo fantastice, se întâmplă fenomene complexe”
.
Intr-adevar..Fenomenul descris – circulatia curentilor de aer determina racirea prin evaporare si inghetarea apei din microfisuri – este unul care probabil ca a dus in vechime la o inovatie arhitecturala si nu numai..
.
Probabil ca acest fenomen observat candva demult in vreo pestera din podisul iranian a dus la inventarea asa numitelor „capcane de vant”, numite in persana „badgir”.
Aceste constructii sub forma unor turnuri cu deschideri sau fante la partea superioara (similare ca functionare fisurilor aflate pe un plan altimetric superior intrării in pestera) permiteau racirea cladirilor/locuintelor cu mult inainte de aparitia instalatiilor de aer conditionat.
In treacat fie spus, tirajul prin fantele superioare (sau in cazul specific, prin microfisuri) se datoreaza efectului Coanda.
.
Creditate initial arhitecturii persane vechi, capcanele de vant s-au raspandit in tot Orientul Mijlociu.Atestarea celei mai vechi capcane de vant apare pe un desen mural datand din perioada celei de-a 19-a dinastii egiptene, cu 1300 de ani inainte de Hristos.
.
Cuplate ulterior cu o alta inovatie (qanat-ul), capcanele de vant au permis obtinerea racirea apei pana la inghetare, intr-un climat arid si cu mult inaintea aparitiei oricarui utilaj de racire.
Qanat-ul este un canal ingropat de aductiune a apei.Daca peste un qanat se plaseaza o capcana de vant, datorita curentilor de aer, apa din qanat se evapora, evaporarea determina racirea apei.Poate determina racirea pana la punctul in care apa ingheata.
Principiul a fost utilizat in Persia antica la racirea apei din rezervoarele de alimentare ale oraselor.
Cam pe la anul 400 inainte de Hristos, in Persia antica au aparut primele instalatii de obtinere a ghetii in desert.Constructia/instalatia de frig se numea Yakhchal si combina doua vechi inovatii, o capcana de vant si un qanat, obtinand gheata .
.
Tinand de anecdotica istoriei, o atestare documentara a folosirii ghetii obtinute in desert: dupa batalia de la Hattin din 1187 care a dus la caderea Regatului Ierusalimului, invingatorul Salah al-Din (Saladin) a oferit invinsului, Guy de Lusignan, rege al Ierusalimului, o cupa cu gheata.Un lux in caldura torida a acelei zile, mai ales ca nesabuitul rege cruciat isi epuizase ostirea conducand-o la lupta departe de orice sursa de apa.
.
Revenind la inghetarea prin evaporare, acest fenomen nu necesita neaparat temperaturi ambiante scazute.Inghetarea apei se poate produce chiar si in plin desert, la temperaturi ridicate.
In cazul pesterii Tausoare, la fel ca intr-un Yakhchal , teoretic, in anumite conditii de vant la exteriorul pesterii, apa din microfisuri poate ingheta chiar si in plina vara, chiar si atunci cand afara sunt +30 de grade, sa zicem.
.
Vechile inovatii pomenite mai sus, derivate probabil din observatiile antice asupra fenomenelor petrecute intr-o pestera din podisul iranian, sunt observabile si functionale pana in ziua de azi in arhitectura traditionala din Orientul Mijlociu si sunt studiate din ce in ce mai mult de arhitectura moderna sustenabila.Cu mijloace simple, fara nici un consum de energie, prin simpla dirijare a curentilor de aer in prezenta apei, se poate obtine climatizarea cladirilor chiar si in cele mai aride conditii..
.
Vorbind despre arhitectura veche sau noua, despre circulatia curentilor de aer si a apei in qanate, despre evaporare, despre gheata de la Hattin , despre capcane de vant care de fapt chiar asta fac, vaneaza vant la propriu, (persanul badgir vine de la „bad”-vant + „gir”-a prinde, a captura, la limita, a vana), parca ma duce gandul la cuvintele Ecclesiastului:
.
6. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale.
7. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat.
9. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.
10. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: „Iată ceva nou!” aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.
14. M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.