Sănătate

O parte a personalului DSP va fi transferat la Consiliul Judeţean

Direcţiile de sănătate publică judeţene se vor reorganiza în opt autorităţi regionale de sănătate publică, la fel şi cele de ambulanţă. În subordinea acestora vor funcţiona 34 de oficii judeţene de sănătate publică şi alte unităţi cu personalitate juridică, conform prevederilor legale. Cel puţin aşa prevăd proiectele de acte normative afişate pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a spus că reforma în sectorul sanitar nu mai poate fi amânată, iar anul 2013 va însemna anul schimbărilor radicale în interesul cetăţeanului, nu a grupurilor de interese. În opinia ministrului Sănătăţii, reforma înseamnă implicarea mai puternică a factorilor de pe plan local în sistem, controlul costurilor şi echilibrul financiar necesar, dar şi reproiectarea componentelor de bază ale sistemului.

Restructurarea şi reorganizarea se vor face prin micşorarea birocraţiei şi apropierea sistemului de cetăţean, prin profesionalizarea managementului şi întărirea controlului la nivel local. Se vor translata o serie de activităţi către autorităţile locale, accentuându-se descentralizarea sistemului.

Potrivit proiectului pus în dezbatere publică, în subordinea MS vor funcţiona opt autorităţi regionale de sănătate publică, opt servicii regionale de ambulanţă, Agenţia Naţională de Programe de Sănătate, Agenţia Naţională de Achiziţii şi Investiţii în Sănătate. Agenţia Naţională de Programe se va ocupa de realizarea programelor de sănătate, elaborarea lor, stabilirea bugetului, coordonarea şi intervenţia ori de câte ori este nevoie ca programele să se desfăşoare în condiţii normale, fără sincope.

“Dacă totul va merge conform planului, până la sfârşitul anului ele vor putea să intre în funcţiune în noua formulă şi atunci vor fi de domeniul trecutului sincopele pe care cu toţii le-am observat în ultimii 4 ani”, a subliniat ministrul.

Direcţiile de sănătate publică judeţene se vor reorganiza în opt autorităţi regionale de sănătate publică, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, în subordinea cărora vor funcţiona 34 de oficii judeţene de sănătate publică şi alte unităţi cu personalitate juridică, conform prevederilor legale.

Prin acelaşi proiect de HG se urmăreşte şi micşorarea numărului maxim de posturi din aparatul propriu al ministerului, de la 290 de persoane la 250.

“Din punct de vedere a resurselor umane, o parte din personalul DSP-urilor se va transfera la consiliile judeţene, o parte rămâne la autoritatea regională şi o parte din personalul calificat va putea fi absorbit de către spitale şi cabinetele medicale. Foarte puţine persoane vor fi disponibilizate, dar cu acordarea tuturor drepturilor cuvenite”, a spus Nicolăescu într-o conferinţa de presă.

“Cu cât se întârzie mai mult aşezarea noilor structuri cu atât se vor diminua economiile preconizate, care sunt calculate la nivelul anului 2013”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, săptămâna viitoare se va pune în dezbatere publică şi proiectul de act normativ care vizează reorganizarea caselor de asigurări de sănătate.

Ministrul Eugen Nicolăescu a mai precizat că în urma acestei reorganizări se va realiza o economie de 50 milioane de euro, bani care vor rămâne în sistem. Săptămâna aceasta sunt programate şi ample dezbateri publice cu asociaţiile profesionale, organizaţiile de pacienţi, sindicatele şi mediul de afaceri privind schimbările propuse.

„Ca să fie clar. Spuneam aşa că parte din activităţi se preiau la consiliul judeţean. O altă parte din activităţi cu personal se preia la structura pe care o să o facem la nivel regional şi acum vreau să vă spun şi dvs ceea ce poate alţii ştiu, dar nu recunosc: în cadrul Direcţiilor Judeţene de sănătate publică în prezent ştiţi foarte bine că funcţionează medici şi asistenţi medicali. O parte dintre ei, care nu se vor regăsi nici la nivel regional şi nici la nivel de transfer către judeţ, au capacitatea profesională şi au opţiunea personală de a se duce să se angajeze într-un spital, la alt furnizor de servicii medicale sau chiar să îşi facă în nume personal cabinete medicale pe specialităţile medicale pe care le au. Numai puţini – eu am făcut un calcul, poate 4, 5, 6% din tot personalul care s-ar supune acestui proces de reorganizare, restructurare – ar putea pleca efectiv în şomaj. Şi pentru asta suntem în discuţii cu Ministerul Muncii ca să găsim toate procedurile legale, astfel încât oamenii să fie cât mai mult apăraţi de lege, să poată beneficia eventual de salarii compensatorii, deci tot ceea ce legea prevede. Mi-aş dori ca oamenii să primească absolut toate drepturile pe care legislaţia din domeniul muncii astăzi le prevede în acest sens.

Pentru casele judeţene, discuţia încă nu am încheiat-o din punct de vedere al modului de finalizare. Pentru că acolo cred că lucrul cel mai important este – că şi acolo sunt mulţi medici şi asistenţi, după cum toată lumea ştie şi care iarăşi îşi vor putea găsi de lucru în serviciile medicale de pe plan local, unde toată lumea ştie că este penurie, este lipsă de medici şi de asistenţi medicali. Deci eu nu ştiu de ce unii sunt atât de speriaţi. Poate le e frică de muncă, pentru că birocraţii trăiesc mult mai bine lucrând o oră – două pe zi şi restul încercând să facă trafic de influenţă sau să ia mită, să ia şpagă, ca să mişte lucrurile dintr-o parte în alta. Eu înţeleg că este greu să munceşti cinstit şi corect, dar eu cred că acesta este drumul şi eu cred că România asta trebuie să facă. Şi noi îi vom împinge pe unii cu forţa, dacă altfel nu înţeleg. Datoria mea este să facem ordine în sistem. Cheltuielile sunt mari, sunt multe ineficiente, multe ne-economicoase şi nu se mai poate tolera o asemenea stare de lucruri. Cetăţeanul are foarte multe aşteptări de la noi şi noi trebuie să răspundem aşteptărilor cetăţeanului”, a spus ministrul.

Proiect de HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. ( detalii ) Proiect de Ordonanta de urgenta privind Restructurarea organizatorică a unor componente din sistemul de sănătate. (detalii)

Etichete

12 comentarii

    • La fel de interesanta mi se pare si intentia de a trece deconcentratele in subordinea CJ.

    • atentie, ce am spus acum 1 an de zile incepe sa devina realitate. atentie mare. nu vreau sa spun mai multe , ca vad ca ce spun se adevereste.

  • Planul secret de la Ministerul Sanatatii: introducerea unui RCA medical si eliminarea contributiei de 10,7%
    INFORMATIA PE SCURT

    Pasii planului secret de la Ministerul Sanatatii:
    1. Eliminarea completa a contributiei de 10,7% la sanatate.
    2. Pachet de asigurari medicale de baza atat pentru romanii asigurati, cat si pentru cei neasigurati.
    3. Aparitia listelor de asteptare atunci cand suma acoperita de stat pentru pachetul de baza va fi depasita.
    4. Introducerea unui “RCA medical”, obligatoriu pentru toti cei care obtin venituri in Romania.
    5. Aparitia asiguratorilor medicali privati si centralizarea controlului sistemului la Ministerul Sanatatii.

    • Informatia furnizata de Dumneavoastra provine de aici.
      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14436286-planul-secret-ministerul-sanatatii-introducerea-unui-rca-medical-eliminarea-cass.htm
      Articolul original prezinta multe argumente pro si contra acestui plan de masuri. Unul dintre argumentele pro este faptul ca acest sistem ar fii similar cu cel folosit deja de FOARE multi ani in Anglia, si declarat unul dintre cele mai performante din lume, si sub aspect financiar si sub aspectul acoperiri nevoilor populatiei (exista si un film de Michael Moore unde prezinta acest sistem, daca sunteti interesat).
      Opinie vad ca aveti in acest domeniu, credeti ca aveti si expertiza necesara pentru a discuta atat de virulent contra? Eu nu am aceasta expertiza, asa ca nu imi exprim parerea personala.

  • Domnule Raul, observ ca va pricepeti la toate ! Nu va ganditi sa puneti „umarul”, sa ajutati tarisoara noastra , sa depasim mai usor dificultatile existente…?

    • da, ma implic foarte mult. si fac de vreo 2 ani , si cu rezultate bune. inca sint mic sint jos , dar sint perseverent si ambitios. sper ca Dumnezeu sa ma ajute in continuare [ cu sanatatea] ca sa continuui si sa termin ce am inceput. sper

    • e omul universal, numai ceasusescu si basescu le stiu pe toate
      se pare ca si Raul al nost’ e omnipotent

    • Doamne fereste , mai bine imi iau banii si ma duc s iinvestesc in Burkina-Faso .

  • sincer mi se pare o idee moderna si corecta,acuma bineinteles,cit capete atitea pareri pro si contra!
    de ce sustin aceasta idee?Pt ca sunt extrem de multi romani ce lucreaza “afara”la “negru”,si cu siguranta multi dintre cei care vor dori sa se stabileasca in tara,isi vor face acest RCA medical,si asa nu vor mai fi la mina patronilor nici romanii care lucreaza in tara,sa vada are sau nu acte la firma unde stie si crede ca este angajat!
    Iar daca se materializeaza aceasta idee vor intra mai multi bani in sistemul de sanatate !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS