Actualitate

100 de zile de step by step la CN ”Andrei Mureşanu”

Elevii clasei pregătitoare C step by step de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, împreună cu învăţătoarele Ioana Moţoc şi Teodora Rad, sărbătoresc împlinirea a 100 de zile de şcoală. În cadrul alternativei educaţionale step by step această sărbătoare reprezintă o tradiţie pe care copiii o marchează prin pregătirea şi prezentarea unor colecţii de o sută de obiecte, colecţii ce vor împodobi sala de clasă şi holurile şcolii.

În realizarea colecţiilor, elevii clasei pregătitoare au fost sprijiniţi de către părinţi.

Încă de la începutul anului şcolar, aceştia au adunat obiectele necesare pe care, mai apoi, le-au aranjat pentru a putea fi prezentate în faţa colegilor, într- un mod cât mai original. Cele o sută de obiecte colecţionate reflectă personaje şi jucării preferate ale elevilor, precum şi diferite hobby- uri.

Pe parcursul zilei, sub îndrumarea doamnelor învăţătoare,elevii au realizat şi câte o cărticică dedicată celor o sută de zile de şcoală. În paginile acesteia au fost surprinse câteva dintre aspectele specifice cunoştinţelor acumulate până în prezent de către micii învăţăcei.

De la eveniment nu au lipsit nici invitaţii, aceştia, fiind colegii mai mari din şcoală, care i-au felicitat şi le-au urat succes în continuare şi, nu în ultimul rând părinţii, care au fost prezenţi în clasă la prezentarea colecţiilor.

1 cnam step 2 cnam step 3 cnam step 4 cnam step 5 cnam step 6 cnam step 7 cnam step 8 cnam step 9 cnam step 10 cnam step 11 cnam step 12 cnam step

Etichete

1 comentariu

  • …si elevii clasei pregatitoare D Step by Step de la Andrei Muresanu au sarbatorit 100 de zile de scoala! Si ei au realizat proiecte remarcabile si chiar au dansat impreuna cu cei din clasa pregatitoare C, dar daca nu au avut sanse la o sala in „casa di-nainte” se pare ca nu sunt remarcati. In spatele curtii nu merge nimeni sa vada ce se intampla?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.