Oameni de onoare? O glumă bună, câteva lecţii

E mai mult decât evident că trăim într-o ţară în care fiecare e pe cont propriu, se descurcă cum poate. Nu ne rămâne altceva decât să ne rugăm să nu avem nevoie de serviciile  statului român în niciun fel, nici de cele din sistemul sanitar, nici de educaţie, nici de ordine publică, nici de justiţie. În cazul în care ghinionul ne împinge în situaţii care necesită prezenţa instituţiilor statului ar fi bine să ne păstrăm calmul şi să găsim o variantă de rezervă, oricare ar fi ea. Poate e folositor să învăţăm să numărăm până la cinci, să ne limpezim gândurile şi apoi să acţionăm. S-a văzut foarte clar că degeaba pui mâna pe telefon să suni orice structură a statului român. El nu poate decât să tot ia câte ceva. De oferit, nu are nimic să ne ofere niciodată, asta în cazul în care umilinţa statului la cozi, birocraţia, drumurile praf şi aroganţa politrucilor nu le considerăm cumva „daruri” ale democraţiei de care, ne „bucurăm”, iată de două decenii.

Eu sper ca, în urma a ceea ce s-a întâmplat, măcar lumea medicală, profund atacată de virusul îmbogăţirii, să înveţe o lecţie: când va veni un Argentin (aşa se numeşte pădurarul care a ajuns primul la avionul căzut –n.a.) să se opereze şi le va arăta marilor chirurgi buzunarele goale să nu-i spună „nu mai avem locuri în spital, întoarceţi-vă când aveţi 2000 de lei!”. Să-l trateze fiindcă nu se ştie niciodată când vine momentul în care şi viaţa lor poate depinde de braţele unui pădurar. Cum ar fi fost ca acest Argentin să le ceară câte 2000 de lei ca să-i care până la drum sau ca localnicii să-şi dea jos hainele de pe ei ca să-i protejeze de frig abia după ce i-au buzunărit şi le-au luat cardurile? Ar fi momentul ca toţi cei care condiţionează un act medical de plată să mediteze la ce le poate oferi viaţa la un moment dat. Mulţi dintre medicii de renume sunt foarte bogaţi – eu, una, nici nu le doresc să fie săraci – dar pofta lor de bani pare a fi nesecată. Ar trebui să existe un moment în cariera lor în care să spună „de ajuns!” şi să-şi folosească talentul şi harul primit de la Dumnezeu ca să vindece orice fiinţă bolnavă le iese în cale, orice Argentin, să nu-l mai poarte pe om de la Policlinică la cabinetul lui privat, să-l taxeze şi acolo, şi dincolo pentru ca, în final, să-l interneze în spital. E o bătaie de joc, un mod de a căpuşa statul, o scurtătură semilegală prin care se fac bani mulţi pe seama unora care şi-ar da şi maieul de pe ei ca să-i scape pe doctorii cu arginţi. 

O altă lecţie pe care trebuie să o învăţăm în urma acestei experienţe tragice este să nu ne mai lăsăm atât de uşor manipulaţi de politic. Când spun asta mă gândesc la avionul SMURD pentru care am cotizat mulţi dintre noi şi care stă în garaj şi la omul pentru care s-a ieşit în stradă ca pretext pentru răsturnarea unui guvern de o anumită culoare politică. De fiecare dată când suntem puşi în astfel de situaţii, ar trebui să ne întrebăm ce interes au cei care ne trag de cheiţă. Prea multe lucruri se întâmplă în România fiindcă un grup de şmecheri are interesul de a răsturna, cu mâna noastră, alt grup de şmecheri. Sper să înţeleagă ceva din întâmplarea aceasta şi protestatarii Bistriţei care au măturat timp de aproape un an trotuarul din faţa Prefecturii. Sunt curioasă dacă ar mai ieşi din nou în stradă cu acelaşi elan.

Sunt profund dezgustată de tot ce se întâmplă. Nu cred că va veni vreo schimbare în bine dinspre lumea politică. Singurele schimbări pe care le putem face ţin de noi înşine.

”Orice făptură umană e pe cale de a deveni o fiinţă nobilă dincolo de orice putere a imaginaţiei sau – vai! – pe cale de a deveni o fiinţă pângărită, cu neputinţă de a fi răscumpărată. Cea mai plictisitoare şi lipsită de importanţă fiinţă cu care ai putea sta de vorbă poate deveni, într-o zi, o creatură pe care, dacă ai vedea-o, ai fi tentat să o venerezi sau, dimpotrivă, poate deveni o urâciune şi o întruchipare a coruperii cum numai în coşmaruri poţi întâlni pe acest pământ… Nu există oameni obişnuiţi… Există numai nemuritori. Pe astfel de nemuritori îi exploatăm, cu astfel de nemuritori glumim, muncim, ne căsătorim, ne alinăm amarul – cu orori nemuritoare sau cu splendori nemuritoare” (C.S. Lewis).

Cristiana Sabău