Ocolul Silvic Telciu intenționează ca, anul acesta, să cumpere 5 automobile Dacia Duster în condițiile în care ”e restanțier la lemnul de foc pentru locuitorii comunei, lemn pe care l-a și scumpit”, scrie Nelu Pop pe Facebook.
”În data de joi, 31 martie 2022, la ora 8.00, va avea loc o ședință a Consiliului Local. Pe ordinea de zi se află mai multe lucruri, printre care și achiziția publică pentru Ocolul Silvic a 5 automobile Duster pentru personalul Ocolului Silvic.
Pădurea se vinde la agenții economici și Ocolul obține mulți bani de pe masa lemnoasă.
Considerăm că suntem batjocoriți, deoarece Ocolul e restanțier la lemnul de foc pentru locuitorii comunei, lemn pe care l-au și scumpit deși nu și-au onorat cererile.
S-au jefuit pădurile și au mari probleme în fond forestier, deci nu se justifică achiziția automobilelor.
Acești bani trebuie virați spre Primărie, să se facă ceva pentru comună cu ei, ținând cont că Ocolul Silvic și o parte din angajați au beneficiat din plin de foloasele pădurii.
Garda Forestieră va fi prezentă în continuare în comuna Telciu pentru a își face datoria, iar simultan la noul amenajament de anul acesta vom fi prezenți cu Garda Forestieră să vedem dacă corespunde masa lemnoasă datelor reale”, a scris Nelu Pop.
Ocolul Silvic Comunal Telciu R.A. administrează fondul forestier proprietate publică a comunei Telciu în suprafața de 17573.5 hectare, de asemenea prestează servicii de pază pentru persoane fizice și juridice.
În anul 2009 a fost reorganizat ca și Regie Autonomă de Interes local funcționând în baza autorizației de funcționare nr. 51/2009.
În anul 2013, Ocolul Silvic Comunal Telciu R.A. a început demersurile în vederea certificări managementului forestier a fondului forestier proprietate publică a comunei Telciu, in anul 2014 fiind certificat. Fondul forestier proprietate publica este împărțit in patru unități de producție fiind administrat prin patru districte și un număr de 16 cantoane. De asemenea, Ocolul Silvic Comunal Telciu R.A. gestionează un număr de 3 fonduri cinegetice.
Reamintim că, în noiembrie 2021, au avut loc descinderi la Telciu pentru un prejudiciu de 600 000 de lei. După descinderi au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, pentru audieri, iar 5 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore.
Adaugă comentariu