Actualitate Politică

Oltean: Cântăreţul judeţului i-a dat nota 2 lui Frăsincari. Cum ar fi să ia el nota 1 ca şi cântăreţ?

Deputatul PDL Ioan Oltean a afirmat că ”mintea sa nu poate să creadă” că ”un om care deţine o astfel de funcţie”, în speţă vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Pugna, e capabil ”de o asemenea anomalie”, să dea nota 2 ”unui foarte bun specialist” cum este Daniel Frăsincari de la Camera Agricolă.

”E inadmisibil ca un specialist, şi credeţi-mă că este un foarte bun specialist Daniel Frăsincari, să fie analizat de către cântăreţul judeţului cu nota 2. Ce ar zice domnul Pugna dacă domnul Frăsincari i-ar da lui nota 1 ca şi cântăreţ? Ar crede că nota reflectă realitatea? Este inadmisibil, mintea mea nu poate să creadă că un om care deţine o asemenea funcţie e capabil de o asemenea anomalie. Cum pot eu care cânt foarte bine să dau nota 2 unui om dintr-un domeniu cu care nu am nimic de-a face? Este peste tot ceea ce uman se poate înţelege. Dar aceasta e guvernarea, cum e turcul, aşa-i pistolul. Aşa e Ponta, aşa e Dragnea, aşa sunt toţi de sus şi până jos”, a spus Ioan Oltean într-o conferinţă de presă.

La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, consilierul judeţean Eugen Curteanu, a menţionat că PDL va vota împotriva eliberării din funcţia de şef al Camerei Agricole a lui Daniel Frăsincari. ”Am observat că temeiul acestui proiect e lipsit de consistenţă, se vizează schimbarea unei persoane fără a avea suficiente argumente. Analiza a fost făcute de nespecialişti, de oameni politici. Vorbim de vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, care îşi pune semnătura pe o evaluarea asupra unui specialist. Am mari semne de întrebare privind competenţa vicepreşedintelui CJ pentru a da nota unui specialist de la Camera Agricolă Judeţeană. Condamnăm acest lucru şi categoric suntem împotrivă”, a spus Curteanu.

8 comentarii

  • Da PDL cum a notat directorii deconcentratelor prin 2009-2011??? Ce criterii au stat la baza schimbarii lor? „Hotul” striga „hotul”!!!!

  • Cand erau la putere schimbau oamenii fara sa le pese ca sunt bine pregătiți si ca într-adevăr făceau ceva. Si mai rau ne trezeam cu cine stie ce persoane in funcții de conducere care erau in plop. Acum s-au trezit si ei sa vorbească. Oameni buni tara a ajuns la sapa de lemn din cauza vostra, ar trebui sa va băgati capul in pământ si sa lăsați oamenii care sunt capabili sa repare Greșelile vostre. 10 ani ați furat pedelistilor, nu a fost suficient???

  • Broscoiule tu vorbesti ?In timpul vostru nimeni nu seputea angaja fara „binecuvintarea „ta . Asta in toate institutiile.Esti asemenea lui base cu magistratii .Oracaie l pe fritz!!!!

  • Cand era la guvernare in perioada de trista amintire, PDL a dat o OUG prin care se puteau angaja sefi la deconcentrate fara facultate, dandu-le 5 ani sa-si obtina o diploma. Presupun ca si Frasincari asta a facut facultatea prin plic, dupa ce a fost uns sef… Si sare Broscoiul sa apere magariile facute…

  • D.le Oltean, e o mare diferenta intre modul cum canta si e apreciat Pugna ca si cantaret atat pe plan local cat si national si de oameni si de specialistii in domeniu si Frasincari al Dvs pe care l.a girat pdl-ul. Pe Frasincar nu-l cunosc nici macar agricultorii judetului pentru ca el e inexistent la serviciu. Isi urmareste doar propriile interese si afacerile personale pe care si pe acelea le gestioneaza prost. Verificati ce datorii are la firma lui si de ce i s-au blocat conturile. Daca nu-si poate conduce propriile afaceri cum sa conduca o Institutie de Stat? Raspunde-ti sincer D.l Oltean!

  • Nenea Olteanu ai uitat de unde l ai luat pe Frasincari si cum? adevarul e ca sub conducerea lui Camera Agricola a fost inexistenta iar despre Cur teanu ce putem spune decat ca i a dat nevasta voie sa vorbeasca

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.