Politică

Oltean către Blaga: Vă susţin ca în Biroul Permanent să fie cât mai multe femei, dar să fiu şi eu acolo

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, s-a arătat convins că Vasile Blaga, care şi-a prezentat sâmbătă la Bistriţa moţiunea ”România dreaptă. PDL – Politica dincolo de lozinci”, va câştiga un nou mandat de preşedinte al partidului. Oltean i-a transmis lui Blaga că politica este un sport de echipă şi că este foarte importantă componenţa Biroului Permanent Naţional. (FOTO)

Blaga a venit însoţit de o întreagă echipă de susţinători – deputaţi, senatori şi europarlamentari: Raluca Turcan, Andreea Paul, Theodor Stolojan, Traian Ungureanu, Rareş Niculescu, Marian Jean Marinescu, Radu F. Alexandru, Viorel Badea, Valeria Schelean, Dorin Florea – primarul municipiului Târgu Mureş.

La evenimentul de la Hotel Metropolis au participat conducerile filialei judeţene PDL, organizaţiilor de tineret şi femei, primari, consilieri locali şi judeţeni, în total circa 300 de persoane. La Convenţia PDL din 23 martie vor fi prezenţi 134 de delegaţi din partea organizaţiei judeţene.

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a precizat la început că Vasile Blaga este ultimul dintre candidaţi care ajunge la Bistriţa, dar că speră să se împlinească perceptul biblic ”cei din urmă vor fi cei dintâi”. Oltean a spus că a fost o zi însorită pentru că la Bistriţa ”au venit două blonde, nu numai una (n.r. – Raluca Turcan şi Andreea Paul). Şi acum dau cuvântul actualului preşedinte al PDL şi evident…”.

Liderul PDL Vasile Blaga, care a susţinut a 36-a întâlnire judeţeană în campania pentru preşedinţia partidului, a vorbit despre angajamentele pe care şi le asumă prin această moţiune şi despre greşelile făcute de guvernarea PDL. Blaga a spus că se roagă ca USL să nu se destrame, pentru că aşa formaţiunile politice care o compun vor plăti împreună pentru promisiunile neonorate. ”Guvernul Ponta le dă la români să-i ţină: taxe şi impozite. Are bistriţeanul două văcuţe, e băiat bun, de stânga, de la trei în sus e chiar chiabur. Dacă are două hectare e bine, de la trei în sus – milionul pe hectar”, a comentat Blaga.

Primarii din Rodna şi Spermezeu, Alexandru Năşcan respectiv Sorin Hognogi, şi-au exprimat public susţinerea faţă de Vasile Blaga.

În discursul său, Ioan Oltean a spus că este convins de victoria lui Vasile Blaga. ”Domnule preşedinte, vi se pare că oamenii aceştia sunt morţi, nemişcaţi? Nu, e un partid viu, în dezvoltare. Unii primari au primit de la putere un leu de cetăţean de comună, dar n-au plecat la USL. Vrem să fim într-un partid de peste 30 de procente şi vă rog să vă angajaţi la acest lucru, domnule preşedinte. Politica este tot mai mult un sport de echipă, nu mai e sport individual gen săritura cu prăjina. Faptul că aţi venit cu o echipă formidabilă dovedeşte că ştiţi acest lucru foarte bine. Echipele pot face politică împreună cu liderul, dar trebuie să fie formate din oameni performanţi în lupta politică. Eu sunt convins că veţi fi ales preşedinte în 23 martie. Ce urmează e mai important, alegerea Biroului Permanent. Dacă vom avea iar prim-vicepreşedinţi şi vicepreşedinţi codaşi în întrecerea din partid, să nu vă aşteptaţi să aveţi performanţă.  Vă susţin ca în Biroul Permanent Naţional să fie cât mai multe femei, dar să fiu şi eu acolo. PDL a ştiut întotdeauna să renască dacă a fost cazul. Se tot vorbeşte despre schimbarea de generaţii. Schimbarea nu e să mă ridic eu ca să se aşeze senatorul nostru Cristian Florian”, a declarat Oltean.

Vasile Blaga a precizat că ”îi dă dreptate lui Nelu”, trebuie pusă bine la punct echipa de conducere şi i-a transmis: ”Ioane, va trebui să pregătim echipa care să preia în viitor partidul. E ca la ştafetă, să alergăm unii lângă alţii. Nu plec din partid indiferent ce se întâmplă în 23 martie”.

La final, întrebat într-o conferinţă de presă dacă îl va vota pe Vasile Blaga, Ioan Oltean a răspuns. ”Votul este secret, o să mi-l exprim în 23 martie. Vă asigur că va fi un vot absolut corect. Nu vreau să influenţez votul colegilor mei, au toată libertatea să voteze după conştiinţa lor”. Vasile Blaga a afirmat că, indiferent ce le spune preşedintele organizaţiei judeţene, oamenii vor vota cu mintea lor.

Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea o galerie foto!

eventblaga1 eventblaga2 eventblaga3 eventblaga4 eventblaga5 eventblaga6 eventblaga7 eventblaga8 eventblaga9 eventblaga10 eventblaga11 eventblaga12 eventblaga13 eventblaga14 eventblaga15 eventblaga16

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.