Un număr de 55 de elevi de gimnaziu de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa au vizitat Capitala în cadrul Săptămânii Altfel, ei fiind însoţiţi de cadrele didactice Aurelia Hîruţa, Monica Strungar şi Angela Colţea.
Luni, elevii au vizitat Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, iar marţi Parlamentul României.
Deputaţii PNL Ioan Oltean, Stelian Dolha şi senatorul Cristian Florian au fost gazde foarte primitoare, iar copiii au fost extrem de încântaţi.
Din fotografiile postate pe Facebook reiese că cel mai implicat a fost Ioan Oltean care le-a arătat copiilor sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor şi le-a explicat cum funcţionează forul legislativ al ţării. Ei şi-au făcut fotografii ca să le arate şi părinţilor ce locuri minunate au văzut.
Ioan Oltean este cel mai longeviv parlamentar al judeţului, el fiind deputat încă din primii ani după Revoluţie.
Sursa foto: Facebook
CE I-I POATE INVATA OLTEAN
Omule, tu faci de râs PSD-ul. Se chinuie aia la Bucuresti sa arate ca PSD-istii sunt oameni învăţaţi, nu din aia cu 4 clase cum spuneau sondajele. Si tu cu ,,I-l,, asta al tau le dai in cap.
Doamne fereste sa ajunga vreunul precum Oltean. ne este suficient un m de teapa lui.
Oare nu i-a dus sa le arate si sediul ANRP ,unde punea la cale tunurile cu Crinuta sau locul unde facea ghidusii cu Doris si alte parasute? Sper sa le arate si nepotilor celula in care si-a petrecut multi ani.
Da am auzit de la elevi ,ca oltean ia servit cu pancove ramase din pachetele duse Crinutei ,dolha ia servit cu pufuleti,iar florian cu rabdari prajite.Cand va parasi oltean parlamentul ,trebuie sa aduca jiji toti popi si. alugarii de la Muntele Athos sa stropeasca cu aghisma
Vasile, dacă tot eşti aşa de isteţ, învaţă cum se scrie perfectul compus: i-a servit..Nu de altceva, dar ne piere râsul pe buze, când te vedem cum mutilezi limba română. Şi apropo de servit, Popescu al tău i-ar fi servit cu vreun scaun tip Elvila, poate se mai gasesc din vechiul mobilier pe acolo. Radu, cu vreun şnaps şi prefectul cu un săpun „Fa” ori dresuri de la vechiul ICRAL? A, şi probabil vicele Avram cu hârtie de la toaleta din Flora iar şeful lui cu un drum cu taxi-ul?
Pe Crinuta nu le-a aratat-o? Sau terenurile de la marginea capitalei?
Oltean trebuia să viziteze rahova să vadă şi elevii viitorul lui domiciliu pt jaful făcut şi bătaia de joc din țară.