Politică

Oltean: Nu va fi o situaţie confortabilă dacă Băsescu revine la Cotroceni cu un vot masiv împotriva sa

Deputatul Ioan Oltean a precizat că, în cazul în care referendumul nu va fi validat iar Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni cu un vot masiv împotriva sa, nu va fi o „situaţie confortabilă” pentru preşedintele României.

Ioan Oltean a fost întrebat ce se va întâmpla dacă referendumul nu va fi validat, iar preşedintele suspendat Traian Băsescu va avea un număr mare de voturi din partea celor care vor demiterea sa.

„Procedural, Curtea Constituţională va trebui să confirme dacă referendumul a fost validat. Dacă referendumul nu va fi validat, preşedintele se întoarce la Cotroceni. Nu vreau să anticipez fiindcă nu pot să am o imagine a voturilor „pentru” şi a voturilor „împotrivă” având în vedere că noi nu ne vom prezenta la vot, dar e clar că nu va fi o situaţie extrem de confortabilă pentru preşedintele României”, a spus Oltean într-o conferinţă de presă.

El a declarat că au mai existat două referendumuri în care cei care le-au iniţiat au pierdut catastrofal şi lucrurile au continuat.

„Referendumul pentru vot uninominal şi pentru suspendarea preşedintelui în 2007. Atunci, peste 70% dintre cetăţeni au votat împotriva demiterii preşedintelui şi cei 322 de parlamentari nu au plecat nicăieri, deşi în mod normal ar fi trebuit să îşi dea demisia. Pe urmă, a mai avut referendumul pentru vot uninominal, unde peste 80% s-au pronunţat „pentru”. Am mai avut un referendum care nu a fost validat şi în care peste 70% s-au pronunţat pentru Parlament unicameral şi 300 de parlamentari şi nu s-a întâmplat nimic. Singur că nu va fi o situaţie confortabilă, dar preşedintele se va întoarce la Cotroceni dacă referendumul va fi invalidat şi lucrurile să sperăm că vor intra într-o normalitate”, a declarat Oltean.

Întrebat dacă el crede că Traian Băsescu ar putea lua în calcul şi o posibilă demisiwe, Oltean a spus: „Eu nu pot vorbi în numele preşedintelui, dar PDL apreciază că, dacă referendumul va fi invalidat, înseamnă că poporul nu a vrut ca preşedintele să fie demis şi el trebuie să se întoarcă la Cotroceni”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.