Politică

Oltean crede că opoziţia va mai scădea în sondaje, deoarece se păruieşte în interior

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a afirmat că PDL se chinuie de doi ani să-l schimbe pe Mircea Geaonă de la preşedinţia Senatului, lucru reuşit până la urmă de PSD. ”Nu aduce anul ce aduce ceasul. Iată ce înseamnă să fii operativ când vrei să-ţi distrugi partidul”, a spus el.

”În paralel cu încercarea de suspendare a preşedintelui şi de păruială cu puterea, opoziţia se păruieşte nemijlocit în interior. Aţi fost martorii modului totalmente nedemocrat în care PSD l-a izgonit din partid pe Mircea Geoană, a modului în care PSD îşi sancţionează liderii, a modului în care USL prin PSD contribuie în mod nemijlocit la diminuarea substanţială a procentelor pe care USL şi le-a contabilizat cu foarte multă generozitate la început. Datorită lui Ponta şi lui Antonescu, USL a scăzut mult sub procentul pe care şi-l închipuiau că-l vor menţine în mod constant, 50 de procente. Va scădea cu certitudine în continuare, pentru că ei fac dovada unei imaturităţi politice de necontestat, a unei superficialităţi condamnabile şi a unei lipse de interes faţă de problematica naţională. Toate acestea nu pot să nu se contabilizeze, în sensul pierderii de puncte, nu pot să nu scoată în evidenţă preocupările puterii şi ale PDL pentru probleme serioase”, a spus Oltean.

Deputatul PDL a adăugat că opoziţia ”a găsit că singura ei preocupare serioasă, care se înscrie în limitele viziunii ei politice, nu poate fi decât suspendarea preşedintelui României”: ”Opoziţia din România îşi construieşte o altfel de orientare, şi anume identificarea unor căi prin care situaţia politică să fie tensionată, instabilă, iar Europa să nu aibă încredere în România. Ce poate fi mai rău decât de a crea în mod artificial motive care ar justifica suspendarea preşedintelui României. Suntem în faţa unei opoziţii iresponsabile, a unei opoziţii distructive, duşmănoasă nu pentru putere, ci cu poporul, cu cetăţenii al căror interes îl trâmbiţează că o preocupă. PDL şi actuala putere se delimitează la modul vehement de o asemenea atitudine şi o consideră extrem de păguboasă pentru cetăţeni, pentru imaginea României”.

Ioan Olteanspune că partidul său nu l-a ofertat pe Mircea Geoană fiindcă acesta nu se înscrie “în tipologia” de membru PDL.

„Nu i-am făcut ofertă să vină în PDL fiindcă Mircea Geoană nu e înscris pe tipologia de membru PDL”, a spus Oltean.

Când un jurnalist l-a întrebat cum trebuie să fie cei care se înscriu în tipologie, Oltean a răspuns: „Deştepţi, frumoşi!”.

Un alt jurnalist a vrut să ştie dacă Mircea Geoană este “terminat politic”, iar Ioan Oltean a spus: “Dacă Ponta mai rămâne multă vreme la conducerea PSD, nu”.

“Mircea Geoană va mai rămâne în politică cu ajutorul lui Victor Ponta. Dacă mai sunt multe localităţi ca şi Dăbuleni în ţară, şansele lui (să-şi lanseze o formaţiune politică nouă –n.r) sunt foarte mari”, a spus Oltean.

Ioan Oltean a fost întrebat pe cine va susţine PDL la şefia Senatului după revocarea din funcţie a lui Mircea Geoană.

„Nu aduce anul ce aduce ceasul. Noi ne-am chinuit de doi ani să-l schimbăm pe Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, PSD a reuşit să o facă mult mai repede. Iată ce înseamnă să fii operativ atunci când vrei să-ţi distrugi partidul. PDL, în momentul acesta, nu are o propunere oficială pentru şefia Senatului fiindcă nu a luat în discuţie această situaţie în mod oficial. Abia am reuşit să îl revocăm pe Mircea Geoană. În şedinţa de luni a Biroului Permanent, PDL va lua o decizie în privinţa susţinerii unui candidat”, a declarat Ioan Oltean.

El a spus că s-a pronunţat deja în ceea ce priveşte această demnitate publică.

„Eu am spus demult cine cred că ar putea să deţină această funcţie şi pe cine eu, personal, l-aş susţine fără niciun fel de reţinere. Am să fac acest lucru şi în şedinţa de luni şi o să-l susţin necondiţionat pe Vasile Blaga”, a spus Oltean.

Întrebat dacă UDMR ar putea avea propriul candidat, Oltean a spus: „Fiecare grup parlamentar din Senat este îndreptuit să jinduiască la o asemenea demnitate publică importantă”.

El a adăugat însă că, în opinia sa, coaliţia puterii, dacă vrea să reuşească, va trebui să aibă un singur candidat.

„În şedinţa de luni a coaliţiei cu certitudine vom discuta acest aspect şi împreună ne vom pune de acord asupra unui candidat comun al puterii pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Este exclus ca puterea să meargă cu doi sau mai mulţi candidaţi dacă doreşte să aibă funcţia de preşedinte al Senatului. Dacă UDMR va cere să susţinem candidat din partea lor, vom discuta. În politică totul se negociază”, a spus Oltean.

Secretarul general al PDL a adăugat că nu are „niciun fel de emoţie” că această funcţie de preşedinte al Senatului nu va reveni puterii.

„Nu am absolut nicio emoţie că această funcţie va reveni puterii. Puterea este în putere să-şi numească un candidat. Cred că noi vom decide, săptămâna viitoare, să încheiem această stare juridică creată în Senat”, a declarat Ioan Oltean.

Potrivit sursei citate, PDL va fi cel care va avea funcţia de preşedinte al Senatului.

„Candidatul din partea puterii, în opinia mea şi în ultimă instanţă a PDL, nu poate fi decât un reprezentant al formaţiunii noastre. Negocierile pe care le vom purta, luni, cu certitudine vor conduce, zic eu, spre o asemenea concluzie”, a declarat el.

Întrebat ce părere are despre un posibil scenariu potrivit căruia candidatul UDMR la şefia Senatului să fie susţinut de USL, Oltean a spus: „E prima oară când aud despre acest scenariu”.

„Dacă se vorbeşte despre un asemenea scenariu, cu siguranţă că UDMR nu îl va accepta. Eu văd Senatul condus de Vasile Blaga. Îi vom putea spune lui Vasile Blaga, Loţi Blaga”, a declarat el.

Oltean a exclus şi varianta susţinerii Ancăi Boagiu la şefia Senatului.

„Anca Boagiu este un excelent ministru al Transporturilor şi nu cred că ne putem permite, în acest moment, să creăm un gol de putere la nivelul acestui minister”, a spus el răspunzând unei întrebări pe care i-a adresat-o un jurnalist.

El a precizat că a rămas „surprins” de dezvăluirile la adresa secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu, căreia îi sugerează ca, în cazul în care ANI confirmă cele scrise în presă, să demisioneze.

Ioan Oltean a fost întrebat cum comentează situaţia secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu.

„Eu am rămas surprins de dezvăluirile făcute la adresa doamnei secretar general al Guvernului. Sper ca ANI, care a început deja o investigaţie, să facă lumină acolo şi, dacă lucrurile acestea se vor dovedi a fi reale, nu e decât o singură soluţie, demisia”, a declarat Oltean.

Întrebat de ce nu este demisă Daniela Andreescu, Oltean s-a abţinut de la comentarii, dar a ţinut să spună că PDL are „suficiente exemple” de oameni care au recurs la acest gest.

„Luaţi cuvântul demisie aşa cum e. PDL a avut suficiente exemple în care oameni puşi în situaţii mai puţin plăcute au reacţionat prompt folosindu-se de actul juridic al demisiei. Vasile Blaga a demisionat, Ioan Botiş a demisionat. Nici măcar nu li s-a sugerat să demisioneze, au făcut-o din proprie iniţiativă. Sunt două exemple, mai putem căuta şi găsi în rândurile secretarilor de stat. Totul depinde de gradul de vinovăţie sau de conştiinţă al fiecărui om ce deţine o demnitate publică atât de înaltă”, a spus Oltean.

El a mai declarat că, în schimb, la PSD şi PNL nu există niciun astfel de exemplu.

„În rândurile PSD şi PNL nu am întâlnit niciodată asemenea exemple, nici măcar unul. Pe ei îi demite doar poporul când pierd alegerile”, a declarat Oltean.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.