Ioan Oltean a justificat decizia de boicot a referendumului luată de PDL în cadrul Colegiului Director de marţi după „o analiză foarte serioasă” a modului în care este pregătit referendumul de actuala putere.
„PDL a luat decizia de a nu participa la vot duminică 29 iulie şi de a recomandat membrilor PDL, simpatizanţilor şi tuturor celor care într-un fel sau altul ţin la statul de drept, la democraţie, să nu se prezinte duminică la referendum. Am luat această decizie numai în momentul în care, din toate datele pe care partidul le-a avut la îndemână, a constatat că USL pregăteşte o fraudă fără proporţii a referendumului de duminică”, a declarat liderul PDL Bistriţa-Năsăud.
Ioan Oltean a spus că PDL a analizat cu „maximă atenţie şi responsabilitate” toate elementele care conduc spre această decizie.
„Toate solicitările PDL care vizau securizarea referendumului în sensul de a garanta participarea oamenilor şi un vot corect şi cinstit au fost respinse. PDL a cerut, ca în fiecare secţie de votare, să se instaleze camere de luat vederi aşa cum s-au instalat la alegerile prezideanţiale din 2009. La cererea PSD, la vremea respectivă, Guvernul Boc a răspuns afirmativ acestei solicitări. USL a respins această solicitare. Am solicitat ca fiecare participant la vot pe liste suplimentare să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu a mai exercitat dreptul la vot şi în altă secţie de votare. Şi această solicitare a fost respinsă”, a spus el.
Ioan Oltean a mai adăugat că PDL mai reclamă că au fost create sute de secţii de votare fără să existe „o motivaţie în această privinţă” şi că listele suplimentare se contabilizează cu cele permanente fără să existe o contabilizare suplimentară care să permită verificarea votului multiplu şi că, în procesele verbale, nu se trece numărul de ştampile în aşa fel încât nu se va şti ce ştampile sunt într-o secţie.
El a mai adăugat că o altă nemulţumire a PDL este modificarea „în mod abuziv” a Legii referendumului în ceea ce priveşte intervalul orar în care se poate vota fără a exista „o motivaţie pertinentă”.
„Sunt câteva dintre măsurile pe care USL le-a luat şi care au un singur scop, acela de a crea condiţiile necesare pentru fraudarea alegerilor. În această situaţie, PDL nu poate să se înscrie şi să participe la validarea unui referendum care este bazat pe fraudă şi care e bazat pe ilegalitate”,a declarat Oltean.
El a mai spus că nu au existat motive serioase care să ducă la provocarea referendumului din 29 iulie.
„Curtea Constituţională nu a precizat că există fapte grave de încălcare a Constituţiei aşa cum precizează articolul 95 din Constituţie. E absolut clar că referendumul este ilegal şi neconstituţional pe fond şi celelalte măsuri au condus la concluzia că PDL nu poate asigura participarea şi nu poate fi un particinat la validarea referendumului. Aceasta este hotărârea pe care partidul a luat-o aproape în unanimitate. O singură abţinere a fost”, a spus Ioan Oltean.
El a spus că, în zilele care urmează, PDL va încerca să-şi convingă membrii şi simpatizanţii să nu participe la vot ca să nu valideze un „referendum ilegal”.
„Susţinem asta nu pentru că noi vrem să asigurăm un scaun pentru preşedintele Băsescu, ci pentru că noi vrem să asigurăm, în continuare existenţa democraţiei în România, existenţa instituţiilor democratice, instituţiile statului de drept care au fost afectate grav prin toate măsurile pe care USL le-a luat în ultimele două săptămâni”, a spus Ioan Oltean.
„Eu cred şi noi credem, cu certitudine, că populaţia nu se va prezenta la vot, că referendumul nu va fi validat. Contăm pe responsabilitatea maximă a cetăţenilor români, contăm pe onestitatea românului, pe seriozitatea românului care, de 22 de ani, a vecheat, într-un fel propriu, ca democraţia, în România să progreseze. Astăzi, democraţia este în pericol, instituţiile statului democratic sunt în pericol şi, dea ceea, credem că poporul va manifesta o maximă responsabilitate şi va avea un comportament electoral care să conducă la invalidarea referendumului de duminică şi la reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni”, a spus Oltean.
Revenirea lui Traian Băsescu la putere ar înseamna întoarcerea la minciună, corupție și dictatură, întoarcerea la salarii și pensii tăiate, desființarea a 100.000 de paturi din 125.000 și distrugerea definitivă a sistemului sanitar, dispreț pentru educație și profesori.
„Populatia nu se va prezenta la vot?”Da ce pdl inseamna populatia?Miroase a ars pentru ca voi ati aprins si ultima farama de democratie .Unde va este fidelitatea fata de tara?.V-a placut bugetul alocat pentru campanie referendum?Aflati ca daca nu finalizati la referendum prin prezentare la vot ,va trebui sa restituiti bugetul alocat pentru campanie.