Sănătate

Operațiile cu roboți chirugicali vor fi tot mai accesibile, anunță la Bistrița ministrul Sănătății

Intervențiile chirurgicale minim invazive, care ajung să coste în mediul privat chiar și 15.000 de euro, vor fi accesibile pentru tot mai mulți români. Ministerul Sănătății a hotărât să deconteze, de luna viitoare, consumabilele de care au nevoie spitalele publice ce dețin roboți chirurgicali, opt la număr în întreaga țară. Printre ele se află și spitalul din Bistrița.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a făcut o vizită, astăzi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, a anunțat că programul care va fi demarat luna viitoare se numește ”Acțiuni prioritare chirurgie robotică” și va fi coordonat de medicul Răzvan Couți, de la SJU Bistrița, care operează cu robotul Da Vinci.

”Anunțăm un nou program pe care Ministerul Sănătății îl va finanța începând cu luna august și anume Acțiuni prioritare chirurgie robotică prin care Ministerul Sănătății va deconta unităților medicale publice (în total sunt 8 care au roboți -n.r.) consumabilele și kit-urile necesare pentru intervențiile chirurgicale care se desfășoară cu roboți în spitalele publice. La Bistrița este un robot, iar colegul nostru, dr. Răzvan Couți, face o simbioză cu robotul și a arătat că se poate. Domnul doctor va fi coordonatorul din partea Ministerului Sănătății pentru realizarea normelor și zonei administrative din ordinul de ministru care va reglementa această finanțare directă către spitalele publice pentru cei care utilizează robotul”, a spus ministrul Sănătății, care a dat asigurări că sunt bani în bugetul Ministerului Sănătății pentru finanțarea acestui program până la sfârșitul anului.

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, i-a mulțumit ministrului Sănătății pentru acest pas important pe care îl face statul în sprijinul celor care nu își pot permite să plătească ”15.000 de euro pentru o operație cu robotul în mediul privat”: ”Un kit de operație la un Da Vinci într-un spital public ajunge să coste 5000 de euro, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează vreo 500. Cu această decizie, domnul ministru salvează multe vieți ale oamenilor care nu au mii de euro să se trateze în spital privat. Sistemul de sănătate din România intră de azi într-o nouă eră, a chirurgiei robotice, care va face foarte mult bine tuturor pacienților și mai ales celor care nu au resurse financiare să se trateze în mediul privat”.

Medicul Răzvan Couți a declarat că are la dispoziție 10 zile să-i pună ministrului la dispoziție un set de norme pe care le elaborează împreună cu un grup de lucru creat la nivel național.

”În Europa, undeva 30% din intervenții se fac laparoscopic asistat robotic. Vrem să ne aliniem la normalitate și să facem din chirurgia robotică nu un privilegiu, ci o normalitate. Vreau să facem un proiect național funcțional pentru că este extrem de costisitor”, a spus dr. Couți.

Până acum, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița s-au făcut peste 60 de operații cu robotul Da Vinci, majoritatea din spectrul urologiei (50), iar celelalte de chirurgie toracică.

La achiziția robotului, s-au procurat, la pachet, și 250 de kit-uri, așa încât spitalul nu a avut până acum costuri suplimentare.

Robotul Da Vinci este un sistem avansat de chirurgie laparoscopică. Diferența este că, în loc ca medicul să țină direct instrumentele, le controlează de la o consolă, unde manevrează „brațele robotului” cu mișcări extrem de fine și precise.

Avantajele robotului Da Vinci: vizualizare 3D și mărită (de multe ori x10), deci chirurgul vede mai bine țesuturile, instrumente foarte flexibile, care se pot roti în unghiuri imposibil de atins cu instrumentele laparoscopice rigide, mai puțin tremor al mâinii chirurgului, posibil mai puțină durere și recuperare mai rapidă pentru pacient (în anumite tipuri de operații).

7 comentarii

  • Când se face trimiterea la mediul privat – se face cumva reproșator – ”a celor care nu au resurse să se trateze în mediul privat”, acuzând parcă hapsânii de privați.
    De fapt costurile sunt cam aceleași, diferența la public suportând-o statul.
    Corect ar fi să încurajeze dezvoltarea asistenței medicale private, ca alternativă – pentru cine poate – și astfel s-ar degreva încărcătura spitalelor de stat care, se știe, nu performează în privința costurilor.
    Adică, noi suntem lupul cel bun, nu mergeți la lupii privați, că sunt mai răi ca noi și vă jupoaie.
    Tot gândire socialist/comunistă și după 35 de ani!

    5
    7
  • Oamenii zic, am plătit CAS luna de luna și nu beneficiez de tratament de specialitate.
    Bun, ați citit cât costă tratamentul ?
    15.000 euro, iar voi plătiți lunar la CAS 10% din 4050 lei, adică 405 lei/luna 80 euro. , adică îți ia 15 ani să plătești costul!

    Fiul meu e student la medicină și mi-a zis ca în Danemarca o ședință de chimioterapie (costuri acoperise de către stat) costă 500.000 coroane daneze (67.000 euro) .
    Nu e de mirare ca casele de sănătate nu au bani !
    Dăm faliment toți, oamenii trăiesc din ce în ce mai mult, 85 de ani, chimioterapie, operație de cataractă, coapsa din titan, etc) statul ajunge să cheltuiască 1 milion de euro cu fiecare persoană.

    E nevoie de prioritare!?
    Merită să cheltuim 100.000 euro pe un pacient , să-i prelungim viața cu un an?

    Dacă da? Suntem dispuși să plătim impozit pe salariu de 60%?

    10
    22
    • Esti clar dus cu capul. Ia ca exemplu salariul mediu brut, pentru care platesti CASS 900 lei lunar. In 10 ani platesti peste 20.000 de euro. Sa presupunem ca ai nevoie de o operatie unde se foloseste un kit de 15.000 de euro o data la 20 de ani, cand tu deja te apropii de suma de 45.000 de euro ca si contributie. Am dreptul sa beneficiez de aceasta tehnologie sau trebuie sa vina socialistul danez sa-mi spuna ca trebuie dublata contributia la sanatate?

      24
      4
    • Eu vă zic “ Adio”!
      În loc să apreciați ca un om care a plecat din țară în urmă cu 26 de ani, căruia îi pasă de țara natală, de orașul în care a copilărit, de oamenii care au călcat aceleași străzi, frecventat aceleași școli, licee, voi îl denigrați’.

      Eu nu mai scriu niciun comentariu pe Timponline, din cauza . Iar dacă v-aș fi citit răspunsurile la comentariile mele, probabil ca ași fi făcut acest gest încă din 2016

      O să îmi notez această dată în calendar
      20.07. 2025 , ziua de doliu, începând cu care cititorii TimpOnline , au început să le fie dor de Acrian C, al doilea comentator , ca valoare, după inegalabilul Marius Bălan- ecologist !

      10
      18
    • Bistrițeanule deștept!
      Doar 6 milioane de români din 19 plătesc CAS!
      Deci unul plătește pentru trei!
      La salariu mediu brut dacă plătești 900 lei pentru alți doi care nu plătesc?!?! Cat e ?
      300 lei de persoană !

      Și uite ca mi-am încălcat promisiunea ca nu voi mai posta!
      Prostilor!
      Eu locuiesc de 26 de ani în Danemarca, dar eu nu locuiesc acolo, sunt tot cu voi!
      Voi nu vedeți ca eu nu sunt în Danemarca? Ca sunt în Bistrița?
      Ca nu v-am părăsit niciodată?
      Ca mă preocupă problemele voastre?
      Ca nu aveți locuri de parcare?

      În loc să fiu fericit, mă întristez gândindu-mă la voi!

      Rămâneți cu bine!

      11
      13
    • Vă rog să vă notați!
      Adrian C. , al doilea comentator ca valoare 💰, după Marius Balan-, Ecoligist din Șirioara , după 7 ani de comentac TimpOnline 😀, nu o s-a mai comenteze!

      Bistrițeanule, o să mă ai pe conștiință ! 🥲🥲🥲🥲 din cauza ta , eu o să plec în altă parte ….,,,,
      Toți Suntem niște idioti ! Nu ne dăm seama ca cuvintele noastre rănesc!

      Vrei să pun un selfie cu mine plângând pe pagina de Facebook a Timponline ???!

      7
      13
  • Bine ca domnului Couti ai oferiti functie denivel national si domnului Doctor Tudor Tiberius sefu de la urgente nu-i dati nici o functie desi o merita cu varf si indesat.

    2
    6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.