Orban a declarat că ”ora exactă, chiar dacă o mai anunţă oficialii români, se dă la Bruxelles”: ”Mai mult de jumătate dintre domeniile de viaţă nu mai sunt reglementate de Parlamentul României, ci de Parlamentul European. Dacă vom avea europarlamentari ca Adrian Severin şi Monica Macovei, care ne fac de râs, nu vom reuşi să maximizăm profitul pe care îl putem extrage ca ţară europeană. E inadmisibil să fim trataţi ca şi cetăţeni de mâna a doua, să fim puşi la colţ pe coji de nucă fără temei”.
Înainte de conferinţa de presă de la sediul PNL, Ludovic Orban s-a salutat amical cu preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, aflat în faţa sediului PDL de vizavi. ”Domnul Oltean îmi e coleg de Cameră de o bună bucată de vreme, ne cunoaştem de mult timp şi mi se pare politicos ca atunci când mă deplasez undeva şi există oameni pe care îi cunosc să-i salut. E o chestiune care ţine de şapte ani de acasă. Am schimbat două vorbe, e normal şi firesc. Dacă pe partea cealaltă era sediul PSD, normal că i-aş fi salutat şi pe ei. Asta nu îmi schimbă însă opiniile politice”.
Ludovic Orban a menţionat că ”PSD a desfiinţat orice procedură democratică”. ”Ce face PSD, care nu se prezintă la Parlament şi împiedică derularea procedurii de moţiune de cenzură, îmbracă de fapt haina unei aproape lovituri de stat. Prin absenţă împiedici dezbaterea şi votarea. PSD a desfiinţat practic Parlamentul, ei preferă să guverneze prin ordonanţe de urgenţă, e de neacceptat. Nu poţi să menţii artificial un Guvern cerându-le parlamentarilor să nu se prezinte în Parlament. Nimeni nu acredita cu şanse moţiunea care a dus la căderea Cabinetului Ungureanu. Sunt mulţi parlamentari al căror vor reprezintă o necunoscută. De la marele luptător contra ciocoilor roşii Dan Diaconescu sunt peste 40 de parlamentari care s-au dus aparent în barca puterii negociind una şi alta, nu că îl iubesc ei pe Ponta, că din ciocoi roşu ar fi devenit un mare îngeraş. Dacă ce au negociat nu s-a îndeplinit, oamenii ăştia vor vota altceva. PNL a reuşit să coalizeze întreaga opoziţie în jurul moţiunii de cenzură şi a cam dat fiori PSD”, a comentat el.
Deputatul liberal a afirmat că obiectivul PNL este de a câştiga alegerile prezidenţiale. ”Cum se va realiza, nu pot spune astăzi. Putem câştiga fără să facem alte acţiuni de mişcare politică. Candidatul care ajunge în turul 2 cu candidatul PSD trebuie să fie sprijinit de alegătorii celorlalte forţe politice. Îmi pare ridicol şi penibil să-l aud pe Băsescu vorbind de unificarea dreptei, cum să vorbeşti de asta când tu n-ai făcut altceva decât să fărâmiţezi dreapta? Ai rupt unul dintre partidele de dreapta, intenţionat, din capriciu personal, pentru că PDL n-a acceptat să răspundă la ordinul comandantului de o alege preşedinte al PDL pe Elena Udrea. Băsescu, alături de Udrea, e ultimul care să vorbească de unificarea dreptei. Se poate ajunge la o înţelegere prin care candidatul dreptei cel mai bine plasat să fie sprijinit de toţi ceilalţi. Toată lumea va înţelege că dacă nu te duci să votezi cu candidatul dreptei în turul 2 de fapt votezi cu PSD”, a spus Orban.
Ludovic Orban este convins că PNL va obţine peste 20% la alegerile europarlamentare şi varianta cu Klaus Johannis candidat la preşedinţie reprezintă doar speculaţii.
Mare dreptate are dl Orban.Cum este posibil ca in cumuna USL sa nu aiba primar si viceprimar de la PSD ori PNL.Mai bine prefera PSD un udemr care era in opozitie .Nu este posibil,dar totusi se intimpla.
DA asa este.CE BATAIUCA VA DA JENOR la ODORHEI ,doamne fereste cu toti ‘GORICI”vostrii la un loc.,CU CU TOTI CONTRASE la un loc.si bine face.
”Câinele moare de alergătură și prostul de grija altuia” este o zicală care se potriveste perfect in cazul lui Ludovic Orban. In loc sa fie ingrijorat de PNL care in prezent sta destul de prost in sondaje, el nu mai poate de faptul că Traian Băsescu şi Elena Udrea au fărâmiţat PDL-ul. Ei bine, chiar asa fărâmiţat cum este in unele sondaje PDL-ul sta ma bine decat PNL-ul. Pe de alta parte nici Crin nu se simte prea bine in postura de candidat prezidentiabil, fiind usor depasit in sondaje de MRU. Cu toate astea, Ludovic se lupta cu Basescu si Udrea, la fel ca legendarul Don Quijote care lupta cu morile de vânt, fara sa vada ca de fapt cel mai mare pericol pentru prezidentiale este Ponta.
se da pe dr@cu de la Bruxelles. de Moscova ati auzit ??? ca vad ca face ce vrea .
omuletul sta bine unde sta,nu vedeti ce moaca plictisita afiseaza?omuletul e plin de sine,capatuit,deranjat parca ca i se cere sa faca voiaj electoral,ce mai…i se falfaie de muritori,e mai degraba ingrijorat de gandul de-a participa sau nu la vocea romaniei!ghicitoare,cine e corespondentul lui in bn?