Politică

Ovidiu Creţu a votat ”pentru Bistriţa europeană”

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, care a votat la secţia de la Şcoala Gimnazială ”Lucian Blaga” ”pentru Bistriţa europeană”, a declarat că a declanşat referendumul pentru ca oamenii să-şi spună opinia despre un obiectiv ”care va face istorie dacă se va realiza, va determina dezvoltarea oraşului, iar efectele se vor simţi şi 100 de ani de acum înainte”.

”Mi-am exercitat dreptul constituţional de a vota, de a hotărî în problemele importante ale municipiului în care trăiesc, pentru că am considerat întotdeauna că democraţia se exprimă în primul rând prin voturi. Avem o problemă importantă în municipiu, am solicitat cetăţenilor să-şi spună părerea despre un obiectiv care va face istorie dacă se va realiza, va determina dezvoltarea oraşului pe următorii ani, dar efectele se vor simţi şi 100 de ani de acum înainte. În problemele importante trebuie să avem opinia cât mai multor oameni. Altminteri, eu am votat pentru Bistriţa europeană”, a declarat Ovidiu Creţu.

Edilul Bistriţei a mers la secţia de votare împreună cu soţia sa.

1 votare cretu 2 votare cretu 3 votare cretu 4 votare cretu 5 votare cretu 6 votare cretu 7 votare cretu 8 votare cretu

5 comentarii

  • Efectele negative s-ar resimţi mai mult de 100 de ani, pe VECIE !
    Nimeni nu va putea restitui bistriţenilor o parte însemnată din plămânul verde al oraşului care urmează să fie distrusă de acest proiect aberant.

    Mergeţi la vot şi spuneţi NU la întrebarea referitoare la centura prin pădurea Codrişor !!!

  • În ce ţară europeană există un oraş (european) unde să fie un drum de centură aşa de aproape de oraş? Dacă nu ar fi avut pământ în zona respectivă mai mulţi oameni importanţi poate s-ar fi pus problema unei centuri normale.

  • ˝Peste două săptămâni traficul din Sebeş va fi din nou restricţionat şi deviat pe o singură bandă, timp de aproape o lună de zile, deoarece se va lucra la podul peste autostradă.
    Şoseaua de centură a Sebeşului face parte din tronsonul II AUTOSTRADA Orăştie Sibiu, tronson care are o lungime de 22km şi care va costa aproximativ 84 de milioane de euro.˝

    AUTOSTRADĂ – 22 km = 84 mil.

    Bistriţa Centură prostului – 14 km = 174 mil.

    Deci???

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.