Politică

Ovidiu Creţu: Am rămas şocat! Ce l-a impresionat până la lacrimi pe primarul Bistriţei

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, pare un om greu de impresionat, însă ceva l-a mişcat până la lacrimi. Edilul a relatat întâmplarea la Conferinţa judeţeană a PSD Bistriţa-Năsăud ţinând telefonul mobil în mână. A citit în faţa tuturor un mesaj pe care l-a primit. "Am rămas şocat!", a spus edilul.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, le-a relatat delegaţilor la Conferinţa judeţeană a PSD Bistriţa-Năsăud, că, în cursa pentru proiecte, este foarte important ca fiecare edil să aibă şanse egale cu ceilalţi.

„Eu am derulat proiecte şi în perioada trecută. Nu o să vă spun cu ce eforturi. În momentul când s-a găsit o virgulă, proiectul a fost scos afară şi m-am rejudecat ani de zile ca să-l readuc înăuntru. E mare lucru să fii privit independent, nu cu ură, iar acest lucru l-am simţit prin sprijinul pe care municipiul Bistriţa l-a avut în ultima perioadă, prin modificările inteligente ale legislaţiei în domeniu făcute de domnul Dragnea astfel încât să putem să dertulăm în condiţii mai uşoare proiecte şi mai ales printr-un sprijin pe care, la nivel guvernamental, eu  nu mi l-am imaginat niciodată că este posibil”, a spus Ovidiu Creţu.

Gâtuit de emoţie, primarul Bistriţei a dat citire unui SMS pe care l-a primit pe numărul personal. „Domnule primar, pentru problemele municipiului dumneavoastră la a căror rezolvare Ministerul Bugetului poate ajuta vă rog să mă contactaţi la acest număr de telefon… Îmi spune numărul şi semnează: ministru delegat Darius Bogdan Vâlcov. Vă rog să mă credeţi că am rămas şocat!  Un ministru al României trimite un SMS unui primar de la dracu în praznic din nordul ţării în care scrie: Domnule, dacă ai probleme, sună-mă pe mine! Asta înseamnă schimbarea mentalităţii. Asta înseamnă să-ţi întorci faţa către oameni, către cei care conduc oamenii şi îi reprezintă. Din acest punct de vedere, eu transmit, pe această cale, că mulţumim Guvernului Ponta şi tot cu această ocazie vreau să-i mulţumesc preşedintelui organizaţiei judeţene, domnul Radu Moldovan, pentru sprijinul decisiv pe care ni l-a dat pentru semnarea contractului ce permite amenajarea campusului la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa”, a spus Ovidiu Creţu.

14 comentarii

  • cand da ordin de demolare a unei case a unor oameni mai putin instariti, fata de o alta casa construita in aceleasi conditii si peste care se trece cu vederea ? ce fel de lacrimi are ?

    • da, si cind mergi la doctor cu o afectiune si esti programat peste 3 saptamini la consult. lacrimi de crocodil.

  • Mult iubite si stimate conducator,erou intre eroii neamului…Va suna cunoscut?Pregatiti-va,mai avem putin si acele vremuri se intorc!Noiembrie,daca astia castiga,se va inscrie in cartea istoriei ca fiind luna neagra a democratiei.Ne indreptam cu pasi rapizi spre totalitarism Obedienta primarului,pe care-l credeam un intelectual,ma sperie.

    • da , imi suna foarte cunoscut. o sa vedeti ce re-amintire a istoriei vom avea . o spun asta de ceva timp. succesuri !!

  • Ce impresionant, ce relatii…avem, vai de capul nostru, ne intoarcem in trecut daca revin fostii comunisti la putere prin votul pentru” pionierul „Ponta!

  • :))) si cel dintai fiu al romaniei, a reusit cu mana inclestata pe telefoanele primite in lacrimi de la primari, sa nu doarma 3 ani, 3 luni si 3 zile, pana nu le-a rezolvat acestora tote problemele pe care le aveau in primarii.
    Poporul si popoarele din regatele romaniei au inceput sa traiasca fericiti sarbatorind ddin acel moment ca o sarbatoarele nationala ”Ziua SMS-ului” . :)) ….daca asta iti aduce lacrimi in ochi cretule, atunci te rog, dar te rog, pleaca de la primarie! avem nevoie de oameni cerebrali acolo!
    Plangi cand se naste un copil!
    Plangi cand iti pleaca un copil sau un parinte.
    Plangi cand vezi cand vezi umanitatea ca a izbutit impotriva raului.
    Dar nu te apuca sa te smiorcai cand primesti un sms de la un ministru care are in fisa postului lui sa isi faca treaba!
    *Greselile gramaticale din acest text sunt facute intentionat!!!! 😛

  • „..m-am rejudecat…ca sa il readuc ..”..gramatica in primul rand..apoi acest „telectual” fiu de popa foloseste in public expresii cu dracu…si-apoi sa lacrimezi la un sms…demagogie maxima !!!

  • Prostul nu s-a prins. Mesajul acela din partea ministrului bugetului a fost transmis catre toti primarii. Cretu crede ca doar el a fost bagat in seama.

  • Dragă STOLO… Reloaded… Asta înseamnă schimbarea mentalităţii in mentalitatea PCR. Adică dacă ești roșu ai intrare la Ministrul Bugetului? Ce mentalitate de plâns, câtă falsitate! Dacă nu ne deșteptăm repede o să plângem toți cu lacrimi adevărate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.