”Andrei Rusu şi-a prezentat demisia imediat după aprobarea bugetului. Chiar mie mi-a ridicat un semn de întrebare referitor la atitudinea faţă de buget, dar mă rog, asta este o altă discuţie. A fost unul dintre consilierii combativi, care şi-a rolul în serios, cunoştea bine zona economică. A fost în foarte multe cazuri un sprijin în rezolvarea problemelor municipiului, când n-a fost împotrivă, bineînţeles. Va veni în locul lui domnul Marius Armean. Demisia domnului Rusu se datorează unei incompatibilităţi între funcţia de conducere de la LDP şi participarea la licitaţiile organizate de municipiu pentru lucrările specifice. Noi am lucrat cu LDP destul de mult, pentru LDP municipiul Bistriţa este un client important, la care nu-şi poate permite să renunţe. Din această cauză, Andrei Rusu a fost nevoit să aleagă între una sau alta, consilier sau managerul societăţii. Cu siguranţă LDP n-a câştigat nicio licitaţie la Primărie de când este este domnul Rusu consilier. Avem lucrări contractate înainte cu ei. Cred că am obişnuit lumea că mă ocup mai puţin de politică şi mai mult de administraţie. Cred că discuţiile avute cu grupul liberal pe buget au fost lămuritoare, dar nu pentru toţi şi atunci au adoptat o altă poziţie. E o problemă a lor”, a spus Ovidiu Creţu într-o conferinţă de presă.
În cererea de demisie din funcţia de consilier municipal, directorul SC Lucrări Drumuri şi Poduri Andrei Rusu scrie că ”în administrarea unui oraş, aşa cum e legislaţia din păcate, factorul politic îşi pune o amprentă nedorită de multe ori, una care nu este în interesul cetăţeanului. Am căutat şi cred că am reuşit să evit şi să nu amestec aceste două componente în luarea deciziilor. Din păcate nu întotdeauna şi regret acest lucru. Ca liberal am susţinut permanent o politică de investiţii atât în modernizarea infrastructurii de transport cât şi de utilităţi, o obligaţie a administraţiei din orice localitate din respect faţă de cetăţeni. Am reuşit mai bine acest lucru în mandatele 2000-2008 ale domnului primar Vasile Moldovan şi mai puţin în primul mandat al domnului primar Ovidiu Creţu, care a reuşit însă să coordoneze mult mai bine absorbţia de fonduri europene în dezvoltarea durabilă a oraşului, lucru pe care l-am apreciat întotdeauna în mod deosebit”.
Rusu spune că actualul Consiliu Local se află în faţa unei mari provocări, aceea de a susţine prin investiţii şi politici fiscale dezvoltarea oraşului. ”Sunt convins că va reuşi în acest demers printr-o colaborare responsabilă Primărie – Consiliu Local”.
Adaugă comentariu