Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a spus ce șanse sunt ca pârtia de schi din Wonderland, investiție de aproape 7 milioane de euro care încă nu a fost dată în folosință, să fie deschisă în această iarnă.
Dacă va fi frig în nopțile care urmează, să fie mai jos de minus 5 grade ca să putem face cel puțin patru nopți zăpadă, atunci în a cincea zi inaugurăm pârtia. Am vorbit cu cei care au realizat pârtia și cu cei care o operează, oameni care au fost la specializare, au făcut zăpadă aici. În trei nopți am făcut zăpadă o jumătate de metru de la bază și până deasupra lacului. Deci nu avem o problemă să facem zăpadă. Suntem legați de temperatura de noapte. La minus 5 grade tunurile încep să producă zăpadă. Nu s-a topit chiar toată zăpada, dar multă s-a topit” – Ovidiu Crețu la AS TV
ANM a emis o atenționare meteo de ger valabilă până marți 14 februarie. Temperaturile minime se vor situa, în general, între -17 şi -10 grade, mai scăzute sub -22 de grade îndeosebi în depresiunile din estul Transilvaniei.
Contractul semnat de municipalitate cu SC Euroalpin SRL Bistriţa, care are subcontractant SC Comelf SA Bistrița, pentru serviciile de operare/exploatare a instalațiilor (de transport pe cablu, de producere a zăpezii artificiale și de iluminat nocturn) aferente pârtiei de schi din Wonderland are o valoare de 297.000 de lei fără TVA, circa 350.000 de lei cu TVA (aproape 78.000 de euro). Valoarea estimată a contractului care se întinde până la sfârșitul lunii martie, publicată în anunțul de licitație, era de 297.945 lei. Euroalpin este singura firmă care a depus ofertă. Fondatori sunt Dumitru Tănase – managerul firmei Eurocompozite Bistriţa, administrator al aerodromului Unirea şi actual preşedinte în exerciţiu al Rotary Club Bistriţa, şi fiica sa Adriana Tat, care este şi administratorul companiei.
Lungimea pârtiei (de categorie medie spre ușoară) este de 1.335 m (diferență de nivel de 257,5 m), cu o bretea de 447,10 m. Lățime: 60 m. Pârtia are punctul de plecare la altitudinea de 676 m. Telefericul monocablu tip telescaun fix are 4 locuri și este alimentat de o bandă transportoare cu capacitatea de 4 persoane, viteza de deplasare fiind de 2,6 m/sec. Sunt 57 de scaune. Traseul este susţinut de 10 piloni metalici. Accesul pe platforma staţiei se va face pe o scară amplasată la capătul staţiei. Lungimea traseului telescaunului este de 1182,71 m, cu o capacitate de 1.200 persoane/h. Taxa de acces la telescaun va fi diferenţiată în funcţie de vârstă: între orele 9.00 – 16.00: 1. Persoane adulte: 30 de lei pe zi/ 150 de lei pentru 6 zile, 2. Tineri între 15-18 ani inclusiv şi seniori (peste 65 ani): 20 de lei pe zi / 110 lei pentru 6 zile, 3. Copii pînă la 14 ani inclusiv: 10 lei pe zi / 50 lei pentru 6 zile, 4. Nocturnă (orele 18.00 – 21.00): 20 lei pe zi. Persoanele fără schiuri sau plăci vor avea accesul restricționat pe pârtie, pentru a evita producerea de accidente. Pe pârtie nu se va putea da nimeni cu săniuţa, dar va fi amenajat un loc în apropiere.
Iară aburești lumea domnu’ primar. Le-o trebuit 7 zile să facă zăpadă pînă la lac, cam o treime din lungimea pîrtiei. De ce minți iară oamenii, cum să facă Tase zăpada pe 7-800 m în 4 zile cînd nu mai are nici un pic de strat de zăpadă naturală.
Cheltuie iară o căruță de bani, faci zăpadă pe încă 4-500 m și vine iar ploaie și ți-o duce pe toată la podul Berăriei. Sau ai găsit ceară pentru schiat pe noroi?
Ști ce-ar fi mai bine să faci? să te duci după Ciordache.
Bai oameni buni, ori toti sunteti din pnl ori sunteti neghiobi toti si sunteti de partea doamnei care a scris articolul si incearca de fiecare data cand are ocazia sa-l puna pe primar intr o lumina proasta. Ce i cu articolele astea? cica proiecte esuate.. daa ce nu se poate schia la anu? poate chiar si zilele astea.zici a luat banii si i-a mancat…si aqualand care nici macar nu s -a inceput .. o sa va vad pe toti acolo cum va relaxati si vreau sa vad cum mai comentati toti apoi.
Stimate „cititor/comentator” fanatic sustinator al primarului, articolul este urmare a unei campanii de presa facuta de edil la TV. Era mai bine ca anul asta sa evite acest subiect si probabil nu mai exista acest articol.
Nu zice nimeni ca nu ar fi putut fi o investitie buna, orice investitie este buna atata vreme cat iti aduce venituri sau un alt castig. Altfel este doar o cheltuiala inutila.
Ceea ce este de subliniat este ca managementul acestui proiect a fost de-a dreptul imbecil… Scuzele sunt de nivelul grupei mijlocii de la gradinita. Asta este principalul motiv care i se imputa primarului acum. Daca tot a tinut cu dintii de o prostie, macar sa o faca impecabil sa arate ca este un bun manager. Din pacate a bifat in sens negativ toate elementele care fac dintr-un primar un manager prost.
Asta este problema care este pusa si merita sa fie subliniata.
Am vazut pareri ca cei care comenteaza negativ sa nu mearga… 🙂 Este investitia personala a d-lui primar? Este investitia facuta pentru PSD si sustinatori din banii de partid? Sau poate a fost facuta exclusiv pentru fanaticii sustinatori ai primarului! 🙂
Pana la urma va ramane un bun al orasului, din pacate unul extrem de scump care va fi rar folosit! Poate fi subiectul unui curs de business „Cum nu se face o investitie/Investitii proaste”!
Cam gata iarna, ce se va face noaptea se va topi ziua, pentru ca se anunță temperaturi pana la 8 grade ziua…
Fa bine, dom’ primar, si ia masurile care se impun pentru pregătirea partiei si a utiliatilor aferente pentru anul viitor. Anul asta, sezonul de schi la Bistrita este TERMINAT! Nu de alta, dar altfel, vom avea si anul viitor o gramada surprize…
Inca ceva, folositi salvamontul la pregatirea partiilor, sunt mult mai bine pregatiti decat orice alt „operator” interesat de a-si baga mana in bugetul primariei. Folositi oameni de schi macar pentru consultanta si veti vedea ca va fi numai de bine… Stiu le stiti pe toate, dar totusi, poate exista in lumea asta si unii care stiu un pic mai mult decat dvs. …
Pentru schiori sa aveti spor la Vatra Dornei, Cavnic, Suior, Borsa etc pe unde oamenii nu au fost luati prin surprindere de zapada in aceasta iarna… 🙂
In cativa ani speram sa fie gata si strandul Codrisor.Dar vom avea nevoie de temperaturi de peste 38 grade sa fie inaugurat.
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a spus ce șanse sunt ca pârtia de schi din Wonderland, investiție de aproape 7 milioane de euro care încă nu a fost dată în folosință, să fie deschisă în această iarnă. Deci aici scrie clar inca nu a fost deschisa, dar va fi in viitorul apropiat sau anul viitor. Apoi te apuci si scri in alt atricol ca e un proiect esuat. Sper sa ti esueze cu tacticile astea de a prezenta oamenii prost prin ce scrii..
Stimată doamnă/domnule, mai lăsați imprecațiile, altfel ne vedem obligați să vă interzicem posibilitatea de a mai comenta dacă tot ceea ce știți este să aruncați cuvinte la adresa autorilor. Nu vă obligă nimeni să ne citiți dacă nu vă place. Și apropo de epitetele pe care le tot folosiți, știți că există o vorbă: cine zice ăla e. PS: N-ați înțeles nimic din ce am scris aici. În aceste condiții, la revedere și succes!
Bizo, ideea e ca a fost o investitie imensa in conditiile in care este utilizabila 2-3 saptamani pe an. In aceste conditii poate fi catalogata ca o investitie „esuata”! 7 milioane de EUR e foarte mult, se puteau face o gramada de alte chestii utile pt oras.
Apuca-te de podul ala spre nicaieri, macar pe ala poate reusesti sa-l termini la timp.
adica pâna îti expira naibii mandatul sau te duci dupa ciordache.
Plimba-te prin oras poate-ti rupi gâtul pe strazile pline de cratere.
Tu si administratia ta cu toate neghiobiile astea ne-ai tinut orasul pe loc atatia ani, ne-ai indatorat fara noima pentru proiecte megalomane, arbitrar prioritizate. O treime din cetatenii orasului asta isi distrug masinile si sanatea pe drumuri desfundate. Nu avem canalizare in te miri ce proportie ametitoare din zonele locuite in mediul URBAN ( Da PRIMARE…in Bistrita ne c…cam in haznale si tie iti trebuie sateliti planetari) Pentru ciclisti care sunt cu miile in orasul acesta, nu ati facut NIMIC sa poate circula sigur si sanatos. Inclusiv pe stupizenia aia de pod al betivilor proiectat in anii astia NU ATI PREVAZUT PISTA PENTRU BICICLISTI si modernizati cu costuri imense o firava strada a Falezei sa scoateti traficul, cand aveati la indemana o strada a Malinului mai la sud, strada pe care se circula si este in nomenclatorul vostru stradal cu indicator albastrula dreapta cum mergi spre PARCUL INDUSTRIAL ( alta la rand) si rezolvati inginereste problema.
Bai …voi sunteti defecti? Faceti investitiile de infrastructura cu cofetari si patiseri? (nu ca ar fi meserii dezonorante, dar nu fac treburi de genul acesta)
Cu in cablu amarat de pe care orice schior, amator sau nu, sa se poata elibera pe portiunea de partie pe care se simte in siguranta, rezolvati problema. Asa ii cocotati pe toti omuletii vor-nu-vor pana la dracu ( pe dealul ala DESPADURIT DE POMANA ) si de-acolo cu schiurile in brate si mucci pe manseta … da-i la vale o treime de partie ( asta pentru cei care nu schiaza precum Alberto Tomba ca si dvs. ), ca nu si-or rupe oamenii gaturile pe prima portiune.
Ii las pe altii sa-ti mai zica de centrul istoric….te doare sufletul cand vezi toata piatra aia marocana, italiana ce-o fi cum se exfoliaza , se duce dracului, nu pentru ca n-ar fi frumoasa piatra ci pentru ca nu-I potrivita locului si mai ales pentru ca Solutia Tehnica de impanare au stabilit-o mai sus amintitii cofetari-patiseri.
Ii las pe alti sa-ti zica de Struti….Mere….Ingalatul peste masura al orasului de sarbatori…Festivale de mici si bere in traguri de animale……
Ne-ai tinut si continui sa ne tii pe loc si sa ne faci de ras. Acu ii martisorul si tu aburesti lumea cu derdelusuri.
Bei….lumea isi programeaza concediile de vara…….In Europa sub 1500 de metri NU se schiaza.
Bleah
Bine zis! Pentru asta nu sau dat bani europeni. Asa prostie nu am mai vazut. Pe mult mai putini bani se putea reface partia din fantanele si sa si cumpere autocaruri de a duce schiorii gratuit acolo. Si o suma peste 7000 euro pentru un contract pana la sfarsit de martie. Oameni buni, pana cand acceptati ca acesti hoti sa va fure? Ziua nu noaptea….
De un an am spus ca donez pentru fiecare zi in care telescaunul functioneaza integral cat un euro pentru un proiect social. Maresc la 10 euro pe zi. Ma informati va rog, sunt prea departe sa controlez. Zibuna.
Ma gandesc ce se putea face cu 7 milioane de euro….cate sporturi nu au sala/bazin/patinoar….inot, polo, sarituri la trambulina, hochei, patinaj artistic, gimnastica ritmica, ….
Aveti perfecta dreptate.
Spre exemplu in Bistrita foarte multi copii sau adulti practica tenisul de camp (sau ar vrea sa se initieze). Toate terenurile existente sunt private sau in administrare privata si pentru multi dintre ei preturile sunt peste masura.
Asta vara…iarna preturile sunt prohibitive.
Un teren de zgura facut cu chibzuiala te costa 10.000 de EURO ( fara sa pui in calcul terenul pe care se executa, evident) .. hai sa zicem 15.000. Hai sa zicem 20.000.
Cu atatea balarii in jurul Bistritei se gasea o solutie pentru o proprietate pe care sa se faca o baza de tenis cu 4 terenuri, nocturna, vestiare cu preturi de inchiriere accesibile. Depasea 300.000 de euro daca era facuta INGINERESTE nu ca la covrigarie?
Nu cred.
Asta este un exemplu. Sunt atatea sporturi care au perioada de practicare potrivita zonei noastre de 7-8 luni pe ani. Si cum poti educa copii mai bine decat prin sport organizat….sa-i ai sub lupa, sa-i vezi cum cresc si se ambitioneaza sa se autodepaseasca in ceva corect.
De fapt orasul asta NU ZAMBESTE. Aici a ajuns.
Da.
E Gri, chicios, neprimitor.
Rugby, oina,
Din putul gandiri unui primar care nu gandeste: „Nu s-a topit chiar toată zăpada, dar multă s-a topit”.
Ma intreb ce perle o fi scos la BAC !?
Pentru Bleah: daca il facea Cretu costa 3 milioane de euro si nu cu finantare de la UE, credit la ceva banca
Referitor la partie: e de ras si plans – Tase de la Eurocompozite, cel mai francmason din Rotary Club preia partia in ultimul ceas, o subcontracteaza la sudorii de la Comelf ca sa nu aiba nici o raspundere si nici un impozit pe salarii si isi face bani de inca un avion pe sezon, mai ales ca anul acesta nu se va schia deloc.
Am schiat pe partie (cu schiurile in spate) ,astept sa mai schiez,probabil anul acesta in Decembrie .
Sunt foarte curios cum v-a cobor partia un incepator prima jumatate ,care nu-i usoara (tinand cont ca telescaunul te lasa in varf si nu ai alternative),
Pana una alta voi schia pe alte partii.
Domn PRIMAR TE IUBIM !
Daca nici anul viitor nu se va putea skia macar 30 zile eu zic ca d-ul primar ar trebui sa-si dea demisia ; asta dupa ce-si ia un imprumut ,pe persoana fizica, de 7 milioane euro cu care sa achizitioneze partia de la primarie si sa devina administrator al partiei .
Tovarasu primar ar trebui sa restituie din banii lui toate cheltuieliile facute pe tampenii!
Poate a veni vremea cand va trebui sa-si vinda casa si sa-si scoata toti banii din conturile straine ca sa plateasaca prostia.
asa ar trebui …….dar traim in comunism/ ……………..si ……!!!
Din ciclul: „zapada nu s-a topit toata dar multa s-a topit”, vin si eu cu o maxima:
Cretu nu are multa minte dar multa prostie da,
Cretu nu are multa minte pentru ca are orgoliu mult.