Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, într-un interviu acordat Timp Online, că PSD este o forță politică în municipiu și în județ, iar candidații partidului pornesc la alegerile locale cu prima șansă. Edilul a mai vorbit și despre intențiile sale de viitor.
Reporter: Domnule primar, circulă prin oraș tot zvonuri că e posibil să mai candidați pentru al patrulea mandat, chiar și independent.
Eu am spus demult că nu mai candidez și candidatura mea ar fi putut avea loc doar într-o situație aberantă: dacă PSD ar fi încercat să mă scoată în genunchi de la Primărie, umilit, ceea ce nu e cazul.
Nu înțeleg.
Sunt situații în care primarul mai are un an (până la finalizarea mandatului -n.r.) și atunci Consiliul Local nu mai ascultă, el este dat deoparte și așa mai departe.
Credeam că vă referiți la situația în care vine PSD să vă roage să mai candidați o dată.
Colegilor mei le-am spus foarte limpede înainte să mai candidez pentru acest mandat, domnului Radu Moldovan i-am spus chestiunea asta că voi finaliza cariera mea politică acum. Mă refer la momentul când am candidat pentru al doilea mandat pentru că atunci aveam o situație materială extrem de dificilă și salariul de primar era unul de mizerie. Atunci, intenția mea era de a mă întoarce în Comelf după primul mandat pentru că, la fabrică am câștigat bine, m-am și împlinit, am avut rezultate. Am luat decizia eu, nu altcineva, totuși să rămân în continuare – nu pentru că se tot promitea că se dau salarii – pentru că erau niște proiecte care mi-au plăcut și îmi plac foarte mult și pe care am vrut să le aduc într-o situație să nu se mai poată întoarce înapoi. Și atunci am discutat cu domnul președinte (al PSD Bistrița-Năsăud -n.r.) Radu Moldovan și i-am spus că intru în al doilea mandat, dar am spus încă de pe atunci că îl vreau și pe al treilea pentru că nu te poți duce înapoi în zona industrială când ai 62 de ani: Știți, am venit înapoi că mai am trei ani până la pensie. Dacă aveam 50 și de ani și mai puteam lucra alți 8 ani era altă discuție. Sigur că dânsul a fost de acord. Era situația de atunci, politic vorbind, mult diferită în Bistrița și în județ. Așa că decizia mea a fost luată de foarte mult timp, este foarte clar. Am spus-o imediat după alegerile din 2016. Mi l-au dat – nu l-am cunoscut eu – pe Cristian Niculae, pe care între timp l-am cunoscut, am reușit chiar să ne împrietenim. Eu spun că el poate să ducă mai departe și să facă o administrație bună. Răspunsul la întrebarea dumneavoastră este categoric NU voi mai candida, nici nu intră în discuție să mai candidez.
Doriți să mergeți în Parlament?
Dacă aș fi vrut să mai fac activitate politică, aș fi rămas la Primărie, aș fi mers mai departe ca primar, nu ca administrator sau altceva. Nu mai vreau. Am 66 de ani. Eu spun că mi-am făcut datoria față de societate, mai am datorii față de familie, față de mine ca persoană pentru că vreau să văd multe lucruri pe lângă care am trecut foarte repede în delegații, vreau să fac lucruri de care nu am timp, vreau să mă ocup de mine și de familie. Sigur că ocazional le voi da o mână de ajutor colegilor din PSD cu care am lucrat o grămadă de vreme, dar nici într-un caz nu voi fi un membru foarte, foarte activ, nici nu voi avea funcții politice așa cum de opt ani nu mai am.
PSD nu e chiar o siglă care să avantajeze în acest moment. Va avea probleme candidatul PSD din acest punct de vedere?
Nu, nu. Eu spun foarte clar că PSD este puternic în Bistrița și în județ, chiar dacă au venit pe un val interesant USR și PNL, dar USR în special. Eu sunt absolut convins că forța politică pe care o reprezintă PSD aici în județ va da primarul Bistriței, va da președintele CJ. Nu-mi fac nicio problemă din acest punct de vedere. Se vorbește foarte mult, sunt unii foarte vocali, foarte guralivi. Mai mult, noi, PSD, în Bistrița, nu am stat niciodată bine nici la europarlamentare, nici la prezidențiale, dar am venit din 2008 când am câștigat Primăria cu cinci consilieri, la opt în 2012 și am câștigat majoritatea de 11 consilieri în 2016. Deci PSD s-a statuat în Bistrița foarte bine în cele trei mandate ale mele. Eu cred că va avea tot 11 consilieri și în 2020, dar, și dacă va avea opt, asta tot înseamnă că este o forță importantă care va da primarul. Nu cred, în momentul în care discuți despre fețe și despre fapte, va fi în avantajul celor care au avut rezultate foarte bune la europarlamentare, liberalii și USR. La locale, în Bistrița-Năsăud și în Bistrița, dreapta nu va reveni. La parlamentare, acolo lucrurile se mai schimbă. La locale, nu. Acolo te bați față la față, cu oameni. La europarlamentare nu șția nimeni pe cine votează, cine se duce. Doamna Pană a fost pusă pe o poziție jenantă, spun eu. M-am și revoltat atunci. Am spus că nu se poate ca pe un om care este vicepreședintele partidului și a fost ministru să îl pui pe o poziție de genul respectiv. Mă rog, lucrurile sunt complicate la nivel național. De aceea, lumea nu a crezut povestea că se duce nu știu cine. Dacă Doina Pană era pe locul 6, să spun, altfel se mobiliza județul Bistrița-Năsăud pentru că era omul care se ducea să-i reprezinte. Așa vedem că renunță nu știu cine…. povești cu care nu îi poți prosti pe oameni.
Așadar, înțeleg că nu mai doriți să candidați. În perioada următoare vă vom vedea tot mai puțin implicat?
Știți că eu nu am fost din categoria celor care să public în ziare gânduri la care să le spun proiecte. Am venit în fața oamenilor și a presei în momentul în care am avut concret, clar pentru că am făcut mai mult administrație decât politică. Am fost criticat de multe ori de colegii mei din această cauză, dar, mă rog, așa sunt și e greu să mă schimb. Proiectele pe care le-am început le voi duce mai departe, îmi fac analizele ca și până acum. Desigur Cristi Niculae este firesc să comunice mai mult, să fie văzut. Îl susțin din acest punct de vedere. Îl rog chiar să se ducă în foarte multe locuri în care eu ar trebui să mă duc. Sigur o să fiu mai puțin vizibil decât am fost în mandatul unu și doi, dar asta nu înseamnă că lucrurile îmi scapă din mână. Nu sunt acel gen de om. Voi merge pe linia aceasta până în ultima zi de mandat când predau ștafeta și cu asta basta. Asta nu înseamnă că nu vor primi și Cristian Niculae și Gelu Muthi însărcinări în plus în perioada aceasta, dar butoanele vor rămâne la mine.
Să revenim puțin la alegerile locale din 2020. În ce condiții poate fi ”bătut” candidatul PSD?
Repet: PSD nu poate fi bătut de o forță politică în municipiu, liberalii sau USR. dacă vor face o coaliție pentru Primărie în care liberalii cu USR și cu nu știu mai cine să aibă un singur candidat, atunci lucrurile se complică, dar nu îi văd în stare pentru că USR nu vrea să joace cu nimeni în etapa aceasta și atunci lucrurile se vor duce pe linia care trebuie (râde).
Moștenirea dumneavoastră e grea sau ușoară pentru Cristian Niculae?
Cred că este grea pentru că suntem diferiți chiar dacă, repet, am o relație de prietenie cu Cristian Niculae. El este mai politic, vine dintr-o zonă unde se privesc altfel lucrurile. Eu sunt inginerul care fac guguloaie: unde ai fost, când ai făcut. Eu urmăresc fiecare lucru, poate și pe acelea pe care nu ar trebui să le urmărească primarul, dar le urmăresc pentru că așa m-am format și nu am putut să mă schimb. Dar lucrurile se vor regla. La fel s-a întâmplat și când am venit eu. Domnul Vasile Moldovan, chiar dacă de formație e inginer, nu a avut aceeași metodă de lucru ca mine.
Contează în ecuația alegerilor locale din 2020 cele prezidențiale?
Da. Din punctul meu de vedere. Un Dan Barna care nu intră în turul doi și pierde va duce la o mișcare de disipare în USR, care nu va face o figură bună deloc la locale. Invers: dacă Dan Barna va ajunge președintele României, vă dați seama ce vânt au ăștia! Dacă Barna va fi președintele României, va fi o viață politică grea și pentru PSD, și pentru PNL pentru că se va aduna în jurul USR toată România.
CITEȘTE ȘI:
Sincer eu nu cred in forta partidului chiar asa de mult.Cand vine valul….vine si te ia,iar in acest moment vantul bate puternic anti PSD.La comune inca mai merge lumea cu dom` primar,cu ce spune el,cu rudele,cu asistatii sociali…dar la oras e mai greu sa-i prostesti,sunt mai informati,in sectiile de votare nu intra omul primarului sa te urmareasca ,cum e la tara.Din pacate inca nu vad acel candidat credibil care sa stinga in jurul lui oameni la fel de credibili,asa ca datorita alegerii primarului si a presedintelui CJ intr-un singur tur,cei in functie au prima sansa.In schimb nu pariez ca Radu Moldovan o sa ramana la PSD si dupa alegerile prezidentiale,mai ales daca tuta nu intra in turul doi,Radu nu joaca in opozitie,iar tradarea o are in sange,el e PRO bani ,PRO avantaje,PRO vanatoare,deci se pliaza pe PRO Romania.
PAREREA MEA!
Auziți, trăim într-o lume liberă în care puteți deveni reporter. Profesia nu e reglementată. Mergeți, faceți-vă o firmă sau un PFA, deschideți-vă un ziar și adresați ce fel de întrebări vreți. Mai trebuie să vrea cineva să vă răspundă la ele că nu suntem procurori să forțăm răspunsuri. Singura problemă este că nu va crede nimeni nimic dacă vă veți ascunde în spatele unui pseudonim. Cu ce drept judecați voi, toți cei care, dați verdicte ascunși? Cu dreptul lașului fără coloană vertebrală? Într-un vârf de deal, înainte de un eveniment care stătea să înceapă, am adresat acele întrebări care mi-au venit în minte pe repede înainte. Nu am avut un interviu pregătit special pentru acest moment și nici nu am chef să vă explic acum tuturor cum e cu meseria asta. Faceți-o voi mai bine și eu o să vă aplaud, ok?
Nu îți e rușine? Ai întors un oraș cu 30 de ani in urmă și vi sa mai dai sfaturi. Cine îl mai baga in seama pe catastrofa asta de primar? Un accident în istoria Bistriței. Un arogant care după ce își încheie mandatul va fi un nimeni. Cum e de fapt și acum!
Daca reusesc opozantii sa faca alegeri in 2 tururi o sa dispareti in ceata toti ciumatii!!Cred ca asta este singurul lucru pentru care se mai agata de putere ciuma rosie.
Bună ziua. Sa va explic puțin eu cam cum funcționează treaba în primărie și în toate instituțiile de la noi. Acum doi ani de zile vecinul meu de pe strada pescarilor nr. 5 au început construcția unei anexe pe limita de proprietate unde ulterior a fost un țarc de ciine care tot ilegal a fost amplasat acolo. Am sesizat de urgenta politia locala respectiv disciplina în construcții care au reușit sa scrie un proces verbal de canstatare a construcției ilegal construita și fără autorizație abia după o luna de zile cind aceasta era deja finalizata. Am fost în audienta la toți viceprimarii și toti au promis marea și sarea dar de fapt rezultatul pierderii de timp de care am avut parte a fost nul. Singurul care a dat dovada ca este și impertinent a fost domnul Ovidiu Crețu care a afirmat ca el este dispus sa autorizeze acea construcție care se afla la 60 cm. De casa mea și înălțimea acestei anexe din lemn se afla puțin sub acoperișul casei mele. Eu ma întreb cum pot autoritățile locale sa tolereze asa ceva. Ma întreb tot timpul oare ce Se intimpla în cazul unui incendiu la acea anexa din lemn aproape lipita de casa mea? Sa nu va mai spun ca dragii noștri vecini mai au și tuia pe toată latura casei unde noi mai avem și fereastra de lumina unde lumina naturala este obturația de tuia vecinilor. Domnul Moldovan de la disciplina a afirmat ca tuia nu întra în atribuțiile lor. În concluzie toți nu au făcut nimic dar au sugerat tot timpul sa ma adresez instantei, dar eu nu pot sa înțeleg cum își justifica locurile de munca și acele salarii nesimțite raportat la munca depusa. Ei bine ei nu trebuie sa se justifice în fata nimănui de fapt. Tot pe aceasta cale vreau sa ii mulțumesc și domnului Cristian Niculae pentru faptul ca nu a făcut nimic nici el în aceasta privința cu toate ca a promis ca va urmării îndeaproape aceasta problema și ca va vorbii personal cu Ovidiu Crețu după care ma va suna personal lucru care nu sa intimplat nici pină acum. Dacă cumva ați pierdut nr. De telefon care l-ați primit atunci de la mine nu este nici o problema acesta este 0744823111
Aștept un răspuns de la dumneavoastra cit de curind. Va multumesc
asa populatie asa primar
suntem un fel las fierbinti mai mare
„Dacă tăceai, filozof rămâneai”. Primarul Crețu vorbește numai baliverne. PSD a demonstrat la europarlamentare ce forța politică e in judet: 23% fata de 38% PNL si 15% USR. Pentru primarul Crețu e greu de recunoscut că într-un oraș condus trei mandate de către el însuși și PSD să obți un scor de 15% față de 34% PNL și 26% USR.
Ce nu mai recunoaște este că a fost tras forțat pe linie moartă pentru incapacitatea lui în administrație și multiplele gafe pe care le-a făcut în cele trei mandate, nicidecum că a fost voința lui de a nu mai candida. „Scoaterea în genunchi de la Primărie” este cât se poate de reală iar umilința este totală pentru el, Ovidiu Crețu, inginerul și „intelectualul rasat”, prin faptul că l-a acceptat ca „urmaș” pe unul ca Niculae, un fel de Dăncilă al Bistriței.
Ce recunoaște este că în ultimele doua mandate și-a rezolvat „situația materială dificilă” și de la un salariu „de mizerie” ca primar în primul mandat, a devenit un om „rezolvat”, fără griji financiare, fapt ce îi va permite să se plimbe în voie prin toată lumea și să vadă în tihnă lucrurile pe lângă care a trecut „foarte repede” în nenumăratele delegații plătite din banii bistrițenilor. Trist dar adevărat!
Populatia frustrata, politicienii frustrati, ziaristii frustrati, comentatorii ascusi in spatele tastaturii frustrati.
Solutia e una singura: MAI PUTIN TELEVIZOR, MEDIA SI MULTA MUNCA (pomene nu iti da nimeni in viata mai mult decat sa supravietuiesti).
doar sunteți foarte apreciați pentru activitatea depusă, ce să-ți spun, aveți niște realizări colosale, nu-i așa?! În ce constă această forță uluitoare, scoateți oameni cu forța să vă voteze, cumpărați voturi cu ulei, făină, pufuleți etc? Sub ce formă se manifestă această forță? Mai propuneți niște obiective de investiții aberante, costisitoare și inutile pentru municipalitate? Mai faceți o pârtie? Mai îndatorați comunitatea prin contractarea unor credite, plătite din taxele și impozitele noastre? Înțesați orașul cu ouă de struț, cuști de veverițe achiziționate pe sume exorbitante? Să fim serioși, lăsați-ne în plata Domnului, ne-am convins de ce sunteți capabili! Pentru binele comun, este necesară o schimbare majoră de partid, oameni și viziune, una adecvată secolului în care trăim și nevoilor curente ale comunității!
Motto:
Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!
(Liviu Rebreanu- Proștii)
După 3 mandate de primar PSD-ist, in urma cărora, in oras nu se cunoaste nimic palpabil, inafară de niste investitii aberante in pârtia de ski „Cocos”, să mai ai tupeul să spui că partidul porneste la viitoarele alegeri locale cu prima șansă, ba să mai vi si cu succesorul Cristian Niculaie (iepurasul din caciula „Mi l-au dat – nu l-am cunoscut eu – pe Cristian Niculae) este chiar o dovadă de obrăznicie.
In mandatele lui Cretu, Bistrita a ajuns de râsul lumii si in materie de ciudătenii.
Vezi: Vezi: http://www.catavencii.ro/bistrita-orasul-unde-s-a-rasturnat-carul-cu-peisagisti-tembeli/
Salut, urbe psedistă,
Pârtie veselă – tristă,
Bistriță cu crețofili
Votătoare de dăncili.
Votez cu Dăncilă, de milă!
Votez cu Dăncilă, de silă!
V-ați prins, ce glumă futilă
E Bistrița și-acest Pesedilă.
Nici ciuma lui Caragea n-a fost mai paguboasa pentru urbe ca infatuatul asta de primar, gol total de orice realizari si valoare.Perioada lui va ramane o pata negra in istoria orasului.
Nu mai vrem OUA, STRUTI, MERE si zgomot de DRUJBA ! OTC la penzie !!!
PSD e o forta mafiota in judet.