Actualitate

Pacient pozitiv externat la cerere din Spitalul de Județean de Urgență Bistrița, după decizia CCR

După publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale a României (CCR) privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus și la Bistrița a fost externat la cerere din spital un pacient cu Covid-19.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Camelia Strugari, a informat la solicitarea Timp Online că este vorba despre un copil de 13 ani.


”A existat o externare la cerere pentru un minor de 13 ani din Bistrița pentru care familia a solicitat acest lucru. El a fost internat în 25 iunie la Etaj 4 Covid cu cefalee, amețeli, disfagie, rinofaringită și Covid-19 pozitiv. A fost exernat la cererea părinților în data de 4 iulie, cu recomandare de izolare la domiciliu până la 14 zile și monitorizare prin medicul de familie”, a transmis Camelia Strugari.

Pe 25 iunie, Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 8 alin. (1) din OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Curtea Constituţională explică în motivarea deciziei publicate în Monitorul Oficial că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.

Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă la Digi24 că „CCR nu este la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre de a combate efectele pandemiei de coronavirus”.

„Dacă un pacient vrea să fie externat, poate face cerere. Curtea Constituțională a decis că un pacient infectat cu Covid-19 poate circula liber”, a spus Orban, adăugând că autoritățile pregătesc un proiect de lege pentru remedierea situației, proiect care va fi adoptat în ședință de guvern, „luni, cel târziu marți”.

„Rugămintea mea către toți cetățenii e să nu țină cont de decizia CCR. Să țină cont de regulile care sunt normale pentru toată lumea. Sunt necesare pentru protejarea sănătății”, a spus Orban.

Stimulat de numărul crescut al cazurilor de coronavirus din ultima perioadă, premierul spune că ar da oricând prelungirea stării de alertă, dar că o decizie n acest sens se va lua abia pe data de 15 iulie.

El și-a reluat apelul, de astă dată orientat spre oamenii sănătoși, pe care-i roagă să ignore „glasurile de sirenă” ale celor care instigă la nerespectarea regulilor sanitare.

8 comentarii

  • Foarte bine!
    De ce sa te oblige sa stai in spital?
    Oricum doar in România au internat asimptomatici , din considerente politice.
    Bine ca guvernanții nu respecta nicio regulă și e Ok …

  • Copilul avand virusul, nu-l transmite familiei? Toata familia va fii in carantina 14 zile (recomandare????)? Cine il ingrijeste pe pacientul(copilul) bolnav? Medicul de familie? Este acesta pregatit sa-l consulte si mai ales este pregatit(specializat), sa-i acorde medicatia functie de evolutia clinica a acestuia? Sunt dotati medicii de familie cu echipamente de protectie, astfel incat, prin tratarea unui bolnav de COVID, sa nu ia la randul lor virusul? In Romania s-au internat SI asimptomaticii deoarece, romanul nu intelege nici igiena si nici distantarea FIZICA!

    • Copilul a fost retestat in data de 03.07. Și rezultatul testului a fost negativ. Nu a avut nevoie de tratament.

    • NU GENERALIZA!!!! ROMÂNII INTELEG FOARTE BINE!!!! CU MICI EXCEPTIII!!PE CARE LE STIM CU TOTIIIII.

  • – Care este definiția bolii?
    – deschide www. si vezi despre virulenta covid, perioada incubatie, etc.
    – care este tratamentul in prezent la pacientii asimptomatici? paracetamol si anticoagulant poate lua si acasa, fara sa fie inchis.
    – personalul medical, este echipat, deoarece lucreaza intr-un mediu, unde incarcatura virala/m3 este mult mai mare, decat in alte spatii inchise. Plus lucreaza in acel mediu dupa grafic 8/12 sau 8/24, sunt expusi in continuu, si vor fi.
    -virusul este peste tot, si nu o sa dispara.

  • Suntem un popor de tâmpiți, statul stabilește taxa auto, ca mai apoi tot statul să stabilească că taxa e ilegală și trebuie restituită. Statul stabilește amendă pt nerespectarea ordonanțelor militare, ca mai apoi același stat să anuleze toate amenzile amenzile date, că cică-s neconstituționale. Statul stabilește măsuri de izolare, ca puțin mai târziu tot statul să spună că nu putem fi obligați să menținem măsurile pt limitarea răspândirii guvidului. Autoritățile sunt în derivă totală. Nu știe stânga ce face dreapta.

  • Imaginati-va ce masuri ar fi luat PSD daca ar fi fost la guvernare. Eu cred ca in principiu aceleasi, deoarece, in majoritate sint masuri recomandate la nivel de UE.
    Intrebare: credeti ca avocatul poporului ar fi facut contestatie la CCR? Credeti ca CCR ar fi decis ca masurile sint neconstitutionale?
    Situatia actuala nu se poate judeca din punctul de vedere al unui singur cetatean. Este vorba de fapt de sanatatea si viata populatiei.
    Pentru PSD e mai importanta puterea decat viata voastra cetatenilor.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Doru Marcatoru Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS