Consiliul Județean Bistrița-Năsăud este convocat în ședință de îndată marți 18 septembrie, ora 15.00, în sala mare a Palatului Administrativ. Proiectul ordinii...
Liderul Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ (UJSLI), Emil Mocian, a spus, la prima şedinţă cu directorii de şcoli, că trebuie căutate soluţii...
”Recent în Parlamentul European, Ungaria a fost trasă de urechi, în conformitate cu articolul 7 din tratat, în cazul în care aceasta riscă să încalce valorile...
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud anunță că dosarele pentru obținerea burselor de excelență și burselor de merit pentru studenți se pot depune la registratura...
Asociaţia Tăşuleasa Social, iniţiatoarea proiectului Via Transilvanica din care s-au marcat deja 133 de km pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud, a făcut...
Pe cele două trasee de ciclism de agrement de tip crosscountry (adică peste dealuri și prin păduri), inaugurate în 2017 în Pădurea Schulerwald, se va desfășura...
16-22 septembrie este Săptămâna Europeană a Mobilității. ”Tema din acest an, ”Multimodalitatea”, și sloganul ”Combină și deplasează-te!” urmăresc promovarea...
Asociaţia Tăşuleasa Social a încheiat o parte importantă din amenajarea traseului de 133 de kilometri din “Via Transilvanica”, cea care trece prin...
”D-le primar Ovidiu Creţu, mi-aţi răspuns pripit la apelul la prudență pe care l-am făcut cu privire la consumul anumitor conserve cu ton. Dacă ați fi recurs...
Asociația “Armonia” Bistrița organizează în zilele de 21 – 22 septembrie 2018 “Bistrița – ONG Fest. Târgul ONG-urilor bistrițene”, ediția a...









