Municipalitatea, care a contractat de la Unicredit Țiriac Bank împrumutul de 40 de milioane de lei destinaţi lucrărilor la pârtia de schi din Wonderland...
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul primarului comunei Cetate, Daniel Moldovan...
Viceprimarul Ioan Peteleu şi senatorul Dorin Dobra au precizat că problemele sociale nu se rezolvă doar construind blocuri şi că locaţia...
Senatorul PNL Dorin Dobra, preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale PNL Bistriţa, a declarat că liberalii ţin la idealurile USL...
Unul dintre procesele pe care îl are compania Roşia Montană Gold Corporation cu trei ONG-uri care se opun proiectului minier se va judeca la noi, după ce...
Ce ne face să fim focalizaţi, atenţi, cu gândurile în ordine, motivaţi? Poate că multe lucruri, însă, nu vreau să scriu azi despre toate fiindcă nici nu aş...
Nunţile zgomotoase organizate în localuri de la marginea oraşului îi deranjează pe locatarii blocurilor din zonă care nu mai suportă zgomotul în special...
Liderii organizaţiilor judeţeană şi municipală PER, Alexandru Toniuc, Marius Bălan şi Maxim Gagea, îi solicită prefectului Ioan Țintean să...
Erasmus Plus, programul pentru educaţie, formare, tineret şi sport le face cu ochiul şcolilor din judeţ, instituţiilor şi ONG-urilor care pot accesa până la...
Ministrul delegat pentru dialog social, Doina Pană, s-a întâlnit cu o delegaţie a Federaţiei Sindicatelor din Germania. Scopul principal al evenimentului a...












