Aşa cum aţi putut vedea, am stat de vorbă azi cu mai mulţi conjudeţeni care plecau spre Spania şi am vrut să aflu de la ei ce anume îi determină ca, la 50-60 de ani, în loc să se pregătească de pensie, să-şi ia în continuare lumea în cap şi să muncească pământurile altora. Cu o singură excepţie, o doamnă care mi-a spus că e nemulţumită de cei 800-900 de euro câştigaţi într-o lună, toţi ceilalţi mi-au mărturisit că salariile foarte bune îi determină să plece şi să uite ce vârstă au. Sunt bucuroşi că acolo nu se uită nimeni la felul în care arăţi, ci la ceea ce faci. Chiar dacă sortează legume, o femeie de 50 de ani poate câştiga aproape 6000 de lei lunar, cât un manager de firmă sau un şef de instituţie din România care are responsabilităţi uriaşe în comparaţie cu o muncitoare necalificată.
Cu mulţi dintre ei am vorbit şi despre „mitul românilor leneşi” şi i-am întrebat de ce lucrează atât de mult şi fără să cârtească în străinătate, iar acasă nici nu le-ar trece prin cap să facă la fel. Un domn mi-a dat cel mai bun răspuns folosind o întrebare retorică: „Dacă aş lucra acasă, în agricultură, 13-14 ore într-o zi, ce patron m-ar plăti cu mai mult de o mie de lei?”. Nu am putut să-i răspund fiindcă nu am idee dacă ar exista vreunul. Poate în sudul ţării sau în Banat unde au apărut mari fermieri ce lucrează 100% mecanizat, dar nu aş băga mâna în foc. La noi, unde toată lumea lucrează nişte fâşii de pământ şi refuză să se asocieze cu vecinul, e clar că niciun muncitor nu are şanse să câştige cât unul din Spania.
Mi se pare foarte trist ce se întâmplă fiindcă, deşi au trecut atât de mulţi ani de la Revoluţie, nicio guvernare nu a reuşit să schimbe situaţia. Mai mult, ca să-şi ascundă incompetenţa, politicienii dau vina tot pe bieţii oameni pe care îi fac leneşi doar pentru că pe la unele televizoare se difuzează imagini cu oameni care mai stau seara la birt şi îşi îneacă amarul. Probabil că nu ar avea ce să-şi înece şi nici nu ar sta într-un număr atât de mare dacă politicienii ar face ceva pentru a aduce agricultura acolo unde îi este locul: pe prima poziţie în economie, iar pentru acest lucru oamenii trebuie încurajaţi să se asocieze, ajutaţi să se doteze cu utilaje. Unde sunt milioanele de euro de la APIA? Prea multe s-au dus în buzunarele unor şmecheri care au ştiut să „convingă” primari că ei vor face şi vor drege. S-au umplut de bani, poate că i-au şi împărţit cu cine trebuia, iar pământul e tot nelucrat, pajiştile sunt pline de bălării, animalele nu au ce mânca. Cei care muncesc pământul sunt consideraţi proşti de unii şmecheri care depun dosare la APIA. Şi nici nu e de mirare că se întâmplă aşa din moment ce niciunul (şi har Domnului că ştim şi noi o grămadă) nu a înfundat puşcăria. Vor continua să fure ca nesimţiţii cât timp vor fi liberi.
De la cei care au retrocedat pământurile unora care nu aveau niciun drept să le primească, la cadastru şi la autorităţi de toate felurile, cu toţii sunt vinovaţi că, în România, ţara cu pământul atât de fertil, aşa-zisul fermier în vârstă moare de foame, în timp ce tânărul (şi nu numai) se duce să lucreze pământurile aride ale altora.
Cristiana Sabău
foarte bun titlul articolului…dar daca se punea in finalulu lui SI POLITICIENI FARA IDEI PENTRU POPOR ori altceva cu ei parca era mai bine.POLITICIENI DIN 90 PINA IN PREZENT ca inca avem o tara bogata nu au nici o vina dar ca au un popor sarac nu au NICI O SCUZA…..LOVESTE IN EI CRITIANA DIN TOATE PARTILE mai ales in puturosii care i-a votat lumea si ei nu fac mare lucru pentru popor….
CRISTIANA CE ZICI ARE DREPTATE GRIGORE…MULTA PUTERE DE MUNCA CRISTIANA…FII CORECTA CUM TE STIM
De ce va mirati doamna Cristiana? Este monarhie constitutionala ! Articolul 56-Titlul 2-Coroana,din Constitutia Spaniei:”Regele este seful statului, simbolul unitatii si al permanentei sale. El arbitreaza si modereaza functionarea normala a institutiilor, asuma cea mai inalta reprezentare a Statului spaniol in relatiile internationale, in special cu natiunile comunitatii sale istorice si exercita functiunile ce-i sunt conferite expres de Constitutie si legi.” Majestatea Sa Regele Juan Carlos s-a concentrat asupra dezvoltarii institutionale si juridice a statului, incercand sa consolideze procedurile si precedentele necesare pentru buna functionare a alternantei democratice la putere, pentru impunerea transparentei in toate activitatile Guvernului, dar si pentru asigurarea unitatii si armoniei intre comunitatile foarte diverse ale Spaniei. Datorita acestui adevarat simbol si exemplu, politicienii devin mult mai responsabili si coruptia este la cote minime !
DACA TOT SE VORBESTE DE OAMENI HARNICI IN ARTICOL NU ACELASI LUCRU SE POATE SPUNE CA IN PARCUL DIN SIRIOARA ESTE UN BRAD CAZUT DE UN AN SI NU SE GASESTE UNUL SAI DEA FOLOSINTA…DACA CITESTE DL RADU MOLDOVAN ORI VREUN PRIENTEN ARTICOLUL POATE FACE RECOMANDARE LA CINEVA DE ACOLO SA REZOLVE BRADUL CUM A REZOLVAT SI DELEGATUL SATESC DIN AGRISU DE SUS TOT LA RECOMANDAREA LUI SI TOT DUPA UN AN ZILE…..
DL CONSILIER BEUDEAN JENNOR chiar asa tot te vad pe la evenimente cu dl.primar ROMEO pote-i trebuie la lechinta bradu un doi il duce la lechinta sau fa dumneata niste porti la curtea primariei caeste un an de la alegeri si dezordine pe acolo prin curte…..
costane care dorin si daniel cei de la pnl si psd ,,,ar fi buni nu am plati bani multi pentru costumatia lor…..
marcel mergi la tragerea la sorti HAI STEAUA…
Domnule Costan, de ce nu va semnati cu numele adevarat? De ce ma jigniti? Procedand astfel, va descoperiti doar ignoranta care va macina !
Da asa cred si eu, dar vezi ca sint multi care doar Batman….Batman….Batman….!!
Problema agriculturii este una sistemica, nu doar pentru sistemul legislativ, juridic si statal din Romania ci una sistemica si pentru realitatea poporului roman. Atata timp cat in aceasta tara nu prea se inghesuie nimeni la asumat responsabilitati nu vor exista asocieri, intelegeri, legi clare, asumate si respectate, etc. Iar din 90 incoace nu s-a facut absolut nimic in aceasta directie.
Avand complicitatea unor primari si a unor angajati de la APIA s-au acordat subventii pentru turme de oi,cirezi de vaci,infintari de culturi si livezi care nu au existat niciodata(vezi cazul celor din Salva care au primit miliarde pentru vaci pe care nu le-au avut niciodata)RUSINE.S-au facut tot felul de proiecte legislative prin care cei care nu isi lucreaza terenurile sa fie sanctionati dar atunci ar avea probleme si politicienii care au cumparat terenuri doar pentru subventiiRUSINE.Pe bisnitarii din piata nu-I controleaza nimeni dar pe un producator imediat il iau organele competente de certificat de producator.RUSINE.Interesul Europei este ca noi sa fim o tara de consumatori si nu de producatori si vad ca si cei de la putere sunt de acord.Din granarul Europei am ajuns tomberonul Europei si ne meritam soarta.
Este bine ca inca mai putem face comparatii cu altii… mai seriosi decat noi.
care au legi corecte! si se aplica !
Daca privim „in prezent”, constatam ca avem un STAT de tip mafiot, care isi face LEGI, CONSTITUTII , si le APLICA sau NU dupa bunul plac al conducatorilor! – vezi cazul ” centura” bistriteana…
Poporul nu exista … doar din patru in patru ani… la VOT!
Disfunctiile provin de la aplicarea unor legi cu dus – intors ( facute si aplicate numai pentru „opinca” nu si pentru vladica…! In ce tara europeana avocatii statului ( procurorii) cu rol in apararea averii tarii sunt considerati magistrati iar judecatorii ( magistratii) nu au in statut malpraxis, adica oalele sparte le plateste tot mujicul !
La un sistem CORUPT si DEFECTUOS al justitiei rezulta calitatea vietii celor multi ( considerate de bubuli victime colaterale)
Schimbarea unui sistem cu altul si mai perimat nu este o solutie cel putin de moment!
Degeaba schimbi paturile daca curvele raman aceleasi… sau viceversa !
Mare problema este cea energetica si economica daca acum avem „gatul sub calcaiul ” unor tari europene puternice ….
Cum este posibil Transgaz sa construiasca conducte ca sa EXPORTE gaz altor tari ( Ungaria, Moldova…) cand acesta ne ajunge in consumul intern doar 70% din productie … iar diferenta o importam ?… Iata ca ORDINELE venite de la Bruxeles …. SE EXCUTA !
Domnule OBSERVATOR, cu respect va informez ca in prezent , in lume exista 44 monarhii constitutionale {sub diverse forme} ! Nu stiu de unde a aparut acest cuvant „perimat” , cand vine vorba despre un regat ! Ar trebui sa va vorbesc despre Danemarca, Suedia,Marea Britanie, Norvegia, Olanda sau Spania? Sau sa va povestesc despre Regina Victoria „bunica Europei” ? Domnule draga, este vorba de mandrie nationala, respect, politica responsabila, grija fata de cel in nevoie, voluntariat, educatie…