Reprezentanţii Parchetului au precizat pentru agenţia de presă Mediafax că s-a dispus NUP în cazul lui Botiş pentru că fapta nu există, dar şi pentru că acesteia îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.
Oficiali ai Agenţiei Naţionale de Integritate au declarat că nu pot spune deocamdată dacă vor contesta soluţia procurorilor, întrucât aceasta nu le-a parvenit.
Ioan Nelu Botiş a demisionat în 20 aprilie 2011 din funcţia de ministru al Muncii în contextul scandalului legat de angajarea soţiei sale în proiectul european „Şansa la demnitate”. Cu o zi înainte, Botiş anunţase că soţia sa se va retrage din funcţia de consilier în proiectul derulat de Asociaţia „Parteneriat Euractiv” Bistriţa şi că niciunul dintre ei nu a avut vreodată calitatea de fondator sau de membru al asociaţiei.
Scandalul privind proiectul „Şansa la demnitate” derulat de Asociaţia Parteneriat Euro-Activ din Bistriţa a izbucnit în luna aprilie 2011, după ce s-a aflat că soţia ministrului Botiş este implicată într-un proiect european finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Autoritatea de Management a acestuia fiind în subordinea Ministerului Muncii.
Imediat, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a reclamat pe Botiş la Parchet pentru conflict de interese. Pe lângă ANI, şi Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) s-a autosesizat după articolele din media legate de un posibil conflict de interese în care s-ar afla Ioan Nelu Botiş.
AMPOSDRU preciza, în 19 aprilie, că proiectul „Şansa la demnitate în care era consilier soţia lui Botiş are o valoare de 2.130.890 de lei şi că nu a fost depusă nicio cerere de rambursare. Proiectul a fost aprobat spre finanţare la 1 octombrie 2010, iar contractul de finanţare a fost semnat la 27 octombrie 2010. Conform acordului de delegare, proiectul se afla în monitorizare la organismul intermediar regional POSDRU Nord-Vest şi a primit prefinanţare la 29 noiembrie 2010.
Soţia fostului ministru al Muncii Ioan Botiş, Ligia Botiş, a „prezentat o situaţie care nu corespunde realităţii” în CV-ul depus pentru a fi parte a proiectului european „Şansa la demnitate”, au descoperit inspectorii DLAF, motiv pentru care aceştia au sesizat Parchetul.
Reprezentanţii Departamentului de Luptă Antifraudă au comunicat atunci că cei care au verificat modul în care a fost derulat proiectul „Şansă la demnitate” al Asociaţiei Parteneriat Euro-Activ Bistriţa au descoperit „posibile infracţiuni legate de modul de obţinere a fondurilor europene”. Mai mult, DLAF susţinea că aceste posibile infracţiuni au fost săvârşite de „persoanele responsabile cu furnizarea documentelor necesare pentru dovedirea eligibilităţii proiectului”. „Aceste persoane au prezentat situaţii care nu corespund realităţii, creând aparenţa îndeplinirii unor condiţii obligatorii pentru obţinerea finanţării din bugetul UE”, au comunicat reprezentanţii DLAF.
Pe lângă DLAF, şi Autoritatea de Management a POSDRU a făcut propria verificare a modului în care s-a derulat proiectul, ajungând la o concluzie similară: există indicii că a fost încălcat un articol din Legea 78 din 2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie aproape similar celui indicat de DLAF, fapta pedepsindu-se exact la fel. În plus, în urma anchetei AM POSDRU i-a cerut ONG-ului beneficiar să returneze finanţarea de 639.267 de lei, singurii bani primiţi pentru acest proiect, aici fiind incluşi şi cei 8.000 de euro primiţi de Ligia Botiş.
Ar fi fost o treabă să înceapă urmărirea penală şi să se ajungă cu dosarul exact la Curtea Constituţională şi să fie condamnat de tetea Zegrean….
Un mare fâsssss!