Cu mii de vehicule a crescut într-un an parcul auto al județului Bistrița-Năsăud, cele mai multe înmatriculări (circa 6000) fiind de autoturisme, pe locul doi fiind autoutilitarele (peste 1200) și pe locul al treilea remorcile (peste 700). A crescut cu 180 și numărul de vehicule pe două roți.
În Bistriţa-Năsăud, la data de 01.01.2021 erau înmatriculate un număr de 127.745 de vehicule, iar la 31.12.2021 figurau înmatriculate 136.022 de vehicule, reprezentând o creştere a parcului auto cu 8.277 de vehicule. Creșterea a fost similară cu cea din anul anterior, când numărul de vehicule a fost de 8.026, se arată într-un raporta l Serviciului comunitar regim permise de conducere și înmatricularea vehiculelor.
Pe parcursul anului 2021 au fost emise un număr de 24.434 de certificate de înmatriculare (+3.638 față de aceeași perioadă a anului anterior), 10.901 de autorizaţii provizorii (+1.218) și au fost radiate din circulaţie 4.308 de vehicule (+1.069).
”O provocare importantă a compartimentului a constituit-o deschiderea sediului local de la Năsăud, în zilele de marţi și joi. Este un pas important pentru descentralizarea serviciilor adresate cetățenilor, dar modalitatea în care se desfășoară această activitate, prin detașarea unui lucrător de la sediul central care să preia dosarele și să le aducă la Bistrița unde să fie implementate, după care să ducă înapoi la Năsăud documentele și plăcuțele cu numerele de înmatriculare pentru a fi eliberate cetățenilor în următoarea zi lucrătoare, nu este deloc eficientă. Situația ideală ar fi ca și la sediul local Năsăud să existe dotarea tehnică necesară pentru procesare, astfel încât dosarele de înmatriculare să fie implementate direct acolo, fără sa mai fie nevoie să fie aduse la sediul central din Bistrița”, se mai arată în raport.
Anul trecut s-a obținut din distrugerea plăcuțelor de înmatriculare cantitatea de 1.990 kg deșeuri din aluminiu, rezultând din valorificarea acestora, suma de 7.312,77 lei, taxă de mediu 149,23 lei și au fost predate deșeuri de plastic rezultate din plăcuțe de înmatriculare distruse, în cantitate de 440 kg fără valoare, se arată în raportul de activitate al Instituției Prefectului pentru anul 2021.
Partea proastă că aceste cazane neavând locuri de parcare le găsim eșuate pe trotuare.