Actualitate

Pârtia mare de schi din Wonderland, deservită de telescaun, se deschide după doi ani

26 ianuarie 2020 a fost ultima zi în care s-a schiat pe pârtia mare, dotată cu telescaun, de pe Dealul Cocoș din Unirea. De atunci, pârtia în lungime de 1.300 de metri nu a mai fost deschisă nicio zi din cauza condițiilor meteo și a zăpezii insuficiente. De la momentul respectiv și până în prezent s-a putut schia doar pe pârtia mică, de 300 de metri, dotată cu teleschi.

După mai bine de doi ani, pârtia mare din Complexul Wonderland, care pornește de la 680 de metri altitudine, se redeschide vineri 28 ianuarie, la ora 10.00, atunci când va începe să funcționeze și telescaunul.

Programul de funcționare: luni – vineri: 10.00 – 22.00, sâmbătă – duminică: 9.00 – 22.00.

Copiii până la 6 ani, însoțiți obligatoriu de un adult, beneficiază de gratuitate.

În fiecare zi, între orele 17.00 – 18.00, pârtia mare va fi închisă pentru realizarea lucrărilor de întreținere, anunță municipalitatea.

Zăpada și gerul au pus stăpânire pe oraș, astfel că sunt premise ca pe Pârtia Telescaun să se poată schia o perioadă bună.

”Nu este simplu, sunt tot felul de deficiențe de natură tehnică, avem probleme cu apa pentru producerea zăpezii artificiale, cu suprafața de schiat deoarece s-au petrecut o serie de alunecări de teren și sunt porțiuni cu pământ vălurit. Ca să oferim siguranță celor care schiază, am fost nevoiți să umplem cu zăpadă golurile, să nivelăm. Afluxul la pârtia mică este uriaș, iar odată cu deschiderea pârtiei mari presiunea pe pârtia cu teleschi va scădea și va putea fi folosită cu precădere de copii”, a explicat primarul Ioan Turc.

”Pentru bistrițeni se anunță un sfârșit de săptămână numai bun pentru săniuș și schi. S-a stabilit ca autobuzele Transmixt să circule înspre pârtie din jumătate în jumătate de oră”, spune viceprimarul Sorin Hangan.

Pârtia Teleschi s-a deschis în 19 ianuarie. Programul de funcționare este același.

9 comentarii

  • Mosu, te mănâncă la bazdac…. da ce suntem in austria sa platim 60 euro pentru partii de sute km in stare excepțională?! Sa revenim la realitate, este un km de pârtie…..

  • Pai pana acum se schia si pe nocturna, acum telescaunul functioneaza doar pana la 17? cum vine asta? Teleschiul merge pana la 10 seara si telescaunul pana la 5 !?

    • La ora 5 se termina programul Dorelului care opereaza instalatia.
      Are si ala familie si-l doare la basca de schiatul vostru si de banii pe care o sa-i plateasca si stranepotii vostri pentru amortizarea pârtiei…

    • Mai citiți o dată, mai uitați-vă o dată și pe imaginea cu prețurile și programul: ”Programul de funcționare: luni – vineri: 10.00 – 22.00, sâmbătă – duminică: 9.00 – 22.00. În fiecare zi, între orele 17.00 – 18.00, pârtia mare va fi închisă pentru realizarea lucrărilor de întreținere. Nocturnă: 18.00 – 22.00”.

    • Multumesc T, am vazut. Nu inteleg de ce nu fac un singur tarif si pt zi si pt nocturna, sa nu trebuiasca sa treci de doua ori pe la case, dar e bine si asa. Ne vedem pe partie, ca daca bag de 200 de lei benzina sper sa-mi ajunga din oras pana la partie si inapoi.

  • Ca sa nu vorbim de faptul ca seniorii dacă stau toată ziua plătesc cu 5 leu mau mult decât dacă si-ar lua doua tichete pentru doua serii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.