Adversara Gloriei Bistriţa în etapa a 13-a a Seriei a 2-a din Liga a II-a a fost FC Bihor Oradea. Sâmbătă 12 noiembrie,”vampirii” au avut colţii tociţi şi s-au poticnit în propriul fief.
În prima repriză, Gloria şi-a măcinat încet dar sigur adversarul, iar Silvăşan, Predescu în două rânduri şi Velcovici i-au dat emoţii portarului Pogacsics. FC Bihor s-a strâns ca un arici în propria jumătate şi a încercat să lovească pe contratac. Orădenii puteau chiar să înţepe în minutul 30, când Florin Pop a ratat de puţin ţinta. De marcat a făcut-o însă echipa bistriţeană, care a deschis scorul în minutul 41 prin Cristian Silvăşan. Atacantul Gloriei (foto) l-a executat pe Pogacsics din 12 metri, după o centrare a lui Predescu. 1-0, acesta fiind şi scorul la pauză.
Gloria a arătat o altă faţă în repriza a doua, una neplăcută. Bistriţenii au făcut pasul înapoi şi le-au dat posibilitatea orădenilor să îndrăznească mai mult, chiar să domine. Iar în minutul 69 s-a produs egalarea. Sfârlea l-a angajat în careu pe Florin Pop, care l-a învins pe Lăzăreanu cu un şut la colţul lung, mingea lovind şi bara înainte să se zbată în aţe. FC Bihor nu s-a retras şi a continuat să pună probleme, iar în final Gloria s-a aruncat peste adversar, în disperare. Curtuiuş putea aduce victoria în minutul 90, însă Pogacsics a devenit erou şi a scos o minge pe care scria gol. În prelungirile prelungirilor Bihor a rămas în zece, după ce Oltean a văzut al doilea galben, dar n-a mai contat. Meciul era gata. 1-1.
Chiar dacă n-au învins, ”alb-albaştrii” continuă să fie în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte şi de golaveraj cu FC Timişoara, dar cu două goluri marcate în plus faţă de bănăţeni.
Gloria: Lăzăreanu – Peteleu, V. Năstase, Reano, Cafasso – Predescu (Curtuiuş 73), R. Mărginean, Tudose, Velcovici – A. Voinea, Silvăşan (Keita 60). Antrenor Nicolae Manea.
Stadion: Municipal Gloria – Bistriţa. Arbitri: Emil Voicu (Bacău) – Iulian Szekely (Cluj-Napoca), Alexandru Vodă (Alba Iulia) – Florin Dreve (Cluj-Napoca). Observatori: Aurel Daicu (Suceava), Vasile Bordaş (Târgu Mureş).
Celelalte partide din runda a 13-a a seriei de vest: CSM Rm. Vâlcea – Alro Slatina 1-1, Arieşul Turda – FC Olt 1-0, Juventus Bucureşti – FC Timişoara 1-1, FC Argeş – Unirea Alba Iulia 1-0, Mureşul Deva – Gaz Metan Severin 0-3, Luceafărul Oradea – FC Maramureş 0-0, Chindia Târgovişte – UTA Arad 0-0.
Clasament: 1. Gloria Bistriţa 28 puncte (golaveraj 24-12), 2. FC Timişoara 28 puncte (golaveraj 22-10), 3. FC Argeş 22 puncte, 4. Unirea Alba Iulia 20 puncte, 5. Chindia Târgovişte 20 puncte, 6. Alro Slatina 19 puncte, 7. Luceafărul Oradea 19 puncte, 8. UTA Arad 17 puncte, 9. Gaz Metan Severin 17 puncte, 10. FC Bihor 17 puncte, 11. FC Maramureş 15 puncte, 12. CSM Rm. Vâlcea 14 puncte, 13. Mureşul Deva 13 puncte, 14. FC Olt 12 puncte, 15. Juventus Bucureşti 10 puncte, 16. Arieşul Turda 10 puncte.
În etapa viitoare, a 14-a, penultima a turului, Gloria întâlneşte în deplasare o altă formaţie din Oradea, Luceafărul – sâmbătă 19 noiembrie, de la ora 11.00.
Precedentele rezultate ale Gloriei: 1-1 la Chindia Târgovişte, 2-1 cu FC Olt, 4-0 la Mureşul Deva, 2-2 cu FC Timişoara, 3-1 la FC Argeş, 1-0 cu Unirea Alba Iulia, 1-1 la Juventus Bucureşti, 2-1 cu Arieşul Turda, 2-1 cu Gaz Metan Severin, 0-2 la UTA Arad, 4-1 cu CSM Rm. Vâlcea, 1-0 la FC Maramureş.
Mai multe imagini de la jocul Gloria Bistriţa – FC Bihor găsiţi aici
Adaugă comentariu