Recomandări Social

Patru accidente rutiere din cauza poleiului într-un sfert de oră. Recomandările ISU

Nu mai puţin de patru accidente rutiere s-au petrecut într-un sfert de oră în judeţul Bistriţa – Năsăud care se află sub incidenţa unui cod galben de polei până la ora 13.00. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, în intervalul 11.00 – 11.15, patru evenimente rutiere au avut loc în judeţul Bistriţa-Năsăud. Vehicule de diferite dimensiuni (autoturisme, autocamioane, autocare) au părăsit partea carosabilă a drumurilor pe care circulau. Din fericire, nu au rezultat victime cu răni grave.

Echipajele de descarcerare din cadrul ISU Bistriţa-Năsăud au asigurat măsurile specifice accidentelor  accidente-2accidente-3rutiere în Beclean, Şintereag, Borleasa şi Domneşti.

„Recomandăm conducătorilor auto care se deplasează pe arterele rutiere din județul Bistrița-Năsăud să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza la condițiile meteo-rutiere, să mărească distanța de siguranță între vehicule și să nu bruscheze comenzile mașinii, întrucât pe mai multe dintre acestea se semnalează porțiuni cu polei”, se arată în comunicatul ISU Bistriţa-Năsăud.

ANM a emis cod galben de polei pentru județul Bistrița-Năsăud.

Sursa foto: Facebook ISU Bistriţa-Năsăud

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.