Pompierii militari de la Stația Sângeorz-Băi și mai multe echipaje medicale au intervenit azi-noapte la un accident rutier produs pe drumul comunal dintre Maieru și Poiana Ilvei.
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe plafon. Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului patru bărbați, cu politraumatisme, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
După stabilizare, cei patru bărbați au fost transportați cu două echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ Bistrița Năsăud la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
”Din primele verificări efectuate, un bărbat de 40 de ani din Maieru, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal Dealul Poieni care face legătura între localitățile Maieru și Poiana Ilvei, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp, după care s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 40 de ani și a altor trei pasageri, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, din Maieru, toți transportați la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i-au fost recoltate probe biologice. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Foto: ISU BN
Foto: IPJ BN
Cu astia de pe sate sa se faca un tabel ca in vestul salbatic cu cati au mai ramas…la cat de prost conduc acei kamikaze e de lasat cate o salvare in fiecare curba periculoasa ….nu salvare ci o masina de la pompe f….