Actualitate

Patru elevi eliminaţi din Bac fiindcă au încercat să copieze. Altul a dat examenul în închisoare

Patru elevi au fost daţi afară, luni, din examenul de Bacalaureat fiindcă au fost suprinşi de supraveghetori încercând să copieze, unul cu telefonul mobil şi alţi trei cu fiţuici.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud Carmen Roiban a declarat, luni, că a fost eliminat din examen un absolvent care susţinea examenul la Colegiul Tehnic InfoEl Bistriţa care a încercat să copieze folosindu-se de telefonul mobil.

Potrivit sursei citate, alţi trei elevi, unul care a dat examenul la Sîngeorz-Băi, altul la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi unul al Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”  au fost surprinşi la ei cu fiţuici.

„La proba scrisă de Limba şi literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat  s-au înscris 2.926 de elevi.  Dintre aceştia, au fost prezenţi 2.715. Patru elevi au fost eliminaţi din examen pentru ca  au încercat să copieze, unul cu telefonul mobil, trei cu fiţuici. Alţi 211  elevi au fost absenţi”, a spus Roiban.

Conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi eliminaţi din examen, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor de la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat. Aceştia vor mai putea participa la examenul de bacalaureat anul viitor, în sesiunea din toamnă.

Totodată, un absolvent a susţinut, luni, prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat în Penitenciarul Bistriţa în prezenţa unui membru al comisiei, a doi supraveghetori, doi poliţişti şi o asistentă medicală.

Este vorba de un tânăr care a fost incarcerat anul acesta după ce, în urmă cu doi ani, împreună cu alt elev, au fost implicaţi într-o altercaţie în care l-au agresat pe Miluţ Bâgiu chiar la banchetul de absolvire a clasei a XII-a. Băiatul bătut a rămas invalid. Cei doi au fost judecaţi pentru vătămare corporală gravă şi condamnaţi la câte doi ani de închisoare.

Anul acesta, la prima sesiune a examenului de bacalaureat, s-au înscris 3376 de elevi din Bistriţa-Năsăud. Este vorba de 2668 de elevi din promoţia 2012 şi 708 elevi din promoţiile anterioare. La nivelul judeţului, pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat, au fost constituite şapte centre de examen şi trei centre de evaluare.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.