Actualitate

Patru mii de fermieri au stricat ritmul de preluare a cererilor la APIA Bistriţa-Năsăud

În data de 15 mai a.c. se închid „obloanele” la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, iar fermierii care nu şi-au depus la timp cererile nu vor mai primi bani, a anunţat secretarul de stat Sorin Roşu Mareş de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„La 15 mai se închid obloanele la APIA. Aşa i-am învăţat pe fermieri încă de anul trecut şi atunci lumea vine la APIA, depune cererea unică. Pentru noi este important să aducem toţi banii europeni pe care îi putem aduce de la Bruxelles în ţară. Nu vrem să lăsăm niciun cent acolo şi, de aceea, nu vrem să avem nici perioadă de depunere suplimentară cu penalizare pentru că sunt mai multe aspecte aici, fie retenţia la bovine şi nu mai putem da avansul în 16 octombrie, fie sunt penalizaţi fermierii cu 0,1% pe zi şi atunci pierdem bani. Programul trebuie să se desfăşoare cum s-a dat prin ordin de ministru până în 15 mai depunerile”, a spus Sorin Roşu Mareş.

L-am întrebat pe directorul APIA Bistriţa-Năsăud, Emil Scurtu, cum stau lucrurile în judeţ şi ne-a spus că 4000 de fermieri nu s-au prezentat atunci când au fost convocaţi.

„Mai avem 7000 de cereri de preluat în condiţiile în care 4000 de fermieri nu s-au prezentat la timp. În zece zile, în condiţii normale, îi preluăm pe toţi  care au mai rămas. Mulţi nu au respectat termenele. Noi am avut programaţi 28.000 până la această dată şi au venit 24.000, deci sunt unii care nu au respectat, dar sunt alţii care au venit mai repede, deşi au fost programaţi mai târziu. S-a lucrat şi în minivacanţă. Oamenii vin cu actele, dar nu vin la timp, aceasta este cea mai mare problemă. Noi, la ora actuală, puteam avea 28.000 de fermieri preluaţi, mai aveam 3000 şi puteam să ne desfăşurăm activitatea şi cea care urmează după preluarea cererilor, dar nu au venit, asta este. Este un ordin al ministrului că termenul limită este 15 mai. Aşa a fost şi anul trecut şi ne-am încadrat”, a spus Emil Scurtu.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.