Recomandări Social

Pe circa 100 de gospodării izolate din comuna Feldru se vor monta panouri fotovoltaice

Primăria Feldru investește peste 2 milioane de lei pentru instalarea de sisteme fotovoltaice ”off-grid” de producere a energiei electrice pe tot atâtea gospodării aflate la peste 2 km de cea mai apropiată rețea.

Obiectul contractului, pentru care pot fi depuse oferte până la sfârșitul lunii ianuarie 2021, cuprinde lucrările de instalații electrice aferente instalarii unui numar 96 de sisteme fotovoltaice, cât și execuția lucrărilor de instalații interioare și exterioare.

Comuna Feldru are o serie de gospodării izolate, aflate la mai mult de 2 km de rețeaua electrică, care nu au acces la electricitate, dar care sunt folosite permanent de proprietarii acestora.

Pentru a asigura cu energie electrică aceste gospodării, Primăria Feldru a depus la Administrația Fondului pentru Mediu un proiect care a fost aprobat. Implementarea proiectului este în concordanță cu scopul programului de creştere a eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin de 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali.

Investiția este aprobată prin Hotărârea Consliului Local Feldru nr.44/2019 iar alocarea fondurilor se va face prin contractual de finanțare nerambursabilă nr.9/F/GES/din 26.10.2020 încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu.

1 comentariu

  • Felicitari d-lui primar Tiolan.Este o initiativa demna de toata lauda.Curentul electric aduce civilizatie si prosperitate.In cazul de fata s-ar putea sa aduca si niscaiva votantii…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.