„Sunt sunat de multă lume care ar vrea să petreacă împreună cu noi noaptea dintre ani, dar toate locurile au fost ocupate. Nu mai putem face nicio excepţie pentru nimeni, aşa încât îi rugăm pe cei care vor să fie oaspeţii noştri să îşi planifice încă de pe acum sărbătorirea în 2012 a Zilei Femeii şi a altor evenimente la noi fiindcă avem oferte foarte bune şi ştim să fim gazde primitoare”, a declarat Viorel Trifan.
Anul acesta, atraşi de preţul foarte bun, de 120 de lei de persoană, zeci de oameni au dorit să-şi petreacă Revelionul la Pensiunea Old Sheriff.
Cei care au apucat să-şi rezerve un loc vor avea un aperitiv rece cu doboş din şuncă şi caşcaval, rulou de şuncă umplut cu hrean, rulou de caşcaval cu şuncă, ruladă maramureşeană, ruladă din piept de pui umplut, salam Napoli picant, juliene din piept de pui cu susan, ardei umplut cu cremă de brânză, roşie, măsline, salată verde, vor primi cafea, ciorbă de perişoare cu ardei şi smântână sau à la grec la alegere, cotlet de porc în crustă de cartofi cu garnitură asortată (cartofi soté, legume mexicane, piure de cartofi sau pilaf de orez cu legume), salată asortată de murături, pâine. Din meniu nu lipsesc sărmăluţele, băuturile covrigei, alune, bazaconi şi fructele.
Celor care îşi vor petrece sărbătorile aici, dar şi cititorilor Timp Online, Viorel Trifan le urează, prin intermediul nostru, multă sănătate, un An Nou mai bun şi La mulţi ani!
Adaugă comentariu