Reporter: Cum de s-a ajuns la decizia aceasta să parcaţi efectiv?
Iacob Murza: Biserica a solicitat un loc de parcare, iar acesta este un loc de ani de zile nefolosirt. Domnul primar a fost de două ori la faţa locului, a văzut şi a constatat că e posibil să se parcheze duminica de la 8.30 la 12.30 şi de la 17.30 la 20.30 şi nu ar afecta pe nimeni, aşa cum se vede.
E o stare de tensiune aici. Mai multe persoane care locuiesc în blocurile din jur nu sunt de acord să parcaţi. Pe de altă parte, domnul primar vorbeşte de conflicte interconfesionale. Ce părere aveţi?
Cred că parcarea nu are nimic de-a face cu religia. Maşinile au nevoie de parcare. Acum, de exemplu, că se parchează aici, se poate vedea că, în faţa bisericii, trotuarul e liber, se poate circula. De asemenea, şi în faţă la magazinul Odiseea erau tot timpul maşini parcate pe trotuar, blocau intersecţii şi acum e puţin mai ordine în zona bisericii fiindcă unii au venit şi au parcat aici, cu timpul vor fi mai mulţi şi nu vom mai avea maşini parcate neregulamentar în zonă.
Locatarii spun că ar fi locuri de parcare la UBB şi în alte zone. Aţi ţinut neapărat să parcaţi aici?
Sunt într-adevăr locuri de parcare în oraş, dar la distanţe mai mari. Acesta este locul cel mai apropiat şi cel mai liber. Cred că, la orice e nou, oamenii spun nu. E general valabil faptul că nu vrem nicio schimbare. Şi dacă s-ar construi ceva la modul general vorbesc, tot se opune cineva. Schimbarea însă e un lucru bun. Se poate parca civilizat, se eliberează zona şi cred că oamenii vor înţelege. Majoritatea oamenilor din zonă se comportă frumos şi bine. Sunt sute în zonă care nu au nicio problemă. Doar câţiva au insistat şi chiar şi-au făcut un hobby din asta să lupte împotriva parcării, dar semnul a fost pus, parcarea este legală.
Sunt unele voci care spun că e primul pas pentru ca terenul să dispară şi să se construiască aici ceva pentru că mai mulţi membri ai comunităţii dumneavoastră au business-uri imobiliare. Există motive să se teamă oamenii?
Absolut niciun motiv. Nu există nicio intenţie ascunsă, doar simplu loc de parcare vrem aici. Nu este în caracterul bisericii să facă aşa ceva.
Dumneavoastră aţi venit să vă asiguraţi că totul e în regulă?
Da, deşi e program de rugăciune, trec pe aici să verific cum stau lucrurile, în special ne gândeam să nu fie oameni în stare de ebrietate care să încerce să zgârie maşinile pentru că oamenii normali văd semnul, ştiu că e legal, ei nu creează probleme. Mă gândeam însă să nu fie vreo problemă de oameni cu rea-voinţă. Dacă e în stare de ebritate cineva, nu e responsabil de ce face.
Vă asiguraţi că pleacă maşinile la ora scrisă pe tablă?
Da. La 12.00 se încheie programul de biserică şi, în 10-15 minute, e liber terenul.
Cum veţi putea controla ce se întâmpălă aici? Dacă vin şi alţii care nu au de-a face cu Biserica Penticostală „Sfânta Treime” şi îşi lasă maşinile pe terenul de sport?
Este barieră cu lacăt. Cheia e la noi. Noi închidem la plecare aşa că nu va parca nimeni în rest. Terenul va putea fi folosit în continuare pentru joacă.
Acum, înainte de Crăciun, nu credeţi că aţi creat o tensiune suplimentară în zonă?
Nu cred. Din contră. Oamenii care ar fi vrut să se revolte cred că au înţeles că nu ar fi bine să facă asta în preajma Crăciunului şi nici nu sunt motive. Noi îi asigurăm că nu se va întâmpla nimic altceva decât să fie parcate nişte maşini duminica. E şi în beneficiul dumnealor pentru că o să aibă locul curat şi copiii se vor putea juca. Noi am început să dăm zăpada la o parte şi după-amiază vom continua şi vom curăţa tot terenul. Chiar e în beneficiul lor. Noi vom întreţine şi curăţa terenul acesta.
Vă gândiţi la o variantă prin care să restabiliţi armonia pe Aleea Trandafirilor?
Chiar ne rugăm pentru pentru oamenii din zonă, pentru sănătatea lor, ne rugăm ca Dumnezeu să le dea sănătate şi sărbători fericite şi vrem să fim în pace. Dacă ne-ar solicita să-i ajutăm cu ceva, am face-o cu plăcere pentru că îi respectăm.
Interviu realizat de Cristiana Sabău
V-au rezolvat . pocaitii sint cei mai tari. nu mai pleaca ei cu masinile de acolo ………! aste e. un razboi pierdut.
auziti ca se roaga ptr. voi si pentru pacatele voastre. ha.ha.haaaa
Pe pagina de facebook salvati terenul de sport au fost postate fotografii din cursul evenimentelor de astazi.
Incepand cu ora 11:30 cateva zeci de locatari si copii s-au adunat pe terenul de sport.
La iesirea de pe teren, cei care au parcat pe terenul de sport au fost huiduiti.
Nu au fost alte incidente in afara de faptul ca una din masini care facea manevre pe terenul de sport a lovit un stalp care sustine panoul de baschet.Incidentul a fost filmat.
Mobilizarea civica va continua in paralel cu demararea unor actiuni legale in civil si penal.
Impotriva cetateanului Murza va fi depusa o plangere penala pentru abuz psihic asupra minorilor savarsit in cursul incidentului petrecut acum 2 duminici.
Persoanele inarmate cu lopeti care au intrat dimineata pe terenul de sport au fost angajate cu ora de catre cetateanul Murza.
Presa poate prelua liber de pe pagina de facebook fotografiile si filmele cu evenimentele de astazi si cu cele care vor urma.
Mobilizarea civica in apararea spatiului public continua.
Pe teren s-au adunat astazi incepand cu ora 11:30 cateva zeci de locatari si copii.Mobilizarea civica pentru apararea terenului de sport continua.
protestataruleeeee……..v-a facut-o Cretu . Nu-i mai scoate nici ,,mandela,, de aclo. tu crezi ca pe pocaiti i doare undeva de adunarile voastre ??? tu crezi ca se apuca si lacrimeaza cretu cind vede copii acolo ?? tu crezi ca intereseaza pe cineva ce faceti acolo ??? treaba va rezolva cind va vad cu……….dar mai bine ma opresc , e mai bine asa.
cretu a castigat RAUL are dreptate
din pacate
Astazi la ora 17:15 locatarii din zona se vor mobiliza pe terenul de sport.Toti prietenii si sustinatorii nostri, cetatenii cinstiti ai Bistritei sunt rugati sa participe.
Nu ne lasati singuri.
nu e mai sanatos sa veniti pe jos la biserica?faceti si un pic de miscare,e benefic pentru organism……asa s-ar incheia si conflictul acesta…….
Parcare cu dedicatie 🙂 Minunat ! Cheia e la ei. Intrebare – platesc ceva primariei ca si toti cei care beneficiaza de un loc de parcare sau se roaga pentru ca cineva sa deschida portile cerului pentru cei care au dat cheile lacatului de pamant ?
A, mai e o chestie. Parcarea pentru care eu platesc n-a fost curatata de oamenii primariei. Trebuie sa ma rog pentru asta undeva anume, e de ajuns ca platesc sau oricum nu sunt purtator de basca?
Voi chiar vreti sa va faceti de tot rasul…mobilizare civica?! sunteti o mana de oameni…si daca ati fi de 10 ori mai multi nu v-ar baga nimeni in seama. Pentru ce cauza luptati si voi…tot ce reusiti este sa va aratati nivelul pe care il aveti si educatia…sau mai bine zis lipsa de educatie.Penibil.
gresesti, nu ca vreau eu sa le tin partea ca ma doare la basca de parcare si neparcare dar………de la un lucru mic ca un PARC in TURCIA numai sa vrea si sa se adune dar noi nu suntem uniti nu am fost niciodata REvolta din 89 a fost a branbureala care s-a trasnformat in ceva ce inca nu pot defini
NU SUNTEM UNITI asta e
S-a parcat civilizat si parcarea a fost eliberata la timp. Unul dintre dintre locatarii prezenti a afirmat ca semnul de parcare se refera la spatiul de parcare de pe Aleea Trandafirilor si nu la cel de pe teren. Am rugat pe domnul inginer Butiu sa ne explice la ce se refera semnul iar dansul a ezitat, n-a dat nici o explicatie, n-a vrut sa-si jigneasca „coechiperul” . Chiar iesim sa protestam cu oameni care nu stiu sa citeasca un semn de parcare? La ce mai era nevoie acel gest de huiduire la iesirea din parcare? Este un gest crestinesc? Ce vrea sa comunice legat de oamenii care-l practica?
Domnule Murza aveți tupeul să catalogați un gest drept creștinesc sau mai puțin creștinesc, dumneavoastră ce instigați alături de primarul orașului la dispute interetnice. A-ți ales momentul de culme a nerușinării și obrăzniciei de-a parca pe un teren de sport tocmai în ajun de sfinte sărbători. Adunați probe pentru răzbunare, acum când creștini se iartă uni pe alți pentru greșelile de peste an. Vorbiți de credință, de rugăciune dar aveți o inimă împietrită de ură și dispreț față de semeni.
Bunul Dumnezeu să vă lumineze și să găsiți calea de împăcare.
Pentru Protestatar.
Trebuia sa explicati la ce se refera agresarea psihica de minori.
Sunt sigur, v-a fost rusine sa o explicati in ce a constat. Iata despre ce era vorba: I-am adresat fiicei dv. rugamintea de a se trage din fata intrarii in parcare. Era ora de parcare iar dansa obstructiona un drept al oricui vrea sa parcheze. Dansa a refuzat iar eu am plecat fara sa mai insist. Am facut doar o poza cu parcarea blocata de o adolescenta pentru ca in cazul in care nu va recunoaste gestul, acesta sa poata fi probat. Ce abuz psihic de minori vedeti in toata treaba asta?
Revoltător! În Piaţa Decebal, un brad fără acte costă cât un pachet de ţigări
gabrieleeeee….il doare pe cretu in basca de tine si de noi. nu iti /si nu va este clar ????? chiar nu intelegeti asta ??? sau nu vreti sa intelegeti ca pocaitii si aialalti (stiti voi care) conteaza . de cite ori sa va spun. este primarul lor , nu al meu,al tau sau al nostru. intelegeti????
da protestatare treuie sa fim toti acolo. da trebuie. dar nu asa cum faceti voi. punct .
Pt. cetateanul Murza:
Nu am ezitat cand m-ati intrebat ce inseamna acea tabla.V-am spus foarte clar ca nu stiu.Pentru ca nu am vazut nici un act administrativ si pentru ca nu corespunde cu prevederile legii.
Atat dumneavoastra cat si domnilor de la Politia Locala le-am spus despre prevedereile OUG 195/2002 republicata privind circulatia pe drumurile public, actualizata prin OUG nr. 63/2006, care prevede la art. (4) ˝Se considera parcare stationarea vehiculelor in spatii SPECIAL AMENAJATE sau stabilite si semnalizate corespunzator˝ iar la atributiile administratiei publice locale au se precizeaza urmatoarele:
d) ˝Autoritatile publice stabilesc reglementari referitoare la regimul de acces si circulatie, stationare si parcare pentru diferite categorii de vehicule, CU AVIZUL POLITIEI RUTIERE˝
Terenul de sport nu este un loc SPECIAL AMENAJAT cum prevede legea (el fiind marcat atat prin tabla informatiova cat si prin marcajele de pe asfalt) ca si teren de sport.
Deasemenea, nu ni s-a adus la cunostinta de nici un act administrativ prin care care sa se fi stabilit destinatia de parcare a terenului de sport si nici AVIZUL POLITIEI RUTIERE asa cum cere legea.
Deci v-am spus clar ca nu stiu la ce se refera acea tabla.Asta in afara de prevederile Legii sportului.Legea a sporturilor care va fi completata in curand cu prevederi si mai restrictive privind regimul terenurilor de sport (puteti citi pe situl M.T.S. noul proiect de lege aflat in dezbatere).
Referitor la incidentul pe care l-ati provocat si traumele psihice pe care le-ati provocat minorilor:pe teren erau 7 copii, care toti s-au pus in fata masinii dumneavoastra.Pana la sosirea adultilor din case, ati amenintat si ati terorizat psihic acei copii.
Pentru acestea veti raspunde penal.
Parcare privată sub cheie pe domeniul public. Dormi națiune, somn ușor bistrițeni.
ziarista lu peste cind scrii ceva documennteaza-te . instigatoare-o. Ai fost amenintata pe teren? Te crezi atit de importanta incit sa te bage cineva in seama? Ai venit sa-l
sustii pe Murza care are un interes personal. Nu vezi ca ceilalti de la biserica sunt oameni seriosi si nu-l sustin. Dimineata aproape i-a bagat cu forta pe 5,6 oameni pe teren care cind au fost intrebati au spus ca nu stiau despre ce este vorba si ca nu o sa mai parcheze.
ati vazut ca se poate, dar nu e solutia finala.
Asistam inca o data la batjocura ! Intreb onorabilul primar noi astia de alte religii ( ex.ortodocsi , catolici etc) unde ne parcam masinile ??? doare pe cineva ? Sunteti penibili pocaiti si primar si ce iti fi , asistam cu stupoare la opulenze , arogante .Nu sunteti normali la cap voi pocaiti opulenti si primarul obedient in fata lor!!!!
mai da odata articolul Cristiana parca sint ceva iesiti din comun acesti acaparatori de tot intr-o zi intre orele h si h o sa ceara sa se roage in primaria lui cretu si nu avem ce face trebuie sa fim de acord functionarii primariei la plimbare pana rezolva acestia rugaciunea….