Anual, echipa pirotehnică intervine la aproximativ 25 – 30 de asanări ale terenurilor de munițiile rămase neexplodate.
În anul 2015, au avut loc următoarele intervenții pirotehnice la nivelul județului Bistrița-Năsăud:3 distrugeri de zăpoare; 21 asanări de muniţie; 5 distrugeri de muniţie.
Tot anul trecut, ISU Bistriţa s-a clasat pe primul loc în țară la numărul de intervenții pentru distrugerea zăpoarelor, iar intervențiile au însumat 27 de ore pe gheața râurilor din județ. Pentru distrugerea zăpoarelor s-a intervenit cu 16,4 kg exploziv, prin executarea a 23 explozii controlate.
În luna ianuarie 2016, intervențiile pentru distrugerea zăpoarelor au însumat 15 de ore pe gheața râurilor din județ. Pentru distrugerea zăpoarelor, pirotehniştii au folosit 5,6 kg exploziv în 12 explozii controlate.
La asanarea terenurilor de muniții rămase neexplodate s-a intervenit 54 ore, fiind ridicate 1088 elemente de muniție, printre care, negreşit, s-au strecurat şi elemente ce aveau focoase active sau care, prin mişcări necontrolate, puteau pune în pericol viaţa sau sănătatea celor din jur.
În distrugerea elementelor de muniție în „Poligonul Dorolea” au fost cumulate 18 ore de muncă sub presiunea elementelor de muniție rămase neexplodate, iar pentru această activitate pirotehniștii bistrițeni au folosit 25,7 kg de exploziv.
„Întrebarea dacă au emoții este retorică. Răspunsul „normal” reflectă riscul la care se expun cei care intervin pentru asanarea terenurilor de proiectile, bombe, grenade și alte elemente de muniţie, care fac parte din arsenalul uitat de pe vremea conflictelor armate. Se poate vorbi despre rutină în această meserie? În niciun caz. Fiecare proiectil, grenadă sau bombă are particularitățile proprii, totodată, diferă zonele în care acestea sunt descoperite. Este o meserie, într-adevăr, dar în momentul în care găsești elementul de muniție, concentrarea trebuie să fie maximă, mai ales că ştim că orice mişcare necalculată poate avea consecinţe grave… Îmbucurător este că, până acum, nu s-a întâmplat nimic grav. Chestie de profesionalism, nu ? Acolo unde au fost solicitați, prin intermediul sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112, au luat măsurile care se impun pentru a nu fi prinși într-o „ambuscadă”. Iar când vorbim despre ei, cei care mențin liniştea pe teritoriul județului, este bine de știut că, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița al județului Bistrița – Năsăud, există patru astfel de pirotehniști specializați în asanarea terenurilor de muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate şi distrugerea zăpoarelor. Pe lângă cele amintite mai sus, ne axăm foarte mult pe partea preventivă și, în special, ne-am adresat reprezentanților centrelor de colectare a deșeurilor feroase sau celor de la punctele de lucru din județ. Recomandările noastre au fost cât se poate de simple << Anunțați-ne, imediat, la identificarea unui element de muniție, opriți orice activitate și asigurați zona până la sosirea echipajului de intervenție! >>. Astfel, în anul 2015, echipajul pirotehnic din cadrul ISU „Bistrița” a participat la mai multe misiuni de asanare la agenții de profil, ridicând peste 300 de kg de elemente de muniție rămase neexplodate. „Plastic spus, pentru noi, războiul nu s-a încheiat nici acum. Nu, nu este munca de rutină… Când vezi bomba, te gândești că ai o familie”, spune cpt. Ioan Csillag.
Adaugă comentariu