Actualitate Recomandări

Pentru tratamentul a 36 de bolnavi de cancer din județ s-au cheltuit 5,3 milioane lei

Peste o mie de bistrițeni sunt bolnavi de cancer, iar pentru tratamentul lor s-au cheltuit, în total, anul trecut 9,3 milioane de lei cu un cost mediu de circa 9000 de lei/pacient. Dintre aceștia, 36 (3,43%) au beneficiat de tratament cu medicamente care nu sunt încă autorizate suma cheltuită în acest caz fiind de 5,3 milioane de lei (57% din totalul sumei cheltuită prin Programul național de oncologie).

Mai precis, de la bugetul asigurărilor de sănătate s-a cheltuit, în medie, pentru fiecare dintre cei 36 suma de 148.235 de lei, de 16 ori mai mare decât în cazul celorlalți a spus președintele director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, Camelia Ilișuan, într-o ședință de Colegiu prefectural.

”La oncologie există cam de trei ani implementat un program de tratament cu medicamente care nu sunt încă autorizate de Agenția Națională a Medicamentului. Ele sunt în test. Pacientului i se prescrie respectivul tratament, iar dacă în decurs de 6 luni sunt rezultatele scontate – așa cum spune producătorul – Casa de Sănătate decontează. Dacă nu apar rezultate, atunci costul îl suportă furnizorul, producătorul. Este un program special și avem la noi în județ 36 din cei 1047 care merg pe acest sistem. Sunt foarte scumpe aceste medicamente. Tocmai de aceea sunt într-o perioadă de testar. Dacă  se va vedea dacă aceste tratamente dau rezultatele scontate, voi fi incluse pe lista medicamentelor și decontate în mod curent. Pacienții intră în acest program prin clinicile oncologice. Nu medicii din Bistrița decid”, a spus Ilișuan.

Contractele cost-volum reprezintă mecanisme care au ca scop creşterea accesului populaţiei la terapie, în condiţii de eficienţă, sustenabilitate financiară şi de predictibilitate a costurilor din sistemul de sănătate. Sunt considerate contracte cost-volum contractele în care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă se angajează să furnizeze gratuit un număr determinat de unităţi, pentru un număr determinat de pacienţi, pe o anumită perioadă de timp, în condiţii specifice, precum și contractele în care deţinătorul autorizaţiei se angajează să furnizeze medicamentul inclus în listă cu un anumit preţ negociat, pentru o anumită categorie de pacienţi, pe o anumită perioadă de timp.

Anul trecut, CJAS avea în evidență 253.000 de asigurați din Bistrița-Năsăud, cei mai mulți fiind 70.673 fiind salariați, ceea ce reprezintă 28%, pe locul al doilea fiind minorii – 23%, pensionari -56.516, etc. Plătitori efectivi sunt 61%, circa 153.000. Mai sunt și 45.000 de persoane neasigurate care se află pe listele medicilor de familie contra cost.

În total, asigurații au plătit anul trecut la fondul asigurărilor de sănătate 177,3 milioane de lei. Bugetul de venituri și cheltuieli a fost însă de circa 326 milioane de lei. Diferența a venit de la Ministerul Sănătății – 72,6 milioane de lei pentru salariile medicilor și 75,9 milioane de lei au reprezentat transferuri între unități ale administrației publice locale.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS