Social

PER are organizație și la Târlișua, unde lansează candidat la Primărie

Organizația locală PER din comuna Târlișua, constituită la sfârșitul anului 2015, și-a ales Biroului Permanent Local. ”Un eveniment cu totul excepțional, luând în considerare faptul că este una dintre organizațiile locale ale județului care lansează un candidat PER în cursa pentru fotoliul de primar al comunei”, se arată într-un comunicat al ecologiștilor.

Președinte PER Târlișua a fost ales Gavril Ioan Rusu, iar vicepreședinți sunt Maria Nicula și Sandu Curtușan. Secretar a fost numit Gheorghe Rus. Cele trei funcții de membri vor fi ocupate de Ovidiu Cucură, Gavril Man și Gheorgeh Fechete.

“În comuna noastră sunt prea multe probleme și prea multe lucruri care nu funcționează așa cum vedem în satele din Europa. Acestea sunt motivele pentru care suntem azi aici, alături de colegii noștri din Bistrița! Dacă nu pentru noi, atunci măcar pentru copii noștri trebuie să facem echipă și să vorbim în Consiliul Local. Trebuie să punem boii în fața carului și să nu-i mai acceptăm pe cei care ne trag înapoi!” a afirmat președintele PER Tîrlișua, Gavril Ioan Rusu.

Președintele PER Bistrița, Cristian Țetcu,  felicitat membrii organizației PER Târlișua ”pentru modul în care înțeleg să militeze pentru binele comunității și pentru că susțin integrarea femeilor în actul politic, experiența și viziunea acestora cu privire la nevoile comunității fiind una realistă și echilibrată. A fost prezentată cu această ocazie și inițiativa PER „TVA zero la produsele bio și tradiționale”, care are ca scop promovarea gospodăriei tradiționale și a produselor sănătoase pe mesele românilor. 

De curând, PER și-a făcut organizație în comuna Șanț.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.