Actualitate Politică

PER: Petrecerea din parc nu se încadrează în Bistriţa europeană. Investiţia, călcată în picioare

Ecologiştii bistriţeni nu sunt de acord cu organizarea de către municipalitate a sărbătorilor de Zilele Muncii şi Tineretului, cu mici şi bere, în Parcul Municipal, reabilitat de curând cu patru milioane de euro bani europeni. ”Nu ne mai rămâne decât să sunăm la 112”, a declarat preşedintele PER Bistriţa, Marius Bălan.

Consilierul local Alexandru Toniuc, preşedinte PER Bistriţa-Năsăud: ”Pentru noi, ecologiştii, obiectivul reabilitării Parcului Municipal a fost unul constant. L-am felicitat pe domnul primar pentru această reuşită. Am primit cu surprindere iniţiativa municipalităţii, vom vedea dacă într-adevăr se va face picnic pe gazonul din parc. Suntem surprinşi, ne opunem. Acum doi ani s-a adoptat o hotărâre de Consiliu Local privind spaţiile de picnic. În Bistriţa nu s-a făcut nimic şi ne trezim acum că inventăm nişte lucrări care nu cred că se încadrează în Bistriţa europeană”.

Marius Bălan, preşedinte PER Bistriţa: ”Această acţiune din Parcul Municipal este cu iz electoral, suntem în plină campanie şi dă bine organizarea unei petreceri cu mici şi manele pe locul unei investiţii de patru milioane de euro. Facem o petiţie, de ce nu se face petrecerea în parcare la Lidl? Sunăm la 112, jandarmii apără mediul şi sănătatea urbană. Altceva nu ne mai rămâne, decât să sunăm la 112. Domnul primar spunea că gazonul poate fi călcat ca să citeşti o carte, să te uiţi la cer, dar nu sub forma asta. Nu suntem de acord cu asta. Această investiţie va fi călcată în picioare. Eu mă opun. Pe mine, ca şi cetăţean, domnul primar nu mă mai reprezintă”.

Primăria va organiza manifestări de 1 şi 2 Mai în Parcul Municipal, unde bistriţenii vor putea cumpăra mici şi bere de la tarabe. Primarul Ovidiu Creţu a anunţat că a fost obligat să aleagă acest loc întrucât Pădurea Schulerwald este un şantier, acolo derulându-se un proiect cu finanţare europeană care se va finaliza în luna iunie. Potrivit edilului, oamenii vor putea mânca mici pe gazonul din Parcul Municipal, recent reabilitat cu patru milioane de euro bani europeni, însă ”în condiţii civilizate”. ”Dacă te aşezi pe iarbă cu o tavă cu 123 de mici, atunci nu este în regulă”, a spus primarul.

În Parcul Municipal, de 1 Mai se va putea asculta muzică de fanfară, începând cu ora 11.00, în interpretarea Fanfarei Baptiste ”Golgota” şi a Fanfarei Rodna. În 2 Mai, de Ziua Tineretului, în Parcul Municipal vor avea loc activităţi sportive (jocuri şi concursuri), care vor începe la 12.00, iar de la ora 18.00 pe pietonal va avea loc un spectacol susţinut de Corina, Prefix 990, DJ Michael Star şi Reborn – streetdance.

5 comentarii

  • Atata il duce capul pe primarul Cretu. Sa organizezi serbari campenesti in parcul orasului recent renovat este o ineptie. Chiar daca Padurea Schulerwald se afla in santier, se puteau gasi solutii de amenajare a unor locuri de desfasurare serbarilor campenesti in Padurea Codrisor sau in Padurea Ghinzii cu atat mai mult cu cat in perioada de vara sunt necesare astfel de amenajari si pentru petrecerea sfarsitului de saptamana la un picnic.

  • dl. Puiu , asa fac Comunistii. calca totu in picioare ptr. binele lor. te asteptai ca asta sa faca altfel ??? chiar te asteptai la altceva ??? si stai sa vezi ca asta e nimic , sa vezi anul asta cite se vor intimpla. o sa fie lucruri si fapte ce o sa frizeze logica bunului simt. si amintiti-va ce va spuneam acum 1 an. amintiti-va !!

  • ati luat-o razna cu totii ..pe iarba vreau sa stau si stau ..daca mananc un mititel, beau o bere sau pepsi e crima? am stat anul trecut ..o sa stau si anul asta ..cine-i retardat si isi lasa mizeria in iarba ..sa plateasca! retine cineva acel fragment „conditii civilizate” ? chiar nu putem sa fim civilizati ? mult zgomot pentru un mic si in final nimic

  • DACA PRIMARELE SI GASCA PSD-ISTA ….AU CAPUSAT DE-A LUNGUL ANILOR BANII PUBLICI ( DE EX. CAZUL GLORIA ) …. DE INTAI MAI LE OFERA ” PRETINILOR” PSD-ISTI CATE O CAPUSA MUNICIPALA …..DE PERSOANA ….. EXACT DIN PARCUL MUNICIPAL !
    TOVARASI….HODINA BUNA PE GAZONUL DIN PARCUL MUNICIPAL !

  • Pana mai ieri erati gica contra ca nu vreti modernizat parcul.Acuma ati inceput cu alte griji excesive. Cei care organizeaza se asteapta la cetateni civilizati care la plecare vor lasa parcul asa cun l-au gasit, Asta inseamna BISTRITA EUROPEANU cu BISTRITENI CIVILIZATI!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.