Economie Politică

Perdant pe mâna PDL, fostul primar din Livezile, Olimpiu Neamţ, se apucă de oierit

Fostul primar al comunei Livezile, Olimpiu Neamţ, iniţial PNL, ulterior PDL, se apucă de oierit modern. El a cerut autorităţilor să-i permită modernizarea unui grajd pentru ovine în satul Dorolea. Ca tot fermierul modern, el şi-a făcut un PFA şi a ţinut neapărat să-i apară numele pe sigla firmei.

În luna aprilie a anului 2012,  Ioan Oltean anunţa că primarii din Romuli (Ioan Moniţa), Mărişelu (Toma Someşan), Livezile lanspdl5(Olimpiu Neamţ), Silivaşu de Câmpie (Ioan Sabău), Urmeniş (Dumitru Tomşa) şi Spermezeu (Sorin Hognogi) au decis să nu mai candideze pentru PNL la alegerile locale din 10 iunie, urmând să treacă la PDL.

”Ei s-au alăturat echipei noastre, îmbunătăţind în mod evident zestrea de primari PDL şi patrimoniul de posibili votanţi ai PDL. Partidul pleacă în aceste alegeri cu şanse reale de a-şi consolida actualele poziţii şi de a adăuga cel puţin cinci-şase primării în plus. De la PSD încă n-avem, dar mai aşteptăm”, a spus Oltean.

De altfel, tot atunci, Olimpiu Neamţ a inaugurat cu surle şi trâmbiţe noul cămin cultural din Livezile, o construcţie destul de kitshoasă pe scena căreia au tropăit tot felul de artişti mai mult sau mai puţin celebri. Nici asta nu l-a ajutat la nimic pe edilul care a schimbat barca într-un moment nepotrivit, PDL fiind pe cale de a intra în opoziţie, în timp ce PNL venea tare din urmă la braţ cu PSD.

Aşa se face că Traian Simionca l-a învins pe Olimpiu Neamţ în lupta pentru Primăria Livezile şi i-a ocupat jilţul din birou. Rămas fără funcţie şi fără Dusterul nou pe care l-a cumpărat pentru Primăria Livezile, Olimpiu Neamţ s-a văzut obligat să-şi găsească o ocupaţie, aşa că se apucă de oierit. Şi-a făcut PFA, are grajduri la Dorolea şi nu trebuie să mai facă altceva decât să pună o plăcuţă cu denumirea „Ferma Neamţ”.

15 comentarii

  • Este oare o rusine sa lucreze cineva in agricultura, sa creasca oi, cu tot cu facultate, doamne madame ,,rosi,, ce mentalitate aveti. Sa va spun un lucru, cand iti place ceva faci, indiferent daca ai studi sau nu. Si pentru cei care nu stiu in familia lui Olimpiu Neamt nu au lipsit niciodata oile, socrul sau a avut oi de cand se stie, si nu una sau doua ci multe.

  • Dar tot nu pot intelege cum, solicitarea unui aviz la mediu, a declansat acest articol.
    Crdedeti ca lui Neamtu ii este rusine de ceea ce face sau de ceea ce a facut cat a fost primar. Actuala conducere din Livezile ia deschis nu stiu cate dosare penale, pentru ce…pentru ca daca ne uitam la ei, ne este rusine. Actualul primar peste tot il vorbeste de rau, dar de rau il vorbea si cand era viceprimar, dar mai bine s-ar uita la el ce panarama este si de ce panarame sa inconjurat.
    Bravo domnule Neamt, va dorim succes si multa sanatate, acest articol a fost scris din rautate….

  • Ma bucur dragul meu, fa ceea ce iti place pentru tine, pentru ca ai facut destule pentru alti si nu ai avut nici o multumire.
    Dar, cel care vine la sedintele cu primarii in locul tau, Simionca sau cum il cheama, este o nulitate, un om de nimic sau mai bine spus un mascarici, in afara de glume proaste si desuiete nici nu stie sa vorbeasca dar cel mai rau nu gandeste. Vai si amar de comuna Livezile.
    Am auzit ca a vandut si Balastiera, dupa ce tu te-ai chinuit sa o platesti…
    Cu stima, un fost coleg, nu de partid, ci de sedinte…..

  • Din pacate, multi carcotesc fara sa stie ce spun. Nu este o rusine sa lucrezi orice! Important este sa fii cinstit si onest, iar despre primari…ce sa spun: nu numai la Livezile s-a schimbat un primar bun cu unul slab, semianalfabet etc. Mai sunt primari mascarici, semianalfabeti, cacaiti, incapabili, dar fuduli. Luati Valea Somesului de la cap la coada, Bargaiele, Campia etc. Acuma e cam tarziu de se trezit natiunea!!!!!!!!!

  • Dar de unde naiba ati mai scos ca cel care acceseaza fonduri pentru a face un proiect pentru cresterea oilor este cioban, cati sunt cei care au tot felul de activitati si au tot felul de animale. De cand faptul ca esti cioban sau ca vrei sa cresti oi sau orice fel de animale este o rusine… nu pot sa va inteleg, daca omul a avut acasa oi , trebuia sa le distruga daca a fost primar, sau ce naiba vorbiti…
    Nu este de inteles articolul, este un fel de jignire la toti cei care cresc oi sau sunt ciobani….
    Nu inteleg ce legatura are PDL sau faptul ca domnul Neamt a fost primar cu cresterea oilor, poti sa ai orice functie sau orice facultate (spune cineva mai sus ca a ajuns cu facultate sa creasca oi, sa fie cioban)….
    De cand este o rusine munca, ori care ar fi ea…..
    Sa avem pardon, dar articolul este un esec, nu stiu ce sa urmarit, dar nu l-ati injosit deloc pe dl Neamtu, ci ati aratat ce fel de om a fost, cum este acum, un om demn si muncitor….

    • Nici nu a existat vreo intenţie să-l „înjosim”. Nu văd de ce citiţi textele cu ideea preconcepută că noi ne dorim să înjosim pe cineva. Sunt doar scenarii care vă aparţin.

  • Doamna mea, fara suparare, dar articolul respectiv suna urat, cu atac la persoana. Nu inteleg ce legatura ar avea deschiderea caminului din Livezile cu situatia actuala. Caminul este frumos, sa muncit mult la el, ce nu-ti place……sau nu-ti plac oile….
    Degeaba spui de scenarii, ce ai scris tu, este un lucru urat, fara logica, si un atac la persoana domnului Neamt.
    Vreau sa-ti spun un lucru, indiferent de scoala pe care ai absolvit-o, indiferent de functia pe care o ai sau ai avut-o, in primul rand trebuie sa fi om, si de la faptul ca s-a cerut un acord de mediu, pentru o investitie, ziarele sunt pline de ele, si pana la a denigra un om care doreste sa faca ceva pentru el, ca vorba altora, a facut destule pentru alti, ai scris acest articol, de ce nu scri astfel de articole despre toti cei care solicita avize la mediu, las-o balta, cum ai scris asa au fost si comentarile

    • Am scris despre numeroşi alţii care au cerut avize de mediu, dar nu s-a întâmplat niciodată să înţeleagă cineva atât de pe dos lucrurile. Căminul cultural e de râs. Am scris şi la inugurare, repet şi acum. E de râsu-plânsu.

  • De ce nu-l lasati in pace pe dl Neamtu, nu sunt alegeri, nu face parte din conducerea comunei Livezile, si asa il pomeneste Simionca toata ziua, probabil si noaptea nu poate dormi de grija lui, macar voi ziaristii sa-l lasati in pace.
    Este nostim, cineva din Livezile spunea ca pomenirile se fac la biserica si Neamtu si le-a platit, asa ca Simionca si voi ceilalti lasati-l in pace

  • mi-e sila de articolul tau, si de cat de urat este si cu cata rautate l-ai scris, sunt curios daca olimpiu la vazut, el spunea intodeauna despre tine ca esti o doamna cumsecade si cu bun simt, probabil asa ai fost cand era el primar, dar acuma canti unde este muzica si dansezi unde esti invitata.
    Urat, daca pentru placerea si rautatea noastra scriem asa ceva despre cineva care nu a facut nimic, decat a cerut un aviz, si indiferent cum se numeste ferma, el tot asa ramane, un om de incredere, cu o mare putere de munca si voi, voi veti ramane tot niste ipocriti si lipsiti de bun simt. Daca nu am dreptate te rog scrie despre toti cei care isi fac ferme sau alte obiective cate un articol, pentru ca fiecare are o poveste a sa, cu bune si rele…

  • Fratiilor acum isi scoate la iveala grajduriile si cate si-a facut pe la spate in timpul mandatului de unde sa aiba bani din somaj sa fim seriosi a stat chitic pana acum sa nu ia gaia

  • pentru ,,jana,, daca verifici si nu dai cu bota, poate vei vedea ca neamtu are grajdul din anul 2000, atunci nu era primar, si eu am licitat pentru el, dar la cumparat neamtu, asa ca mai bine ti-ai cere scuze, stiti voi astia care lingeti la traienel, scorniti tot ce se poate pe seama lui neamtu, dar tot voi sunteti cei aratati cu degetul….

  • D. Cristiana faceti si dumneavoastra ceva palpabil in viata, orice, pentru ca nu stiti nimic altceva decat sa criticati, probabil din prea multa rautate nu va place nimic, ma rog, fiecare face ce vrea si spune ce vrea….

  • pentru ,,jena,, cu palarie, daca verifici vei vedea ca grajdul a fost cumparat la licitatie in anul 2000, si eu am fost atuci la licitatie, de aceea stiu, asa ca pardon, mai putin cu furatu, si inca ceva nu cred ca cineva sta 2 ani in somaj, asa ca nu face nimic pe banii de la somaj, si nu cred ca pana sa fie primar a umblat a cere, cata rautate, dar voi ce lingeti la traienel, il faceti toti hot, si nu va uitati la voi, ce sa spun ,,sfintilor,,…..nu te ingrijora cu gaia ca daca era sa-l ia cum va indoctrinat traian ca va fi, era luat de mult, dar nu cred ca neamtu a furat sau a bagat in buzunar in 8 ani de mandat cat voi in 2, mai taceti dracului, ca vedem ce faceti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.