La Colibița, practicarea pescuitului este una dintre modalitățile de recreere ale turiștilor, alături de plimbările cu barca pe lac sau excursiile în zonă.
Jandarmii montani execută permanent și verificări privind legalitatea acestei activități, organizând periodic acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal. Aceste acțiuni sunt realizate atât în mod independent precum și cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură Bistrița-Năsăud (ANPA).
În urma unei acțiuni specifice executate în zona lacului Colibița sâmbătă 18 iunie, jandarmii montani au verificat alături de reprezentanții ANPA Bistrița-Năsăud un număr de 20 de pescari, fiind depistați 5 bărbați care pescuiau fără a deține permis în acest sens. Cei în cauză au fost sancționați cu avertisment scris, conform prevederilor OUG 23 din 2008, privind pescuitul şi acvacultura.
Acţiunile jandarmilor pe această linie vor continua şi în perioada următoare pentru verificarea respectării măsurilor legale, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Verifica si astia niste amarati cu doua bete. De ce nu au mers pe Somes sa verifice balastierele care-l exploateaza si au distrus tot ecosistemul? Sa mearga in zona Malut si Branistea sa vada dezastrul… Acolo nu merg ca au primit banuti…