Peste 200 de turişti au profitat de vremea frumoasă din ultimele zile şi au străbătut trasee din Munţii Călimani, fiind îndrumaţi de jandarmii montani
Sâmbătă jandarmi montani din cadrul Postului de Jandarmi Piatra Fântânele au îndrumat, coordonat, sprijinit şi supravegheat turiştii întâlniţi pe traseele din Călimani spre Tăul Zânelor – Vf. Bistricior – Poiana Dălbidan – Şaua Terha.
„Până acum jandarmii nu au întâlnit persoane care să fi întâmpinat probleme deosebite pe aceste trasee. Cu toate acestea jandarmii montani recomandă turiştilor să folosească pe traseele montane un echipament adecvat şi chiar dacă temperatura se va menţine ridicată la munte în această perioadă o haină în plus este binevenită şi va face orice drumeţie mai plăcută, deoarece serile şi dimineţile sunt foarte răcoroase. O atenţie deosebită trebuie acordată zonelor nordice ale versanţilor unde există brumă groasă şi strat subţire de gheaţă care poate produce accidente nedorite”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.
Sursa foto: IJJ Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu