Politică

Peste 260.000 de alegători, 314 secții de votare în Bistrița-Năsăud

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, conform adresei Autorității Electorale Permanente, se înregistrează un număr de 260.547 de alegători, din care 246.809 sunt deținători de C.I., informează Instituția Prefectului.

Alegerile locale și europarlamentare vor avea loc duminică 9 iunie, între orele 07.00 și 22.00.

Județul Bistrița-Năsăud cuprinde 314 secții de votare cu 62 de birouri electorale de circumscripții comunale, orășenești și municipale și un Birou Electoral Județean.

Aici aflați la ce secție de votare sunteți arondat.

Pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European 2024 au fost ridicate de la Imprimeria Națională un număr de 286.556 de buletine de vot, iar pentru alegerile pentru autoritățile administrației publice locale 2024 au fost ridicate de la Imprimeria Națională un număr de 1.147.932 buletine de vot respectiv 286.983 per tip.

De asemenea au fost ridicate de la Monetăria Statului un număr de 1.570 de ștampile ”Votat” și 276.157 de timbre autocolante.

În secția de votare, fiecare alegător va primi cinci buletine de vot, pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, consilierilor județeni, primarului municipiului/orașului/comunei, consilierilor locali, membrilor Parlamentului European.

Viitorii aleși locali își vor prelua funcțiile după data de 27 septembrie, când expiră mandatele celor votați în 2020.

În data de 28.05.2024 a fost emis Ordinul Prefectului nr. 183 care stabilește graficul de distribuire al buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare desfășurării alegerilor din data de 9 iunie 2024. Ordinul se poate consulta aici: https://bn.prefectura.mai.gov.ro/…/Op-183-28.05.2024…

La alegerile locale, alegătorul poate vota doar în comuna, oraşul sau municipiul unde are domiciliul. La alegerile pentru Parlamentul European, alegătorii care se află în comuna, oraşul sau municipiul în care au domiciliul nu pot vota la o altă secţie de votare decât cea la care sunt arondaţi. Astfel, la alegerile europarlamentare, pot vota la orice secţie de votare din ţară doar alegătorii care nu se află în comuna, oraşul, sau municipiul în care au domiciliul.

Ordinea pe buletinele de vot pentru alegerea președintelui CJ și a consilierilor județeni / Ordinea pe buletinele de vot pentru alegerea primarului și a Consiliului Local, la Bistrița / Ordinea pe buletinele de vot la alegerile europarlamentare / Candidații la Primăria și Consiliul Local Bistrița / Candidații pentru Consiliul Județean Bistrița-Năsăud / Cine sunt cei 217 candidați pentru funcțiile de primar în Bistrița-Năsăud

4 comentarii

  • Motto:
    „Noi gândim la fel
    Simţim la fel
    Iubim la fel
    Şi nimeni n-are cum să ne doboare
    Nici lumea nu mai pare mare
    Când noi doi gândim la fel
    Simţim la fel
    Iubim la fel
    Te-am aşteptat să vii o viaţă-ntreagă
    E un destin care ne leagă”
    (Lidia Buble si Adrian Sînă – Noi simțim la fel)

    Si totusi, când vine vorba despre partidele politice comasate nu trebuie să uite cuvintele celebre ale lui Abraham Lincoln, potrivit căruia „Votul este mai puternic decât glonțul”. Important este să iesim la vot si să votăm împotriva minciunii, coruptiei și imposturii.

    9
    3
  • Dacă sunt 260.000 de cetateni cu drept de vot ,de ce s-au adus 286.000 de buletine / tip ? 26.000 sunt extraterestri?

    5
    4
    • daca votezi gresit sau patezi buletinul de de vot cu cafea te adrezezi persoalului si semnalezi acest lucru iti dau o noua buletin de vot il anuleaza pe prima pe care ai vrut sa votezi la prima inceracare.

      2
      1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.