Actualitate Recomandări

Peste 30 de avioane ultrauşoare din Franţa au aterizat pe Aerodromul Bistriţa (FOTO)

Peste 30 de avioane ultrauşoare pilotate de francezi au aterizat, miercuri seara, pe Aerodromul Bistriţa, piloţii şi cei care îi însoţesc urmând să petreacă patru zile în oraşul nostru de unde vor face zboruri de agrement în Transilvania. O parte dintre ei au mai fost în 2013, le-a plăcut atât de mult, încât au decis să aducă şi mai mulţi prieteni cu ei să vadă frumuseţile zonei noastre.

„Suntem un grup de prieteni, cunoscuţi, care venim din diferite locuri din Franţa, dar care facem parte din Aeroclubul Air du Temps. Toţi suntem proprietari ai aparatelor de zbor. Am mai fost la Bistriţa în 2013 şi am fost primiţi ca nişte regi de domnul Tănase şi ne-am dorit încă de pe atunci să revenim la Bistriţa. Am organizat o călătorie, am plecat plecat din Franţa, am făcut o oprire în Germania, alta în Ungaria. Am ajuns apoi în România, am oprit în zona Caransebeş – Deva şi iată-ne aici unde rămânem patru zile ca să zburăm peste tot unde e posibil în zona Carpaţilor. Suntem într-o vacanţă de 12 zile. Ne place foarte mult zona şi oraşul Bistriţa”, a spus liderul grupului.

La aterizare, francezii au fost întâmpinaţi cu pâine şi ţuică. S-au fotografita apoi cu drapelul României.

 

Administratorul Aerodromului Bistriţa, Tănase Dumitru, i-a primit cu bucurie, fericit că i s-a împlinit un vis mai vechi, acela ca Bistriţa să devină o destinaţie pentru turismul aerian.

„Le-a plăcut data trecută buna organizare, mentenanţa acestui aerodrom, au hotărât ca aici să facă un centru şi de aici să facă zboruri în jur. Se cazează aici, mănâncă aici, cheltuie bani aici. E ceea ce ne-am dorit să vină aici turişti şi pe calea aerului şi iată că visul acesta s-a împlinit. Şi la noi, în România, săptămâna trecută s-a făcut turul ţării în cinstea Centenarului Marii Uniri. S-a pornit de la Bistriţa, am mers la Arad, la Drobeta, Constanţa, Rădăuţi, înapoi la Bistriţa. A fost un tur al României. La noi, acest turism este într-o formă mai incipientă, la ei e mult mai dezvoltat. Francezii veniţi acum  pur şi simplu îşi fac concediul şi au cu ei o adevărată logistică”, a spus Tănase Dumitru.

Avioanele au fost garate la Aerodromul Bistriţa în condiţii de siguranţă. Mulţi bistriţeni au venit să le admire, toate fiind aparate de zbor foarte performante.

11 comentarii

  • Daaa, au venit 30 de turisti aerieni o data la 5 ani. Jumatate de autobuz. Pentru asta orasul i-a dat lui Tanase gratis zeci de hectare pentru 99 de ani si a investit zeci de milioane de lei in amenajarea terenului (cica pentru heliport – minciuna sfruntata) si, dupa aceea in drum si utilitati. Buna afacere! Mă lași!

  • Rabinule, cu cat ti-a crecut salariul in primarie la ultimele majorari? Este evident faptul ca esti „iesmenul” de serviciu PSD. Si „alta intrebare” : Cine-ti face fisa postului?

    • Racleta, ai gresit persoana! Nu sunt angajat al primariei nii nu am fost, nu sunt si nici nu am fost angajat la stat, nu sunt PSD-ist, PNL-ist, PM-ist, USR-ist, UDMR-ist nu fac parte din nici un partid politic, organizatie, asociatie si nici un fel de ”atie”! Imi creste salariul pentru ca lucrez la o firma privata care nu-si bate joc de angajati. Am salariul mare si pentru faptul ca muncesc mult iar patronul apreciaza munca mea si ma rasplateste dupa merit! Asa ca Racleta daca mai ai intrebari din astea inteligente ma gasesti din cand in cand aici!

  • Dumitru Tanase a adus un plus valoare orasului, judetului, tarii, Europei daca vreti. Ieri, de munca, investitia, sufletul, indrazneala si devotamentul dumnealui nu s-au bucurat numai romani, s-au bucurat o multime de cetateni europeni (straini) care vor duce mesajul mai departe si ca atare in viitor vor veni si altii. Sa nu mai amintesc ca acesti cetateni nu lasa sutele de euro de care aminteste unul dintre dvs aici ci mii de euro, la nivel de tara, pentru ca prin fiecare locatie prin care trec/pe care o viziteaza lasa niste bani. Daca tara asta ar avea mai multi oameni ca Dumitru Tanase lucrurile ar merge altfel, dar n-are!

    • Foarte frumos spus Endre! Din pacate oameni nu vad ce se face frumos pentru oras si tara vad doar ca Dumitru Tanase a luat in concesiune un teren care statea degeaba si a investit cateva sute de mii de euro din banii lui nu din bani de la stat intr-un aerodrom care poate fi foarte util orasului! In alte tari se dau terenuri cum s-a dat acest teren fara nici un ban tocmai ca sa incurajeze investitorii! La noi se trezesc inteligenti ca Alex si Racleta care nu fac nimic toata ziua in afara sa sparga seminte in fata blocului sa comenteze!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.