(VIDEO) A început minivacanța de Rusalii, luni fiind zi liberă, precum și vacanța școlară, iar Inspectoratul de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au comunicat măsurile dispuse la nivel teritorial în acest context.
De vineri și până luni inclusiv, peste 400 de angajați ai structurilor MAI la nivelul județului Bistrița-Năsăud (polițiști, jandarmi, pompieri militari) vor acționa zilnic. În aceste zile va fi suplimentat numărul patrulelor de intervenție în zonele aglomerate.
În medie, 125 de polițiști vor acționa zilnic în județ. Vor fi organizate dispozitive în apropierea bisericilor, iar pe principalele sectoare de drum polițiștii vor fi prezenți pentru fluidizarea traficului. Echipajele rutiere vor acționa și cu aparate radar, aparate etilotest și drug test.
220 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la evenimentele de Rusalii. Vor fi constituite și subunități de intervenție care să intervină pentru soluţionarea unor situaţii deosebite ce pot apărea. Jandarmii montani din Rodna, Piatra Fântânele și Colibița vor fi prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice. Jandarmii din Beclean vor acționa și în zona stațiunii Băile Figa.
Zilnic, peste 100 de pompieri cu mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în cazul unor situații de urgență.
Adaugă comentariu